Skip to content

DOCUMENT Moțiunea PSD – AUR contra Guvernului Bolojan: Acuzații de „tun la adresa patrimoniului public” prin listarea activelor strategice

„România nu este o marfă, iar companiile statului nu sunt active de lichidat pentru a acoperi eșecuri politice”, se arată în textul moțiunii de cenzură depuse marți de PSD și AUR. 

Documentul, intitulat „STOP Planului Bolojan de distrugere a economiei, de sărăcire a populației și de vânzare frauduloasă a averii statului!”, acuză Executivul condus de Ilie Bolojan că pregătește „cea mai amplă înstrăinare de active strategice din ultimele două decenii”, sub pretextul unor obligații din PNRR, fără consultare publică sau dezbatere în Coaliție.

Semnată de 253 de aleși și depusă marți la Parlament, moțiunea reclamă folosirea unui mecanism de „plasare accelerată” pentru vânzarea subevaluată a companiilor strategice. Textul descrie demersul drept un „tun la adresa patrimoniului public”, orchestrat de premierul Bolojan prin „pixul vicepremierului Gheorghiu”.

Moțiunea nominalizează companii precum Salrom, CEC Bank, Hidroelectrica, Aeroporturi București, Portul Constanța, Poșta Română și Romgaz ca fiind entități profitabile pentru care nu se justifică „urgența scoaterii acestora la vânzare”.

Potrivit textului, inițiatorii susțin că „listarea este un instrument util pentru companii ineficiente”, în timp ce aplicarea acesteia în cazul celor profitabile înseamnă „sărăcirea cu bună știință a României”.

În plus, documentul susține că invocarea PNRR în sprijinul acestui demers nu se justifică, jalonul invocat putând fi îndeplinit prin restructurare, nu prin vânzare. Autorii moțiunii avertizează că listările nu vor reduce deficitul bugetar, ci vor priva statul de dividende, și acuză Guvernul că intenționează să se „descotorosească inclusiv de industria de apărare”.

Textul integral al moțiunii de cenzură – care are șapte pagini – poate fi citit mai jos: