INTERVIU Un antreprenor român din New York, a cărui companie a atras peste 80 de milioane de dolari, are o altă perspectivă asupra inteligenței artificiale: „Câteodată am impresia că mai mult muncesc eu pentru AI decât AI-ul pentru mine”
Într-un interviu realizat la New York pentru publicul HotNews, antreprenorul român Daniel Bălăceanu, unul dintre cei care s-a întâlnit cu președintele Nicușor Dan, spune că este optimist în legătură cu inteligența artificială, pentru că ea va depăși stadiul de azi. Împreună cu un alt antreprenor, Liviu Drăgan, Daniel Bălăceanu a fondat compania DruidAI.
În pregătirea alegerilor americane din 3 noiembrie, am trimis un reporter în SUA. Primele articole din SUA pot fi citite aici, aici și aici.
Astăzi, un antreprenor român din SUA spune cum în sistemul public din România „Inteligența Artificială ar ușura interacțiunea. Şi i-ar face şi pe angajații de la stat mult mai eficienți și mult mai asertivi în relația cu cetățenii, pentru că ar fi sprijiniți de astfel de tehnologie”.
Cât despre ajutorul dat oamenilor de agenții AI, doar un exemplu: „Agenţii AI reprezintă o tehnologie capabilă să înțeleagă și să tragă concluzii singură și să ia acțiuni singură. Eu îi spun că vreau să ajung de la București la New York și tehnologia știe ce are de făcut, are acces, îmi caută bilete”.
La etajul 46 al unei clădiri din districtul financiar al Manhattanului, Daniel Bălăceanu vorbește despre tehnologia construită în România pe care o vinde pe piața SUA.
Ne-am întâlnit la biroul său din New York pentru o discuție despre ce poate face inteligența artificială pentru noi și cât control suntem dispuși să-i cedăm.
Bălăceanu este cofondator DruidAI
La finalul lunii septembrie, cu ocazia primei sale participări la Adunarea Generală a ONU, președintele Nicușor Dan s-a întâlnit la New York cu antreprenori români din SUA care activează în domeniul tehnologiei. A discutat cu ei despre folosirea inteligenței artificiale în serviciile publice, securitatea IT și pregătirea universitară din România.
Printre aceștia a fost și Daniel Bălăceanu. Bălăceanu este cofondator DruidAI, companie care dezvoltă o platformă prin care firmele și instituțiile pot crea asistenți virtuali și agenți AI. Agenții, explică Bălăceanu, pot răspunde întrebărilor clienților, face programări medicale sau ajuta studenții să parcurgă înscrierea la universitate, folosind datele și aplicațiile organizației.
Compania a atras finanțări de peste 80 de milioane de dolari, inclusiv o rundă de 31 de milioane de dolari anunțată în septembrie 2025. Potrivit lui Bălăceanu, are peste 200 de angajați, iar echipa care dezvoltă tehnologia lucrează din București.
„Tehnologie construită în România”
– HotNews: Domnule Daniel Bălăceanu, ce face DruidAI? – Daniel Bălăceanu: DruidAI a început în 2017, fondat cu prietenul și partenerul meu, Liviu Drăgan. Este o companie de tehnologie, facem Artificial Intelligence din prima zi. Misiunea DruidAI este să facă oamenii mai eficienți și mai relaxați în interacțiunea cu business-urile și cu softurile, în general. Asta se numeşte self-service.
Mai concret, un pacient, un student, când interacționează cu lumea din jurul lui, interacționează cu multe date, procese, aplicații. DruidAI este modul în care face treaba asta securizat.
Un robot care vorbește în locul oamenilor
– Cum se foloseşte? – Aproape că nu-l vezi. Când suni, de exemplu, la o clinică să-ți faci o programare sau să spui că te simți rău și vrei să vorbești cu un doctor, în loc să stai 10 minute să ajungi la un operator, o să vorbești cu un robot DruidAI. Care acum poate să vorbească natural, te poate înțelege și poate să te ghideze și să te ajute cum ai tu nevoie.
Sau un student din Bucureşti, care vrea să se înscrie la universitate în America. El poate vorbi cu un Druid care a fost instruit de universitate cum să-l ajute pe student. Sunt tehnologii pe care nu trebuie să le înveți.
Peste 200 de angajaţi pe 3 continente
– Aţi primit investiţii de 80 de milioane de dolari. Cum a devenit DruidAI profitabilă? – Este profitabilă pentru că este de ajutor. Într-o clinică, o astfel de tehnologie poate creşte de 10 ori numărul de pacienţi. Când doctorii au de 3 ori mai multe întâlniri cu pacienţii, pentru că sunt sprijiniţi de Artificial Intelligence, beneficiile sunt clare.
Noi am început cu o bază, am dezvoltat tehnologia, ea a fost apreciată, astfel că investitorii au venit şi ne-au dat bani ca să o facem mai bună, să putem ajunge la mai mulţi clienţi. În etape, valoarea companiei a crescut şi ne-a permis să facem lucruri mai bune.
