„Păsările lui Magyar” anunță că au lovit „doar” patru nave rusești peste noapte, dar au revenit la o altă categorie de ținte
Dronele ucrainene au lovit patru nave rusești din Marea Neagră în noaptea de sâmbătă spre duminică, reluând însă un ritm ridicat de lovire a rețelei electrice din Crimeea, peninsula anexată ilegal de Moscova, potrivit brigăzii 414 de sisteme fără pilot a Ucrainei, condusă de Robert „Magyar” Brovdi.
Potrivit unei postări pe X a „Păsărilor lui Magyar”, au fost lovite 13 substații de electricitate, opt din Crimeea și cinci din sudul și estul ocupat al Ucrainei.
De asemenea, dronele ucrainene au atacat două petroliere, o navă cargo și o macara plutitoare.
Astfel, bilanțul din perioada 1-19 iulie al operațiuniilor „MoLoCHKa” și „Butonul de oprire a energiei din Crimeea” a ajuns la a 176 nave ale flotei fantomă rusești și 96 noduri energetice.
Robert Brovdi a explicat săptămâna aceasta ce înseamnă „MoLoChKa”, numele operațiunii care a început pe 6 iulie. „MLChK = Moskva Liazhe Cherez Krym. (Moscova va cădea prin Crimeea)”.
„Lampa lui Ilici pâlpâie”
„Luminile au pâlpâit în Kerci, Staryi Krym, Yalta, Sudak, Berdiansk, Yedy-Kuyu, Ponyzivka, Shchebetivka, Zelenyi Yar, Shyroke și alte localități”, se spune în mesaj.
„Lampa lui Ilici pâlpâie, fiind pe cale să se ardă”, se mai spune în postare, făcând referire la o expresie a propagandei comuniste din epoca electrificării URSS și a țărilor din zona de influență a sovieticilor.
Forțele de drone ucrainene par să ridice din nou tempo-ul de lovire a rețelei electrice rusești, după ce luna aceasta au anunțat mai ales lovituri asupra navelor din Marea Azov și Marea Neagră.
Robert Brovdi a spus sâmbătă că această campanie pe care a numit-o „MoLoChKa” a avut așa de mare succes că a forțat Moscova să retragă de pe front până la 200 de echipe ale unității de elită „Rubikon” pentru a-și proteja flota fantomă.
Ucraina a lovit și trei depozite petroliere peste noapte
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat duminică la prânz, că forțele Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) au lovit trei depozite petroliere din regiunea rusă Stavropol.
De asemenea, „unitățile Forțelor noastre Armate au lovit o altă instalație de combustibil din aceeași regiune”, a scris el pe X.
„Continuăm să răspundem la atacurile rusești într-un mod pe deplin justificat și precis. (…) Mulțumesc fiecăreia dintre unitățile noastre care contribuie la conștientizarea, în Rusia, a faptului că acest război trebuie să ia sfârșit”, a spus liderul ucrainean, postând și imagini cu urmări ale loviturilor de peste noapte.
We continue to respond to Russian strikes in a fully justified and accurate manner. Today, Ukraine’s long-range sanctions reached designated targets that support and finance Russia’s aggression. SSU units struck three oil depots in the Stavropol region at once, while units of our… pic.twitter.com/3YWEDFBknE
— Volodymyr Zelenskyy / Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) July 19, 2026