Skip to content

Lia Olguța Vasilescu spune că PSD nu are „niciun fel de probleme de colaborare” cu PNL: „Nu cred că primarii lor vor accepta să intre în opoziție”

Lia Olguța Vasilescu, primarul social-democrat al Craiovei, a declarat miercuri că PSD își dorește în continuare „o majoritate europeană” în Parlament și nu a avut „o problemă cu Partidul Național Liberal” în ansamblu, ci cu Ilie Bolojan, „cu care efectiv nu s-a putut discuta în această perioadă”.

Guvernul Bolojan a fost demis, marți, prin moțiunea de cenzură PSD-AUR. PNL și USR au anunțat că nu vor mai face o coaliție cu PSD și trec în opoziție.

„Noi nu putem să obligăm pe nimeni să vină cu forța la guvernare. În mod normal, noi am spus-o, n-am avut o problemă cu Partidul Național Liberal, cu care am colaborat foarte bine în mai multe etape politice, noi am avut o problemă cu domnul Ilie Bolojan, cu care efectiv nu s-a putut discuta în această perioadă, o persoană obtuză, care nu a înțeles că și Partidul Social Democrat are un electorat al său, propriu, și, din păcate, cel mai mult cred că a lovit chiar în acesta”, a afirmat Lia Olguța Vasilescu, miercuri, în cadrul unor declarații de presă transmise de Digi24.ro.

Ea a spus că social-democrații nu au „niciun fel de probleme de colaborare” cu liberalii.

„În ceea ce privește Partidul Național Liberal, noi nu avem niciun fel de probleme de colaborare cu ei și chiar vreau să vă spun că eu nu cred că primarii lor vor accepta să intre în opoziție. Este părerea mea”, a adăugat primarul PSD al Craiovei.

„Nu ne dăm în lături să preluăm guvernarea cu funcția de prim-ministru”

PSD, a spus Lia Olguța Vasilescu, își dorește în continuare o majoritate parlamentară „cu partide europene”.

„Ne dorim o majoritate europeană, cu partide proeuropene, dar rămâne de văzut cum vor fi și negocierile în perioada imediat următoare, pentru că nici noi nu putem să stabilim ce vor face celelalte partide politice. Dacă decizia lor este să se retragă în opoziție, așa cum a anunțat domnul Ilie Bolojan aseară, atunci chiar trebuie să se retragă în opoziție, pentru că nu poți să fii prim-ministru, cu miniștri, cu secretari de stat și cu prefecți, și să fii în continuare la guvernare”, a continuat ea.

Social-democrata a precizat că liderul PSD, Sorin Grindeanu, este candidatul partidului pentru funcția de premier.

„Nu ne dăm în lături să preluăm guvernarea cu funcția de prim-ministru. Poziția noastră pentru prim-ministru cred că este foarte clară, domnul Sorin Grindeanu este candidatul nostru la această funcție”, a mai declarat Lia Olguța Vasilescu.

Anterior, într-o declarație la Parlament, secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a vorbit despre două opțiuni: reluarea coaliției fără Bolojan sau trecerea în opoziție a PSD.