Ordinul dat de generalul Sîrski după scandalul care a zguduit armata ucraineană
Generalul Oleksandr Sîrski, comandantul-șef al armatei ucrainene, a ordonat joi introducerea unei limite obligatorii de două luni pentru militarii aflați în prima linie, în poziții avansate, în pofida superiorității numerice a forțelor ruse de invazie, relatează Reuters.
Decretul lui Sîrski a venit pe fondul relatărilor frecvente, adesea cutremurătoare, despre soldați ucraineni care servesc luni întregi sub foc, în timp ce încearcă să oprească înaintările lente, dar constante, ale forțelor ruse.
Ordinul dat acum de general vine după ce fotografii cu patru soldați ucraineni vizibil subnutriţi au devenit virale săptămâna trecută în Ucraina, după ce au fost publicate de soția unuia dintre militari. Familia susține că soldații au fost lăsaţi luni de zile pe linia frontului fără provizii adecvate de hrană şi apă.
„Când au ajuns pe linia frontului, băieţii cântăreau peste 80–90 kg. Acum au ajuns la aproximativ 50 kg”, a scris soția unuia dintre ei în descrierea care a însoțit imaginile. Potrivit relatării sale, soldaţii au fost nevoiţi să bea apă de ploaie şi să topească zăpadă pentru a supravieţui, iar într-o situație nu au primit deloc mâncare timp de 10 zile.
Rudele lor au explicat că soldaţii au petrecut opt luni apărând un teritoriu tot mai restrâns pe malul stâng al râului Oskil, în apropierea oraşului Kupiansk din nord-estul Ucrainei, și că proviziile de hrană şi medicamente puteau fi livrate doar cu drone.
Statul Major General al Ucrainei a anunţat că a înlocuit comandantul responsabil de aprovizionarea cu mâncare a soldaţilor. Imaginile cu cei patru soldați au stârnit un val de indignare și critici în Ucraina.
Comandantul-șef al armatei ucrainene afirmă că dronele au schimbat natura operațiunilor militare
Sîrski a declarat într-un comunicat remis presei joi că dominația dronelor – despre care experții spun că a creat o amplă așa-numită „zonă a morții” – a complicat logistica de pe câmpul de luptă și a „transformat semnificativ” conceptul operațiunilor de luptă.
„Comandanții trebuie să se asigure că există condiții pentru ca personalul militar să rămână în pozițiile lor timp de până la două luni, urmate de o rotație obligatorie, care trebuie să aibă loc în decurs de o lună”, a spus el.
„Rotația la timp nu este doar o chestiune de organizare a serviciului, ci o chestiune de conservare a vieții soldaților noștri și a stabilității apărării”, a subliniat ofițerul ucrainean.
Sîrski a adăugat că ordinul său vizează inclusiv evaluări medicale obligatorii și asigurarea la timp a hranei și muniției pentru trupele din prima linie.
Ucraina s-a confruntat cu o lipsă de personal pentru cea mai mare parte a războiului, pe măsură ce entuziasmul pentru serviciul militar a scăzut, pe fondul relatărilor despre instruire și sprijin deficitare, precum și despre metode dure folosite de ofițerii responsabili de recrutare.