„Bani negri (pentru zile albe)”, o serie HBO, făcută în Piatra Neamț, despre oameni cinstiți ce nu-și găsesc locul într-o societate coruptă. Interviu cu Daniel Sandu, regizorul și scenaristul filmului

​„Bani negri (pentru zile albe)”, un nou serial românesc produs de HBO Europe, care va fi lansat pe 22 noiembrie, prezintă povestea unor oameni cinstiți care nu-și găsesc locul într-o societate distrusă de corupție. Înainte de premieră, am vorbit cu Daniel Sandu, regizorul și scenaristul filmului, despre societatea din România, despre tragedia de la Piatra Neamț (locul unde se desfășoară și acțiunea filmului), corupție, religie, storytelling și industria cinematografică post-pandemie.

Ionel și Doru sunt doi tehnicieni de semafor într-un oraș de provincie care nu o duc prea bine. Unul are probleme cu familia, celălalt trebuie să facă o nuntă cu bani puțini. Nici la muncă nu își găsesc liniștea. Sunt luați peste picior de colegi. Pe scara noastră strâmbă de valori sociale, cei doi pot fi considerați niște fraieri. Dar își acceptă condiția și preferă să-și care crucea cu resemnare.

După o zi grea la muncă, Ionel și Doru se întâlnesc într-un bar, singurul lor refugiu, și vorbesc despre cum ar fi să spargă o bancă. E o glumă care le va schimba pentru totdeauna viața și percepția lor asupra societății din România.

E premisa de la care pleacă „Bani negri (pentru zile albe)”, noul serial scris și regizat de Daniel Sandu, cunoscut pentru filmul „Un pas în urma serafimilor”, cu o distribuție în care-i găsim pe actori cunoscuți ca Alexandru Papadopol, Valeriu Andriuță, Cristian Bota sau Medeea Marinescu. E o poveste spusă în șase episoade săptămânale. Premiera serialului va avea loc duminică, 22 noiembrie, la HBO și HBO Go.

L-am sunat pe Daniel Sandu și am stat de vorbă despre societatea din România, corupție, religie, storytelling și industria cinematografică post-pandemie. Și, evident, despre tragedia recentă de la Piatra Neamț, locul unde are loc și acțiunea filmului.

„Spitalul din Piatra Neamț era o bombă cu ceas”

Acțiunea serialului se petrece în Piatra Neamț. Din păcate, în contextul tragediei ce a avut loc pe 14 noiembrie, e o coincidență nefastă. Cum comentezi ce s-a întâmplat la Spitalul de Urgență din oraș?

Este o tragedie națională. Nu e o surpriză. Cel puțin din ce cunosc despre problemele spitalului din Piatra Neamț. Mulți jurnaliști locali au scris despre asta. Spitalul era o bombă cu ceas. Mai devreme sau mai târziu avea să se întâmple o tragedie. Dacă te uiți în istoricul țării o să vezi că în fiecare an se întâmplă o tragedie într-un domeniu. Ba se răstoarnă un camion pentru că e vechi, ba într-un an ia foc un club care funcționa fără aprobare ISU, ba o secție ATI.

Nu se fac lucruri, doar se vorbește. În final mor niște oameni nevinovați. După un an-doi vom uita și o vom lua de la capăt.

Crezi că există o modalitatea prin care să stopăm aceste incidente?

Nu cred că vom putea face asta prea curând. Ăștia sunt liderii pe care-i avem, care au fost aleși. În 30 de ani s-a făcut un singur spital, sau poate două, în toată România. Pe mine personal nu mă poate convinge nici un politician că va schimba ceva în bine. Eu acord prezumția de vinovăție oricărei persoane care intră în politică, nu de nevinovăție. Nu cred că un om normal la cap ar intra în politică pentru că nu mai poate de binele nostru.

Ne uităm în jur, comparăm spitale de la noi cu cele din străinătate, unde există uși contra incendiu obligatorii, și ne dăm seama că la noi obligațiile nu se respectă. Există legi care nu se aplică. E un cerc vicios.

Inițial ai dat vina pe clasa politică dar apoi ai zis că e o vină colectivă.

Este o vină colectivă. Nu e doar vina politicienilor. Pentru că ei nu au fost puși acolo. Au fost aleși. Majoritatea celor care i-au votat sunt la fel ca cei pe care i-au votat. Te uiți la cei care fumează în trafic și aruncă chiștocul pe geam. Nu mai e treaba lor, altcineva se ocupă de asta. Cum spunea matematicianul John Nash: „pentru a avea rezultate, fiecare din grup trebuie să urmărească atât interesul propriu, cât și interesul propriului grup”.