– Ce faceţi cu banii aceştia? – Investiţiile se duc în două direcţii. În construcţia de aplicaţii, deci e o investiţie în cercetare şi dezvoltare, în timp ce o altă parte merge către promovare, oameni de vânzări, implementări, consultanţă, astfel încât tehnologia cunoscută să fie adoptată de cât mai mulţi clienţi.
Toată producția, inclusiv testarea este la București
– Câţi angajaţi aveţi? – Peste 200. Producția, toată zona tehnică, programatorii, ingineri, testare este în București. Echipa de experți, consultanți pe diverse industrii sunt atât în București, cât și în alte țări, lucrând cu clienții și partenerii din zona respectivă. Sunt birouri în Europa, sunt birouri în America, avem o prezență în Orientul Mijlociu.
Face parte din strategia noastră. Talentele tehnice românești sunt minunate! Am mers în multe regiuni, am interacționat cu mulți oameni şi pot spune că sunt mândru de specialiştii români. Ei rămân punctul nostru forte. Inginerii români sunt baza pe care construim.
Legătura dintre AI şi democraţie
– Se investesc bani în AI. – Da, sumele sunt probabil fără precedent. Dar și tehnologia este fără precedent. Cred că este încă devreme să tragem concluzii, pentru că suntem într-o dinamică. Nu am ajuns la sfârșit de drum, ca să ne uităm în urmă și să reflectăm.
Eu sunt super optimist! Este o nouă tehnologie care ne dă tuturor energie și noi oportunități și nu pot să zic decât că descoperim. Și învățarea continuă, nu putem să tragem o concluzie acum.
– Ne-am obișnuit cu AI-ul care răspunde la întrebări. Ce schimbă apariția agenților AI, care pot să și acționeze în numele nostru, și câtă libertate ar trebui să le dăm? – Agenţii AI reprezintă o tehnologie capabilă să înțeleagă și să tragă concluzii singură și să ia acțiuni singură. Eu îi spun că vreau să ajung de la București la New York și tehnologia știe ce are de făcut, are acces, îmi caută bilete.
Și, dacă o las, face și rezervare pentru mine. Și, dacă îi dau mandat, nici nu mă întreabă. Și aici există un risc. Este o tehnologie, este un instrument, așa cum este și energia nucleară. Dacă e folosită de nonexperți, poate să producă răutăți. Dar, atâta timp cât este folosită de experți care controlează mandatul în care lucrează, atunci aduce beneficii. La fel cred că se întâmplă și cu Artificial Intelligence.
Este o tehnologie foarte puternică, dar care aduce avantaje imense şi care trebuie controlată. Nu lăsată liber, cum am văzut că s-a întâmplat acum: arunci agenți în internet și le dai mandat să facă tot ce vor.
În același timp, tot tehnologia AI o să vină – și vine deja – să controleze ce fac alte tehnologii AI. Dacă vreţi, este o reflexie pentru ceea se întâmplă în realitate. Avem un sistem legislativ, avem forţe de ordine, avem toate instrumentele ca să cultivăm o democrație reală care aduce beneficii şi care nu produce rău.
„Pare că AI o să facă toate munca. Dar nu ştim ce oportunităţi vor fi”
– Care sunt riscurile acestor tehnologii? – Deocamdată, putem vorbi despre teamă, ca întotdeauna într-o zonă de necunoscut. Când au apărut calculatoarele, nu ne-am speriat că oamenii care făceau proiectări pe hârtie vor dispărea? Mai respinge cineva astăzi calculatoarele? Nu. Le-am adoptat toți pentru că ne fac mai eficienți.
La fel este și cu AI. Întotdeauna tehnologia a închis niște competențe de care nu a mai fost nevoie, dar a deschis o mulțime de altele noi.
Știu că avem impresia că Artificial Intelligence o să facă toată munca și că oamenii nu mai sunt utili. Da, așa pare, că o să facă totul, dar nu putem să știm ce alte oportunități și ce alte deschideri vor fi pentru oameni. Este o necunoscută, dacă e să fim sinceri.
După cum știm, noi ne folosim până în 10% din intelect. Poate că, atunci când AI va rezolva pentru noi lucrurile care ne țin ocupați acum, asta ne va permite să trecem de 10% și o să găsim alte lucruri de făcut, alte valori pe care să le producem, pe care astăzi nu le știm.
„Este ca și cum abia m-am născut și ar trebui să ştiu cum o să fiu la 60 de ani”
– Cum vom vorbi despre AI peste 2 ani și cum vom vorbi peste 5 ani? – Sincer, nu ştiu. Este ca și cum abia m-am născut și ar trebui să ştiu cum o să fiu la 60 de ani. Nu știu. Sunt optimist, abia aștept viața din fața mea, mă uit astăzi la ce mă aşteaptă și cred că este bine. Sunt și provocări, dar nu putem să știm cum o să fie peste 2 ani, nu putem să știm cum o să fie peste 5 ani.
