Sari direct la conținut

Cum s-a creat cel mai mare val de investiții din istoria bursei românești. Strategia care a dus la un IPO încheiat cu subscrieri record

Cum s-a creat cel mai mare val de investiții din istoria bursei românești. Strategia care a dus la un IPO încheiat cu subscrieri record
Eliza Rogalski Foto: Cris-Tim Family Holding

Oferta publică inițială (IPO) derulată de Cris-Tim Family Holding în luna octombrie 2025 a reușit să creeze un val de interes fără precedent din partea investitorilor, stabilind un record în ceea ce privește subscrierea. Printre ingredientele acestui succes, alături de încrederea în brandurile  se află campania de comunicare strategică dezvoltată și implementată de agenția Rogalski Damaschin, care a reușit să transforme IPO-ul Cris-Tim într-un subiect major atât pentru investitori, cât și pentru întreaga piață de capital. 

IPO-ul Cris-Tim s-a desfășurat în perioada 17 – 29 octombrie 2025 și a înregistrat o subscriere record din partea investitorilor de retail: de 42 de ori, respectiv de 32 de ori după realocarea a 5% din tranșa investitorilor instituționali, potrivit unui comunicat de presă transmis de agenție. Este cel mai mare grad de subscriere pentru un IPO derulat pe piața românească de capital. 

Agenția de PR care a creat campania explică în continuare cum s-a ajuns aici. 

Comunicare concentrată pe capitalizarea încrederii în Cris-Tim 

Campania a debutat pe 29 septembrie, odată cu anunțul intenției Cris-Tim Family Holding de listare la bursă. Anunțul în sine este un instrument standard în astfel de proiecte, derulat în condiții extrem de riguros reglementate.  

“Pentru a amplifica în mod organic ecourile anunțului ITF și dincolo de data de 29 septembrie, am recomandat clientului să îl lansăm printr-o conferință de presă și printr-un video news release, care a avut rolul să escaladeze algoritmii social media astfel încât informația să apară în feed-urile utilizatorilor încă 5-7 zile de la data publicării sale”, a explicat Eliza Rogalski, coordonatorul campaniei. 

Momentul anunțului de intenție a adus informații valoroase pentru potențialii investitori, care au capitalizat încrederea construită anterior în cei peste 30 de ani de activitate ai companiei, pregătind mobilizarea record a acestora pentru perioada de subscriere.  

Strategie de comunicare 360: TV, digital, PR și instrumente dedicate investitorilor 

Pentru comunicarea ofertei, agenția a elaborat o strategie 360, care a inclus o campanie TV cu declinări în digital și Social Media, un plan de PR în jurul prospectului precum și dezvoltarea instrumentelor de relații cu investitorii adecvate acestui eveniment.  

Campania a declanșat un veritabil efect de bulgăre de zăpadă, generând: 

  • peste 120 de apariții în Social Media, 
  • peste 350 de articole în presa generalistă și financiară, 
  • o audiență cumulată de 2,1 milioane. 

Această expunere masivă a transformat subscrierea într-un fenomen cu vizibil efect FoMo (Fear of Missing Out), stimulând participarea investitorilor de retail într-un ritm accelerat. 

Rezultatele: un IPO care a făcut istorie pe piața de capital din România 

Interesul investitorilor s-a văzut încă din primele două zile, când gradul de subscriere a ajunsese deja la 197%. La finalul ofertei, Cris-Tim Family Holding a atras 454,35 milioane de lei, confirmând nu doar soliditatea companiei și eficiența strategiei de comunicare pentru IPO, dar și faptul că brandurile puternice create în timp, cu consecvență și inteligență de marketing creează valoare economică.

Articol susținut de Rogalski Damaschin