România tocmai a bifat cel mai mic număr de nașteri din ultimul secol
Anul trecut, numărul copiilor aduși pe lume a stabilit un nou record negativ: cu cei 145.000 de copii, România e la cea mai de jos cotă din ultimii 100 de ani, potrivit unui anunț făcut marți de Statistică.
Cei mai puțini copii au venit pe lume în Tulcea, Mehedinți și Caraș- Severin (sub 1.500 de nașteri în 2025). În Caraș-Severin, numărul copiilor de sub 14 ani a scăzut cu aproape 25% între cele două Recensăminte (cel din 2021 și cel din 2011).
Natalitatea este sub nivelul necesar pentru înlocuirea generațiilor, iar mortalitatea, în relativă creștere, apasă și mai mult balanța demografică. România intră într-o fază de contracție demografică structurală.
Președintele Institutul Național de Statistică, Tudorel Andrei, descrie dimensiunea fenomenului: „Ritmul de scădere a populației cu vârsta mai mică de un an între ultimele recensăminte este de aproape 20%, fiind cel mai alert ritm din toate grupele de vârstă.”
La recensământul din 2021, populația României era cu 5,3% mai mică decât în 2011. Numărul copiilor sub 10 ani a scăzut cu aproape 6%, iar ponderea populației de peste 65 de ani a urcat la circa 20%.
Multe dintre cele mai bogate economii ale lumii vor trebui să-și dubleze nivelul productivității pentru a-și menține nivelul de trai pe fondul scăderii natalității, arată un raport al firmei de consultanță McKinsey publicat în aceste zile, care analizează impactul economic al scăderii ratei natalității.
Dealtfel, aproape jumătate din tinerii români își declară intenția de a emigra. În 2023, s-a înregistrat recordul ultimilor 10 ani la plecări definitive din țară ale tinerilor.
Când predictibilitatea dispare
Paradoxul românesc este că prăbușirea natalității vine într-o perioadă de relativă prosperitate. În ultimii 20 de ani, PIB-ul pe cap de locuitor ajustat la paritatea puterii de cumpărare s-a multiplicat de câteva ori. Și totuși, copiii sunt mai puțini decât în anii ’90.
În trecut, locuința era moștenită sau repartizată, munca era prost plătită, dar stabilă, iar familia extinsă funcționa ca plasă de siguranță. Copilul venea înainte ca totul să fie rezolvat. Astăzi, copilul vine după ce rezolvi tot: locuință, două venituri stabile, economii, echilibru emoțional, certitudinea că „poți face față”. Rezultatul este amânarea.
După cum notează BNR: „Fenomenul de îmbătrânire s-a acutizat, numărul persoanelor vârstnice la 100 persoane tinere crescând la 132,4 în ianuarie 2025 față de 126,8 în urmă cu un an. Vârsta medie a populației a crescut la 42,9 ani, cu 0,4 ani mai mult decât în ianuarie 2024. Reducerea ponderii populației apte de muncă determină un deficit de lucrători calificați, ceea ce afectează negativ productivitatea și capacitatea firmelor de a se extinde”.
Efectele demografice exercită presiuni asupra cheltuielilor cu pensiile, acestea fiind prognozate a depăși 10% din PIB în următorii 30 de ani, în timp ce contribuțiile la sistemul public de pensii vor scădea până la aproximativ 5,5% din PIB în următorii 15 ani și să se mențină la acest nivel până la finalul orizontului de proiecție (2070)”.
„Vreau copil, dar nu vreau să-l cresc în chirie cu frică”
Andreea, 31 de ani, din București, și partenerul ei stau în chirie într-un apartament de două camere. Nu e o dramă – până când apare întrebarea legată de când vor avea un copil. Atunci, chiria devine motiv de anxietate. Andreea calculează simplu: dacă rămâne însărcinată, va intra în concediu, veniturile scad, iar proprietarul a anunțat-o deja că îi va crește chiria „din martie”.
Așa ajunge un cuplu cu doi oameni angajați să trateze copilul ca pe o investiție pe care nu și-o permite „în lipsa stabilității locative”. Nu e lipsă de dragoste, ci de predictibilitate.
Elena, 35 de ani, din Cluj, este într-un domeniu bun. Are salariu bun. Dar are și ceva ce statisticile nu măsoară: costul profesional al maternității. În România, multe femei simt că maternitatea nu e o pauză, ci o coborâre: pierzi ritmul, pierzi proiecte, pierzi promovări, pierzi locul „de încredere”.
În plus, chiar dacă legea te protejează, realitatea te sancționează: când te întorci, ești „cea care a stat un an sau doi pe tușă”. Elena amână cu fraza clasică: „Mai stau un an. Cât să-mi consolidez poziția.” Și acel „un an” devine doi. Apoi trei.
Și, într-o țară care îmbătrânește rapid, fiecare „încă un an” se transformă în statistică rece: mai puține nașteri.
Mirela, 28 de ani, din Botoșani, are un copil în plan. Dar planul ei nu e romantic. E logistic. Știe ce înseamnă: să nu ai creșă, să nu ai bunici disponibili, să ai un sistem medical care te pasează, să ai un partener „care ajută”, dar nu preia, și să ai un stat care îți spune: „Îți dau indemnizație”, dar te lasă să te descurci cu restul.
Mirela nu spune „nu vreau copil”. Spune: „Mi-e frică să nu rămân singură.”
Cifra care spune tot: în 2025, România a pierdut echivalentul unui oraș
Sporul natural negativ de -94.000 de locuitori (excluzând migrația externă) într-o lună înseamnă că România a pierdut, doar din diferența nașteri-decedați, o populație comparabilă cu un oraș mic cum e Buzău sau Satu Mare.
INTERVIURILE HotNews.ro