Preşedintele, medierea şi referendumul. Nicușor Dan, în fața celei mai importante provocări
Alegerile președintelui Nicușor Dan, care astăzi s-a întâlnit cu magistrații la Palatul Cotroceni, vor avea consecinţe semnificative, iar perspectiva unei crize constituţionale nu poate fi exclusă, scrie profesorul Ioan Stanomir, într-o opinie publicată în Contributors.
Asemeni şefilor de stat de dinaintea sa, actualul şef de stat nu poate evita confruntările. Este vital ȋnsă ca strategia pe care o imaginează să fie una solidă şi eficace. Un eşec ar slăbi dramatic instituţia prezidenţială: o republică dezunită având în fruntea sa un preşedinte irelevant ar ȋnsemna o catastrofă pentru naţiunea noastră.
Iată de ce acţiunea de mediere pe care o întreprinde şeful de stat trebuie purtată spre a produce efectele scontate. Şeful de stat operează ȋntr-un mediu mai degrabă ostil. Pe de o parte, este vorba de opoziţia pe care o manifestă CSM şi conducerea Înaltei Curţi. Pe de altă parte, este e vorba de reticenţa magistraţilor de a se exprima direct ȋn conversaţia cu şeful de stat.
Şi poate că nimic nu este mai neliniştitor pentru ordinea noastră constituţională decât această incapacitate de a gândi un răspuns la blocajul provocat de frică şi de complicităţi.
Provocarea lui Nicușor Dan
Dialogul cu Preşedintele nu poate fi purtat ȋn condiţii de clandestinitate: miza nu este alcătuirea unui documentar, şi nici anonimatul. Miza este apărarea onoarei unei profesii şi afirmarea supremaţiei constituţiei.
Preşedintele Republicii este chemat să pună ȋn mişcare acele mecanisme care să ofere o alternativă. Dar aceste mecanisme trebuie să fie eficace. Apelul la referendum este, tradiţional, una dintre armele de care dispune şeful de stat, dar referendumul nu poate avea decât o singură dimensiune instituţională: consultarea întregii naţiuni. Un referendum convocat nu poate privi decât naţiunea ȋn integralitatea sa. Întrebarea sau ȋntrebările pot fi legate de aspecte juridice, de la politica penală la reorganizarea unei instituţii.
Din acest punct de vedere un referendum este menit să creeze cadrele unei dezbateri la nivelul naţiunii ca ȋntreg: este dreptul cetăţenilor de a se pronunţa, ȋn momentul ȋn care sunt chemaţi să o facă. Un referendum poate fi privit ca un mijloc de presiune politică ȋn negocierea cu cei care domină organismele de auto-guvenare ale magistraţilor. De la naţiune spre magistraţi, iată drumul constituţional şi legitim.
Riscul unei crize de durată
Medierea care debutează azi este un proces laborios. Şeful de stat are datoria de a mobiliza acel potenţial de onestitate şi de curaj manifestat deja. Medierea trebuie să fie punctul de plecare al unei reflecţii ȋn marginea arhitecturii noastre legale. Revocarea membrilor CSM este legată de Inspecţia Judiciară. Funcţionarea transparentă a unui sistem depinde de existenţa acelor structuri de control credibile. Preşedintele trebuie să comunice ferm nu doar cu CSM, ci şi cu Ministrul Justiţiei. Recalibrarea mecanismelor din interiorul magistraturii este scopul ultim al implicării şefului de stat.
Cei care se opun acestei acţiuni pot recurge la instrumente juridice redutabile, spre a provoca o criză de durată. De la sesizarea Curţii Constituţionale cu un conflict juridic până la iniţierea suspendării din funcţie, opţiunile se cer examinate cu seriozitate. Preşedintele trebuie să fie un planificator strategic. Implicarea sa nu poate fi una ȋntemeiată pe evaluări pripite.
Referendumul şi medierea sunt inseparabile. Îi revine Preşedintelui Republicii misiunea de a folosi prerogativele de care dispune, spre a apăra constituţia. Între fermitate şi prudenţă el este dator să stabilească acel echilibru al ȋnţelepciunii politice. Încercarea de acum este un test care trebuie ȋnfruntat, până la capăt.
INTERVIURILE HotNews.ro