Skip to content

Fragment de dronă găsit lângă Portul Midia, anunță MApN. Intervenție a scafandrilor de luptă

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Un fragment de dronă a fost găsit la 25 de metri de digul sudic al Portului Midia, a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) printr-un comunicat de presă transmis vineri seară.

MApN a precizat că o echipă EOD a Forțelor Navale Române „a recuperat fragmentul de dronă și a constatat că acesta nu prezintă încărcătură explozivă”.

„Fragmentul de dronă urmează să fie predat Gărzii de Coastă”, a declarat instituția.

În comunicatul inițial, MApN spusese că prezența obiectului plutitor a fost semnalată prin apel la 112.

„Vineri, 21 august, Ministerul Apărării Naționale a fost solicitat să intervină pentru verificarea unui obiect plutitor, posibil fragment de dronă aeriană, semnalat printr-un apel la numărul unic de urgență 112 în Marea Neagră, la aproximativ 25 de metri de digul de sud al Portului Midia, județul Constanța”, a declarat instituția.

Ministerul mai menționase că scafandrii EOD intervin pentru verificarea obiectului.

„O echipă de scafandri de luptă EOD din cadrul Forțelor Navale Române intervine în zona indicată pentru identificarea și evaluarea obiectului”, a mai declarat MApN.

O situație de alertă a fost declanșată vineri după-amiază și în județul Galați, după ce sistemele Armatei au detectat o dronă în apropierea granițelor țării, parte dintr-un atac cu drone asupra Ucrainei.

O dronă s-a prăbușit noaptea trecută în județul Tulcea

În primele ore ale zilei de joi, o nouă dronă intrată în spațiul aerian românesc se prăbușise într-o zonă pustie din județul Tulcea.

Incidentul a avut loc în contextul unui atac major al forțelor ruse asupra Ucrainei.

MApN anunța că au fost ridicate de la sol pentru monitorizarea situației două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole. De asemenea, un elicopter IAR-330 SOCAT al Forțelor Aeriene Române a decolat pentru o misiune de cercetare aeriană.

Atacul rusesc asupra Ucrainei a determinat și Polonia să desfășoare operațiuni preventive de aviație militară pentru a-și proteja spațiul aerian, preciza armata poloneză la acel moment.