La noi, cei mai mulți se gândesc doar la ei. Chiar și în prezent văd oameni în Piatra Neamț care se plimbă pe stradă fără mască. În plină pandemie. Și nu mai avem secție ATI. Vin cu tot felul de teorii ale conspirației, cu botnițe și așa mai departe, și caută motiv pentru care să nu poarte o mască. Masca e un simbol al bunului simț. Dacă am trăi într-o societate în care indivizii ar avea o gândire pentru grup nu ar fi o problemă.

„Povestea (din Bani negri) se putea petrece și la Giurgiu sau Mehedinți”

De ce ai ales orașul natal ca locație pentru acțiunea serialului? Și de ce nu e menționat nicăieri?

Când cei de la HBO au venit cu propunerea să facem acest serial, ei mai făcuse seriale în Timișoara, Brașov și București. Scopul lor este să descopere zone geografice cu potențial cinematografic care nu au fost exploatate până acum. Le-am propus zona Moldovei. Sunt multe orașe frumoase care nu au apărut în filme.

A început o campanie de prospecție, în mai multe orașe, de la Suceava, Iași, Bacău, Neamț, Roman, Focșani. Piatra Neamț e un orășel între coline. Atunci când filmezi ai în profunzimea de câmp niște texturi pe care ne le-ai avea dacă ai filma într-un oraș perfect plat.

În același timp au zis să creăm un alt oraș, fictiv, pentru că povestea nu este despre Piatra Neamț. Povestea asta se putea petrece și la Giurgiu sau Mehedinți. Am făcut o combinație între Piatra Neamț și Onești. Și pentru a sublinia acest lucru am schimbat și numerele de înmatriculare ale mașinilor din film. Le-am pus niște inițiale dintr-un oraș imaginar.

Cum ai ajuns să lucrezi la un serial după lungmetrajul „Un pas în urma serafimilor”?

Eu le-am propus acest proiect. Cu un an sau doi înainte m-au recrutat pentru echipa de scenariști de la Hackerville. După ce am terminat munca la serial i-am întrebat dacă vor alte proiecte. Erau curioși de propunerea mea. Au fost încântați de subiect, profunzimea temei și complexitatea relațiilor dintre personaje.

În total a durat doi ani până să intrăm în producție. Eu la bază sunt un povestitor. Îmi doresc să spun anumite povești. Fie că ele sunt spuse într-un serial, miniserie sau lungmetraj. Această poveste se plia mai bine într-un format de mai multe episoade. Într-un film de două ore nu ar fi încăput toate elementele.

Mă bucur că cei de la HBO au fost pe aceeași lungime de undă. Lumea preferă să investească un interval de 50-60 de minute într-un serial și să aibă posibilitatea să se întoarcă în acel univers, la acele personaje, peste o săptămână. E noul format de succes la nivel mondial. Cel de miniserie sau serial. Îi fac pe spectatori să se atașeze de personaje.

În materialele promoționale, personajele principale, Doru și Ionel, sunt acuzați de naivitate. Dar de multe ori în timpul serialului sunt vocea rațiunii, care e complet ignorată de personajele vrăjite de bani. Sunt naivi? Care e defectul care-i caracterizează cel mai bine?

Au naivitatea să creadă că instituțiile abilitate să protejeze acei bani chiar își vor face datoria. Vor descoperi că aceste instituții sunt fix pe dos. Lupi paznici la oi. În asta constă naivitatea personajelor. Ei sunt într-adevăr doi oameni cinstiți într-o lume în care cinstea e o calitate rară. Sunt singurii care nu vor să fure banii.

Dacă oamenii din jurul tău sunt necinstiți, tu automat intri în conflict cu ei.

Serialul atacă și problema corupției din România. E un subiect care a fost prezentat de foarte multe ori în cinematografia românească. De ce crezi că rămâne un subiect actual? Nu crezi că publicul s-a săturat de asta?

Cred că este de datoria mea ca autor să reamintesc acest lucru. Faptul că unii s-au săturat de acest subiect nu face ca el să dispară. Faptul că băgăm mizeria sub covor nu înseamnă că acel covor o să rămână plat. O să aibă niște movilițe de care ne împiedicăm când se întâmplă o tragedie.

Când am început să fac filme am luat decizia să nu lucrez doar la proiecte comerciale. Vreau să aduc și o contribuție socială. Mi se pare că atât corupția, neglijența, impostura sunt probleme cu care ne confruntăm de foarte multă vreme. Dar ca să nu plictisesc publicul am împachetat aceste teme într-un format de comedie. Pe alocuri chiar cu accente de parodie. Publicul asimilează mai ușor acest tip de produs.

Serialul face multe trimiteri la Europa de Est. Așa se numește și banca de unde fură banii. Dar e plin și de referințe americane, de la chestiile mai puțin evidente, gen telefoanele care sună în secția de poliție și până la personajele inspirate din filmele de peste ocean, cum ar fi interlopul sau fiica dezamăgită de tatăl ei. Ai vrut să creezi un echilibru între cele două lumi?

