Skip to content

Rezultatele la BAC 2026, sesiunea de toamnă, au fost publicate. Notele pe județe, înainte de contestații

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Primele rezultate ale examenului de bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă, au fost afișate marți dimineață, 18 august, mai devreme cu patru ore față de termenul prevăzut în calendarul oficial.

La examenul de bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă, s-au înscris peste 33.000 de candidați – peste 22.000 din promoția 2026, iar restul din promoțiile anterioare. 

Rezultatele la BAC 2026, sesiunea de toamnă, vor fi afișate la centrele de examen și online, de către Ministerul Educației, în format anonimizat.

Rezultate BACALAUREAT 2026, sesiunea de toamnă, pe județe – lista completă

Când se depun contestațiile la BAC 2026, sesiunea de toamnă

Potrivit calendarului oficial, contestațiile la BAC 2026, sesiunea de toamnă, se depun în perioada 18-20 august.

Programul exact pentru depunerea cererilor este comunicat candidaților de către centrele de examen și inspectoratele școlare.

În București, potrivit programului publicat de Inspectoratul Școlar, contestațiile pot fi depuse:

  • 18 august – între orele 17:00 și 18:00;
  • 19 august – între orele 9:00 și 17:00;
  • 20 august – între orele 9:00 și 17:00.

Cum se depune contestația la BAC 2026, sesiunea de toamnă

Cererea de contestație poate fi depusă fizic, la centrul de examen, sau poate fi transmisă online, la adresa de e-mail comunicată de centrul de examen.

În cazul contestațiilor transmise electronic, candidații trebuie să trimită și o copie a actului de identitate.

Candidatul completează și semnează și o declarație prin care confirmă că a luat la cunoștință faptul că nota obținută după soluționarea contestației poate fi diferită de cea inițială.

Contestațiile vor fi soluționate în perioada 20-21 august, iar rezultatele finale la Bacalaureatul de toamnă 2026 vor fi afișate pe 24 august.

Când se depun cererile pentru vizualizarea lucrărilor la BAC 2026, sesiunea de toamnă

Candidații la Bacalaureatul de toamnă 2026 își pot vedea lucrările în 18 august, după afișarea primelor rezultate. 

Potrivit procedurii oficiale, vizualizarea lucrării la BAC 2026, sesiunea de toamnă, nu este o condiție pentru depunerea unei contestații. Candidații pot contesta nota fără să își vadă în prealabil lucrarea, iar cei care cer vizualizarea pot decide ulterior dacă depun sau nu contestație.

Procedura de vizualizare are doar caracter informativ și nu presupune modificarea notei obținute, precizează Ministerul Educației.

Potrivit programului anunțat de Inspectoratul Școlar București, pentru candidații din Capitală cererile pentru vizualizarea lucrărilor se depun în 18 august, în intervalul 14:00-17:00.

Cererile pot fi depuse fizic, la unitatea de învățământ care este centru de examen sau pot fi transmise electronic, la adresa de e-mail a centrului de examen. În cazul unei cereri trimise online, aceasta trebuie însoțită de copia actului de identitate al candidatului.

Candidații din alte județe trebuie să verifice programul și modalitatea de depunere comunicate de centrul de examen sau de inspectoratul școlar, spune Ministerul Educației.

Pentru a promova examenul, candidații la BAC 2026, sesiunea de toamnă, trebuie să obțină minimum nota 5 la fiecare probă scrisă și media cel puțin 6 la probele scrise.

În 2025,  28,4% dintre cei care au susținut sesiunea de BAC în august au promovat examenul.