Skip to content

Rezultate finale BAC 2026. Schimbări în topul județelor după contestații. Pe ce loc e Capitala

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Clujul și-a mărit scorul după ce au fost evaluate contestațiile și este în continuare lider național din perspectiva ratei de promovare la Bacalaureat 2026, cu 91,4%.

Înaintea contestațiilor, ierarhia era deschisă de același județ, însă cu o rată de promovare de 89,9%.

Clujul este urmat în top de Brașov (88,2%) și Brăila (87,1%), care avea o rată de promovare mai mică decât Alba înaintea contestațiilor. Ratele de succes au crescut atât în Alba, cât și în Brăila, însă în cazul Brăilei creșterea a fost mai mare.

Spre comparație, în Capitală, rata de promovare la BAC 2026 a fost de 86%. Cel mai mare nivel a fost înregistrat în Sectorul 2, de 89,4%. Urmează Sectorul 1, cu 88,4%.

Hartă cu rata de promovare la Bacalaureat 2026, după afișarea rezultatelor finale de către Ministerul Educației, duminică, 12 iulie 2026.

Ministerul Educației a publicat duminică rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat din sesiunea de vară, după ce s-a încheiat verificarea lucrărilor contestate.

După contestații, rata de promovare a crescut cu 2,1% – de la 74,8% la 76,9% – pe ansamblul tuturor promoțiilor.

Numărul total al candidaților promovați este 97.020, iar 70 de candidați au încheiat probele scrise cu media 10, a precizat Ministerul Educației într-un comunicat de presă.

În schimb, 29.084 de candidați au fost declarați respinși.