Numele băncii din film, EuroEst, e o parabolă față de fondurile europene care sunt furate pe la noi. Mi s-a părut interesant să pun acest nume băncii. Uniunea Europeană pune la dispoziție niște fonduri să dezvoltăm lucruri, dar există oameni care au ca interes să dreneze aceste fonduri. Scenele din secția de poliție sunt create sub formă de parodiere.

Evident că o secție de poliție din România arată altfel. Cine a avut nefericirea să intre într-o secție știe despre ce vorbesc. Eu sunt dezamăgit de această instituție. Știu că sunt polițiști buni dar și mulți incompetenți, care nu își au loc în uniforma Poliției Române. Dar sunt acolo. Și despre asta e vorba și în serial.

„Mi se pare că religia e un element important în societatea în care trăim”

Așa ai descrie și stilul tău de regizor și scenarist? O combinație între experiența din România și influența filmelor americane?

Da, am recunoscut întotdeauna că am influența asta. Am crescut cu ele, mi-au dezvoltat pasiunea și dorința să devin realizator de filme. Când am avut ocazia să devin regizor am descoperit că publicul român se îndepărtase de filmul românesc.

Fără o infrastructură de săli de cinema unde să-și distribuie filmele, mulți regizori români s-au reorientat spre țări străine sau festivaluri. Acolo era apreciat genul neorealist, minimalist, cu mijloace cât mai simple posibile de a spune o poveste. Dar asta a îndepărtat senzația de entertainment.

Lumea când se uită la filmele alea se încarcă cu o angoasă. Inclusiv eu am văzut multe filme românești foarte bune, premiate, dar nu am mai simțit nevoia să le văd a doua oară. Și m-am gândit că există loc pentru o alternativă. După ce vede un film minimalist să aibă posibilitatea să apese play și pe un film mai comercial.

Asta am căutat să imprim în filmele mele. E o distanță mare între cum arată filmele americane și ce putem face noi. Rezultatul final e o medie confortabilă pentru mine ca autor.

În serial atingi din nou subiectul religiei, care a stat la baza filmului „Un pas în urma serafimilor”. Devine un laitmotiv în poveștile tale?

Mi se pare că religia e un element important în societatea în care trăim. E dificil să eviți acest subiect, mai ales într-o poveste în care vorbești de societate și despre morală. Dar depinde de la o poveste la alta. Nu caut cu orice preț să expun o anumită instituție.

Unul dintre personajele principale are această teamă de a minți în fața lui Dumnezeu și în special la spovedanie. Am vrut să explorăm ce înseamnă un om cu frică de Dumnezeu care a făcut un păcat și se trezește în fața situației în care trebuie să se confeseze. Îi va spune preotului sau nu? Și dacă-i spune, cât va păstra preotul secretul spovedaniei?

Finalul serialului e deschis. E posibil să vedem și sezonul doi din „Bani negri (pentru zile albe)”?

Rămâne de văzut. Totul depinde de succesul pe care-l va avea primul sezon. Depinde și de intențiile celor de la HBO și de pandemie. Am avut o echipă de peste 180 de persoane. Să administrezi un număr atât de mare de artiști și să-i aduci în provincie necesită o logistică complexă. Dacă lucrurile astea se vor alinia, este foarte probabil să vedem și un sezon doi.

Urmează să lansezi un film anul viitor. Crezi că vor fi deschise cinematografele până atunci? Ce plănuiești să faci cu el dacă pandemia va continua?

Încă nu știm. Avem diverse planuri în calcul. Căutăm niște soluții. Infrastructura era distrusă înainte de pandemie. Dacă România a rămas în urmă cu spitalele de unde să avem pretenția să reamenajeze sălile de cinema? Noi în 1990 aveam 450 de săli de cinema. Acum mai avem opt, în afară de cele din mall-uri.

Autorii de film caută noi moduri să distribuie filme pe care le fac. Trăim într-o cumpănă în care streaming-ul câștigă foarte mult teren. Cu o sumă modică îți poți crea un cinema la tine acasă. Îți iei un televizor mare și îți faci programul când vrei tu.

Dacă mergi la cinema trebuie să traversezi orașul, să găsești loc de parcare, să stai la coadă, să prinzi bilet, nu știi unde, la centru sau la margine, poate nimerești lângă unul care vorbește la telefon. Mulți tineri ajung să vizioneze filme pe telefonul mobil. Nu e ideal când filmezi cu camere speciale și obiective importate din străinătate pentru a crea o atmosferă vizuală grozavă și apoi totul se înghesuie pe un ecran de 5 inchi. Asta e realitate și trebuie să ne adaptăm.