Skip to content

„A fost ca o adevărată tornadă”. Ce se întâmplă acum în Franța, după un weekend plin de violențe. Deciziile anunțate

Autoritățile franceze au instituit luni restricții de circulație în anumite zone din mai multe orașe, printre care Paris, Lille și Nisa, în contextul în care se confruntă cu presiuni legate de deficiențele din domeniul securității apărute după weekendul marcat de revolte și jafuri, generate de protestele antiguvernamentale la nivel național, scrie Reuters.

Prim-ministrul Sébastien Lecornu a exclus instituirea unei restricții de circulație generale în Paris, dar nu și a stării de urgență, și a afirmat că, deocamdată, este mai adecvat să se aplice restricții de circulație parțiale și localizate.

„Hotărârea mea de a restabili ordinea este absolută”, le-a spus el reporterilor.

Poliția din Paris a anunțat că a emis ordine de interzicere a protestelor în anumite zone ale capitalei franceze începând cu ora locală 20:00 (18:00 GMT) și a instituit o restricție de circulație în jurul Place de la République (Piața Republicii) și Les Halles începând cu ora locală 23:00. Ambele măsuri vor rămâne în vigoare până marți dimineață, la ora 06:00.

„A fost pusă în aplicare o mobilizare a forțelor de poliție pentru a asigura respectarea strictă a acestor măsuri”, a precizat poliția, într-un comunicat.

O sursă din biroul lui Lecornu a declarat că, cu acordul primarilor locali, a fost instituită o restricție de circulație pentru minori între orele 20:00 și 06:00 pentru următoarele două zile în Lille, Douai, Wattignies și Denain.

În Nisa, primarul Eric Ciotti a afirmat, într-o înregistrare video postată online, că a semnat un ordin prin care intră în vigoare o oră de stingere pentru minori în centrul orașului Nisa pe durata nopții.

Marsilia a interzis adunările și demonstrațiile. Între timp, sindicatele franceze au chemat la o nouă rundă de greve și mitinguri, pe data de 5 noiembrie.

Weekendul marcat de jafuri și violențe între unii protestatari și forțele de ordine a urmat unor săptămâni de demonstrații studențești, care au zguduit Franța cu șase luni înainte de următoarele alegeri prezidențiale și au scos în evidență presiunile generate de o economie slabă și de creșterea datoriei publice.

Premierul, acuzații la adresa extremei-stângi

Lecornu a acuzat grupările de extremă-stângă pentru unele dintre cele mai grave tulburări din Franța din ultimii ani. „Există, până la urmă, o mișcare de extremă-stânga care dorește să provoace – nu putem spune asta mai clar – tulburări profunde în țară în perioada premergătoare alegerilor prezidențiale”, a afirmat el.

Candidatul la președinție de extremă stânga, Jean-Luc Melenchon, l-a îndemnat să prezinte dovezi. „Altfel, ar trebui să-și ceară scuze, să tacă și să înceteze să alimenteze focul tulburărilor”, a afirmat Melenchon, într-un mesaj publict pe X.

Federația Comerțului și a Vânzărilor cu Amănuntul a anunțat că aproape 3.000 de magazine au fost afectate în weekend.

„În spatele fiecărui magazin jefuit se află proprietari de afaceri, angajați și familii care au văzut cum ani de muncă și efort au fost distruși în câteva ore”, a adăugat federația, solicitând măsuri de securitate socială și scutiri fiscale pentru întreprinderile afectate.

Lecornu a transmis că guvernul va pune în aplicare măsuri de șomaj tehnic începând de marți.

Aflându-se în fața vitrinei baricadate a unui magazin, Gerard Nouchi, managerul a două magazine de îmbrăcăminte din Marsilia, a spus că nu au fost suficienți polițiști pentru a-i opri pe jefuitori.

„Au distrus totul, au spart lucruri, ne-au insultat”, a spus Nouchi. „A fost ca o adevărată tornadă.”

Guvernul a ordonat platformelor care vând bunuri furate să retragă anunțurile și să colaboreze în vederea urmăririi penale a revânzătorilor, a scris, pe X, Anne Le Hénanff, ministrul adjunct pentru domeniul Digital.

Aproximativ 2.400 de persoane au fost arestate, iar un protestatar a decedat sâmbătă în urma unui stop cardiac, în timp ce aproape 1.000 de polițiști au fost răniți, potrivit Ministerului de Interne.

„Lăsate fără protecție”

Luni, activele franceze au înregistrat performanțe inferioare piețelor europene în ansamblu, deși fluctuațiile au fost mai moderate decât în alte momente de tensiuni politice recente.

Tensiunile din cadrul guvernului fragil al președintelui Emmanuel Macron, generate de aparente deficiențe din domeniul securității – care apar într-un moment în care guvernul trebuie să adopte un proiect de lege bugetară pentru a-și redresa finanțele – ar putea destabiliza și mai mult investitorii.

Biroul lui Macron a anunțat luni că președintele a respins oferta de demisie a ministrului de Interne, Laurent Nunez, cerându-i în schimb să pună capăt baricadelor și jafurilor și să fie transparent cu privire la ceea ce Macron a numit „eșecuri ale serviciilor de informații și ale estimărilor”.

Nunez le-a spus reporterilor că meciul de fotbal din Liga Campionilor de marți seară, dintre Paris Saint-Germain și Barcelona, se va desfășura conform programului.

Primarii din Paris, Marsilia și Lyon au afirmat, într-un editorial comun publicat în ziarul „Libération”, că sunt obișnuiți cu demonstrațiile și protestele.

„Dar sâmbătă… pentru prima dată, noi am avut senzația că întregi cartiere ale orașelor noastre au fost lăsate fără protecție”, au afirmat primarii, toți aparținând centrului-stânga.

Este de așteptat ca începerea vacanței școlare, luni, să aducă o ușurare, dar studenții organizau tot mai multe adunări și blocade în unele locuri, inclusiv la Muzeul Luvru și la Universitatea Sciences Po din centrul Parisului.

Buticuri de lux, devalizate

În weekend, sute de mii de oameni au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva a ceea ce mulți consideră a fi servicii publice în declin și disfuncționale.

În Place Vendôme din Paris, unde se află hoteluri și buticuri de lux, majoritatea magazinelor au fost închise luni și înconjurate de agenți de securitate. Ușa de la intrare a unui butic Dior a fost spartă, iar vitrinele altor magazine ale unor mărci de lux din centrul Parisului, printre care Rolex, Louis Vuitton, Ralph Lauren și Gucci, au fost avariate.

În Marsilia, clubul din Ligue 1, Olympique de Marseille, a anunțat că magazinul său oficial de pe bulevardul principal istoric al orașului a fost jefuit, în timp ce o primărie din centrul Franței a fost incendiată.

Franța a mobilizat 60.000 de polițiști și alte forțe de securitate sâmbătă, a declarat Nunez la postul de radio France Inter, dar a recunoscut că acest număr nu a fost suficient pentru a controla mulțimile violente.

Problemele legate de scumpirea traiului au stârnit, de asemenea, proteste în weekend și în alte țări europene, printre care Italia, Belgia și Albania.

Guvernele europene au sfătuit cetățenii care călătoresc în Franța să evite aglomerațiile și să dea dovadă de prudență.

În timp ce Franța era ocupată luni cu curățarea străzilor, Macron a sosit în Kuweit pentru o vizită în țările din Golf, menită să asigure aprovizionări suplimentare cu benzină și motorină pentru a reduce prețurile la pompă.