Skip to content
Interior de spital. Fotografie ilustrativă / Shutterstock

Noi schimbări în concediile medicale: îmbunătățire, dar poți fi printre angajații cărora nu li se va plăti prima zi. „Riscă să fie dați afară”

Pacienții cu boli cronice și cei internați în spital vor fi plătiți și în prima zi de concediu medical. Parlamentul a votat aceste excepții miercuri, la aproape 3 luni de când Ministerul Sănătății le promisese. ONG-urile care apără drepturile pacienților vorbesc însă despre o măsură care nu rezolvă problema în totalitate și despre „discriminare”. 

Prima zi de concediu medical urmează să fie plătită pentru pacienții cronici (inclusiv cei neincluși în programe de sănătate), pentru pacienții incluși în programele naționale de sănătate (oncologie, cardiologie, diabet etc.) și pentru bolnavii care beneficiază de spitalizare, inclusiv spitalizare de zi și urgențele medico-chirurgicale, a anunțat ministrul Sănătății. 

Legea merge acum la promulgare, dar va avea nevoie și de norme de aplicare pe care Ministerul Sănătății și Casa de Asigurări de Sănătate sunt așteptate să le elaboreze. 

„Decizia e discriminatorie față de ceilalți pacienți, care au aceleași drepturi ca bolnavii cronici”

Contactat de HotNews, Cezar Irimia, unul dintre cei mai cunoscuți activiști pentru drepturile pacienților din România, vorbește însă despre „discriminare” și după hotărârea de miercuri a Parlamentului: „Nu este corectă decizia pentru că este discriminatorie față de ceilalți pacienți, care au aceleași drepturi ca și noi, bolnavii cronici, și care nu sunt incluși la excepții. Fiecare pacient, de orice fel – că este acut, că este cronic – ar trebui să aibă dreptul, prin lege, la concediu medical”.

Spre exemplu, spune el, un pacient bolnav de gripă care merge la consultație la medicul de familie nu va avea plătită prima zi de concediu medical. El va fi exceptat doar în cazul în care este internat în spital sau are o spitalizare de zi în timpul căreia i se fac analize amănunțite, explică Irimia, care este președinte al Alianței Pacienților Cronici și al Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer. 

Este valabil și în cazul unui accident sau al unei fracturi: doar pacienții internați în spital (în regim de spitalizare continuă sau spitalizare de zi) vor beneficia de plata primei zile de concediu medical. Cei care merg, spre exemplu, în cabinetul unui medic ortoped, în policlinică, și primesc concediu medical vor pierde banii pe o zi. 

În aceste condiții, Cezar Irimia se teme că vor fi situații când bolnavii „se vor duce să muncească, de teamă să nu piardă banii pe o zi. Dar ce profitabilitate au ei, fiind bolnavi?. Sau dacă rămân acasă pentru că se simt foarte rău, riscă să fie dați afară”.

El consideră că prin această decizie statul român „a încercat să facă curat în sistemul de sănătate lovind tot în pacienții care deja sunt loviți de o boală sau alta”. 

„Această decizie de neplată a primei zile de concediu medical implică multe nuanțe și tot pacientul este cel care suferă. Nu am auzit de nimeni să fie pedepsit din cauză că a eliberat concedii medicale fictive. Nu au fost în stare (autoritățile – n.red.) să îi prindă. În loc să fie pedepsiți cei care au eliberat concedii fără număr, tot noi, pacienții, suntem pedepsiți în continuare, după ce eram, deja, pedepsiți de boala în sine”, consideră Cezar Irimia, diagnosticat cu două forme de cancer. 

„Compromisul” obținut în așteptarea unei decizii a Curții Constituționale

Diagnosticat în copilărie cu talasemie majoră, Radu Gănescu este președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice, celălalt mare ONG care reprezintă drepturile bolnavilor din România. 

