Polițele de asigurare exclud explicit daunele cauzate de „acte de război” sau „terorism”, iar companiile nu sunt obligate legal să despăgubească victimele. Ce se poate face
Cetățenii români sunt vulnerabili și neprotejați în fața unor evenimente precum cel recent petrecut la Galați, scrie, într-o opinie transmisă HotNews, Calu Monica, economistă, juristă specializată în Dreptul consumatorilor și președintă a Asociației Consumers United/Consumatorii Uniți, creată cu scopul declarat de a promova drepturile consumatorilor.
Proximitatea războiului din Ucraina nu mai are de-a face cu simple scenarii de analiză militară, ci e o realitate care expune nevoia de adaptare a mecanismelor de protecție pentru consumatorii din România.
Asociația Consumers United/ Consumatorii Uniți consideră că cetățenii nu trebuie să fie lăsați descoperiți în fața unor riscuri majore. Este esențial ca autoritățile să adopte o atitudine pro activă, colaborând strâns cu companiile de utilități și cu furnizorii de servicii financiare și de sănătate, pentru a preîntâmpina efectele economice și sociale ale unor astfel de evenimente.
Analiza obiectivă a situației ne arată că majoritatea polițelor de asigurare de locuințe din România, fie ele obligatorii (PAD) sau facultative, dar și asigurările de sănătate și de viață, conțin clauze clare de excludere pentru „acte de război”, „terorism” sau „stări de urgență”.
Acest lucru înseamnă că, în mod legal, companiile de asigurări nu vor despăgubi distrugerile și daunele aduse vieții și sănătății provocate de un astfel de impact.
E nevoie de claritate juridică despre suspendarea obligațiilor contractuale pentru cei cu locuințe distruse
Tocmai pentru că aceste incidente nu sunt acoperite de asigurări, statul român, autoritățile centrale și locale, dar și companiile de utilități au obligația să creeze și să facă operaționale în mod rapid pârghii alternative de protecție, planuri funcționale de sprijin și despăgubire de urgență.
În paralel, oamenii au nevoie de claritate juridică totală privind mecanismele de suspendare a propriilor obligații contractuale în cazul în care locuințele le sunt afectate sau distruse. Furnizorii de servicii, și în special cei de servicii financiare, au datoria să prezinte transparent pașii prin care un consumator afectat poate îngheța temporar plăți sau abonamente, dar mai ales termenele stricte în care aceștia pot invoca legal clauzele de suspendare sau de reziliere a contractelor în caz de forță majoră.
Consumatorul nu poate fi lăsat singur să suporte ruina financiară pentru un incident geo-politic pe care nu îl poate controla.
Dreptul la informare presupune o abordare preventivă, clară și echilibrată. Consumatorii trebuie să cunoască în prealabil la ce să se aștepte și care sunt soluțiile extra contractuale de sprijin în caz de forță majoră sau caz fortuit. În acest sens, autoritățile dar și furnizorii de bunuri și servicii, inclusiv cei de servicii financiare, au responsabilitatea de a face campanii de informare, de a distribui din timp pliante și broșuri cu informații și instrucțiuni clare despre cum trebuie să acționeze populația în astfel de situații.
Impactul asupra consumatorilor trebuie redus la minimum prin aplicarea unor planuri operaționale de avarie
Aceste materiale trebuie transmise într-un format inteligibil și accesibil inclusiv pentru persoanele cu dizabilități. De asemenea, este necesară educarea publicului privind alcătuirea unui kit de urgență, asigurându-se totodată că populațiile vulnerabile vor avea acces la aceste resurse esențiale în mod gratuit sau fără a face eforturi financiare substanțiale.
Pe lângă pierderile materiale, un astfel de impact afectează temporar accesul la utilități, bunuri esențiale și rețele de comunicații. Pentru a gestiona corect aceste momente, consumatorii au nevoie, în primul rând, de canale de informare reziliente și neperturbate, care să rămână funcționale indiferent de starea infrastructurii. În plan contractual, dincolo de invocarea firească a unor noțiuni juridice precum cazul fortuit sau starea de necesitate, este esențial ca furnizorii să explice clar și onest ce înseamnă aceste clauze pentru viața de zi cu zi a clienților. Chiar și în situații de forță majoră, impactul asupra consumatorilor trebuie redus la minimum prin implementarea unor sisteme fiabile și a unor planuri operaționale de avarie, garantând continuitatea suportului și prevenirea izolării populației.
Menținerea și protejarea accesului fizic la cash e foarte importantă
Totodată, un colaps digital aduce după sine blocarea mijloacelor de plată electronice. În momente de criză, absența electricității sau a internetului transformă cardul bancar și aplicațiile de pe telefon în obiecte inutile. Asociatia Consumers United/Consumatorii Uniți susține cu fermitate menținerea și protejarea accesului fizic la cash. Cash-ul reprezintă singurul instrument de plată complet rezilient în situații de urgență. Băncile și comercianții trebuie obligați să garanteze acceptarea și disponibilitatea numerarului, asigurând astfel aprovizionarea cetățenilor cu alimente și medicamente atunci când sistemele digitale cedează.
Protecția sănătății consumatorilor este nuanțată dincolo de asistența medicală de urgență și accesul la medicamente
În planul siguranței fizice, protecția sănătății consumatorilor este nuanțată dincolo de asistența medicală de urgență și accesul la medicamente. Vorbim despre acele cazuri de expunerea la substanțe toxice rezultate din combustia elementelor dronei/dronelor sau a materialelor de construcții distruse. Autoritățile de mediu și de sănătate publică trebuie să intervină transparent, să monitorizeze calitatea aerului și a apei în zonele de impact și să informeze populația fără întârziere cu privire la riscurile ascunse.
Nu în ultimul rând, cea mai periculoasă armă secundară a unui astfel de incident este dezinformarea.
În lipsa unor date oficiale rapide, panica este speculată prin știri false care destabilizează piețele, provoacă speculă economică și cumpărături de impuls. Dreptul consumatorilor la informare corectă și combaterea activă a dezinformării devin piloni de siguranță națională.
Cerem crearea canalelor de informare dedicate unor astfel de situații, verificate și în timp real, gestionate de autorități în parteneriat cu societatea civilă, care să ofere claritate și să prevină propagarea mesajelor nefondate.
Asociația Consumers United/Consumatorii Uniți consideră că preîntâmpinarea unor astfel de vulnerabilități necesită o implicare responsabilă și preventivă din partea instituțiilor statului. Este esențial ca Guvernul, autoritățile de supraveghere a piețelor și comisiile parlamentare de specialitate să colaboreze pentru crearea unui fond de rezervă operațional, destinat sprijinirii consumatorilor afectați de incidente tehnologico-militare care nu intră sub umbrela asigurărilor clasice.
Cetățenii au nevoie nu doar de o administrație publică funcțională și predictibilă, ci și capabilă să ofere soluții operaționale rapide atunci când mecanismele pieței private își ating limitele contractuale.