Skip to content
Ilie Bolojan, declarații după ședința PNL de după trecere moțiunii. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Nuanța lui Bolojan despre posibilitatea revenirii la guvernare: „Nu în orice condiții”

„Întotdeauna un partid dorește să fie în guvernare ca să poată să facă ceva, dar nu în orice condiții”, a declarat liderul PNL, Ilie Bolojan, la o zi după ce partidul a decis să treacă în opoziție ca răspuns la moțiunea de cenzură PSD-AUR prin care a fost demis guvernul condus de el.

„Noi nu suntem niște oameni care abandonăm”, a spus Ilie Bolojan, miercuri, în emisiunea Observator de la Antena 1.

Întrebat care sunt condițiile PNL pentru a se mai așeza la masă cu PSD pentru o eventuală guvernare, liderul liberalilor a subliniat că „nu poți să te duci mai departe cu parteneri în care nu mai ai niciun fel de încredere”.

„V-aș da un exemplu, o metaforă, nu cea cu șobolanii. Gândiți-vă că sunteți asociată cu cineva într-o firmă privată și asociatul dumneavoastră vă lucrează pe la spate, vă înșală, aduce facturi în contabilitate ș.a.m.d. Sigur, în această situație, un om rațional ar mai face încă o firmă cu acel asociat? N-ar mai face, pentru că știe să pățească același lucru”, a adăugat Ilie Bolojan.

„Nu mai există o bază de încredere între PNL și PSD pentru o coaliție”

Liderul PNL a spus că „timp de nouă luni de zile” a ales să nu reacționeze public la criticile venite dinspre PSD, încercând să aplaneze divergențele din coaliție „în discuții private”.

„Am încercat în discuții private, am încercat să corectez lucrurile, am încercat să pun reflectoarele, crezând că oamenii înțeleg, nu mai merge cum a mers, doar ca să meargă România, să meargă guvernarea. În această situație, nu mai există o bază de încredere între PNL și PSD ca să mai poți să faci o coaliție. Aceasta este constatarea după luni de zile și există o majoritate stabilă în Partidul Național Liberal care crede asta”, a continuat Ilie Bolojan.

Guvernul Bolojan a fost demis, marți, prin moțiunea de cenzură PSD-AUR. După vot, într-o ședință de peste cinci ore, conducerea PNL a votat în unanimitate pentru intrarea partidului în opoziție. Un grup din conducere, printre care Cătălin Predoiu, a ieșit din sală, înainte de vot.

O ședință a avut marți seară și USR, iar președintele partidului, Dominic Fritz, a anunțat că formațiunea îl va susține în continuare pe Ilie Bolojan, urmând să aibă o discuție cu liderul PNL „despre cum ne putem coordona pașii în această criză”.