El a participat, la începutul anului, la negocierile cu autoritățile în cadrul cărora s-a cerut ca măcar o parte dintre pacienți, cei mai vulnerabili și care ajung cel mai des la medic, să fie plătiți în prima zi de concediu medical. 

Gănescu spune acum că soluția votată de Parlament este „compromisul” pe care reprezentanții pacienților l-au putut obține în acest moment, „până când Curtea Constituțională va judeca, peste 2-3 ani, sesizarea Avocatului Poporului, care a reclamat faptul că neplata primei zile de concediu medical este neconstituțională”. 

„Practic, de ce ne-am legat noi, în discuțiile cu Ministerul Sănătății și Casa de Asigurări de Sănătate, a fost frecvența. Pacientul cu o boală cronică are o frecvență mult mai mare de a merge la spital decât pacientul acut. Diferența între bolile acute – o răceală, o problemă care s-a ivit acum, un accident, o fractură – și pacientul cronic este că cel din urmă nu s-a îmbolnăvit doar o dată pe an și a fost nevoit să își ia câteva zile de concediu fără plata primei zile. Ci boala lui este permanentă, ceea ce înseamnă prezentare frecventă la spital sau la medic, nu doar o dată pe an, de multe ori, cu cheltuieli suplimentare”, spune Gănescu. 

„Compromisul” la care s-a ajuns la negocieri, adaugă el, „a fost următorul: dacă se întâmplă să răcesc anul acesta și nu mă duc câteva zile la lucru, fără o zi de plată voi rezista. Dar dacă sunt pacient cronic și mă duc la spital de 3-4 ori pe an, considerând că pentru o zi de concediu medical voi pierde între 150 și 300 de lei, sunt niște costuri care se adună în buzunarul acelui bolnav”.

Măsura adoptată de Parlament „corectează un abuz, o modificare care nu ar fi trebuit făcută niciodată (neplata primei zile de concediu medical – n.red.)”, consideră președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice. 

Excepțiile, votate de Parlament după ce s-au blocat în Guvern

Excepțiile votate acum de Parlament au fost propuse de senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc, care a criticat Guvernul pentru decizia de a nu mai plăti prima zi de concediu medical, dar și de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 

La începutul lunii februarie, când a intrat în vigoare măsura ca prima zi de concediu medical să nu mai fie plătită, în urma scandalului public și a presiunii ONG-urilor pentru drepturile pacienților, Ministerul Sănătății a venit cu propunerea ca 5 categorii să fie scutite și să li se plătească prima zi a concediului medical. 

Cele 5 categorii erau pacienții internați în spital (spitalizare continuă și spitalizare de zi), persoanele aflate în concediu de maternitate, persoanele aflate în concediu de risc maternal, persoanele aflate în concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav și pacienții incluși în programele naționale de sănătate (boli cronice).

Instituția condusă de Alexandru Rogobete a elaborat, atunci, un proiect de Ordonanță de Urgență care includea aceste excepții. HotNews a scris, recent, că proiectul s-a blocat la Consiliul Economic și Social și s-a întors la Ministerul Sănătății, în lipsa avizelor a trei membri ai Guvernului: vicepremierul Marian Neacșu, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, și ministrul Justiției, Radu Marinescu.

Decizia ca prima zi a concediului medical să nu mai fie plătită pentru angajații din România a fost adoptată  în ultima ședință de Guvern de anul trecut, pe 30 decembrie, prin Ordonanță de Urgență. În primele zile ale lunii februarie, după ce măsura a intrat în vigoare, HotNews scria că ea îi lovește cel mai puternic pe pacienții cu afecțiuni cronice grave, care au nevoie de internări periodice, mulți dintre ei de spitalizare lunară. Eduard Pletea, pacient care trăiește de 11 ani cu scleroză multiplă, declara atunci, într-un interviu pentru publicul HotNews, că bolnavii cu afecțiuni cronice grave și internări periodice pot pierde, din cauza acestei măsuri, între unul și două salarii pe an.