Pentru mine, când am început călătoria DruidAI și am făcut aplicații în București, visam că o să ajung în America și că o să lucrez cu colegi din România, să fericesc clienții în America, dar nu puteam să spun cu certitudine.
Așa este și cu tehnologia de astăzi. Important este să ne bucurăm de ea, să beneficiem de ea, să nu o respingem de frică, să o controlăm acum și vom învăța și vom rezolva tot ce ni se pune în față.
„Vom avea AI care verifică AI”
– Psihologii spun că folosirea constantă a AI – sub forma chatboţilor – scade capacitatea cognitivă a oamenilor, pentru că cedăm din autonomie unui robot. – Faptul că acum vorbesc pe chat este echivalent cu situaţia în care caut ceva pe internet. O facem oricum. Nu e ceva ce putem să evităm și, atâta timp cât ne folosim de tehnologie într-un mod conștient, vom beneficia de aspectele pozitive pe care ni le oferă.
Nu pot să interzic cuiva să deschidă calculatorul! În urmă omenirea nu se poate duce. Noi consumăm tehnologia asta oricum.
– Ce părere ați avea dumneavoastră dacă ați ști că eu mi-am făcut întrebările pentru interviul ăsta cu AI? – Aș aprecia și mi se pare foarte bine. Te-ai folosit de un instrument. Eu remarc raţiunea ta în întrebările pe care mi le pui. Nu-mi citeşti de pe o foaie neînţelegând ce citeşti. Asta înseamnă că tu raționezi și tu folosești tehnologia în modul corect. Te ajută, e un instrument pentru tine.
„Remarc că uneori trebuie să verific de zece ori mai mult conţinut”
– Ce facem cu AI Slop, adică cu situaţia în care multitudinea de informații generate cu AI se amestecă cu informațiile reale, iar utilizatorului îi este greu să-l discearnă? – Eu cred că este într-adevăr un lucru îngrijorător acest AI Slop. Şi eu mă remarc că uneori trebuie să verific de zece ori mai mult conţinut, pentru că e produs de AI. Câteodată am impresia că mai mult muncesc eu pentru AI decât AI-ul pentru mine.
Este o realitate. Acum, tehnologia este cu un pas în fața noastră și trebuie să o complementăm tot prin tehnologie. Vom avea AI care verifică AI, astfel încât corectitudinea informațiilor care le primesc de la AI să aibă o certitudine. Cu toții am văzut filmul Iron Man. Atunci când Jarvis îl bombarda cu informaţii, Iron Man le lua ca atare şi le absorbea.
Eu cred că nivelul de siguranţă pe care îl ai de la AI va creşte din ce în ce mai mult până când conţinutul produs va fi 100% sigur.
„Lângă filmulețul cu ambulanța neagră, o să văd filmulețul de la Ministerul de Interne care spune că este fake”
– Ce control mai putem avea când conţinutul e produs de AI și verificat de AI, adică atunci când filtrele sunt exclusiv automate? – E doar evoluţia tehnologiei. AI-ul este specific pe fiecare subiect în parte. Una este să-i pun întrebări despre ce a citit într-o carte și alta este să-i spun să-mi facă un model economic, să-mi facă o companie și să ia decizii pentru mine. În funcţie de severitatea și de complexitatea sarcinii pe care i-o dau AI-ului, contribuția omului să revizuiască și să aprobe poate fi mică, dar poate fi foarte mare. Responsabilitatea întotdeauna rămâne la om.
– Pentru a avea responsabilitate, e nevoie de educaţie. În lipsa educaţiei, într-o ţară în care analfabetismul funcţional este ridicat, nu e mai periculos? – Este o realitate la care trebuie să răspundem. Dar răspunderea este la oameni. Deci, în cazul ăsta, răspunderea este la autorități, care trebuie să conștientizeze această situație, să identifice conținutul fake în media și să creeze o direcție pentru a compensa și a contracara această situație. Doar să spun că AI e o tehnologie necontrolabilă și să sper că dispare, nu este corect în opinia mea. Trebuie să fim realiști, ea există și trebuie să lucrăm cu ea.
Prin urmare, folosim tehnologie ca să detecteze, de exemplu, fake news și producem conținut care să dezmintă. Eu sunt convins că tehnologia se va autobalansa. Eu, când o să intru pe TikTok, lângă filmulețul cu ambulanța neagră, o să văd filmulețul de la Ministerul de Interne care spune că este fake.
– Cum vi se pare că răspund autoritățile din România acestor nevoi de a explica și de a controla AI? – Am apreciat foarte mult inițiativa Administraţiei Prezidenţiale. Pentru mine a fost un semn că, deși la prima vedere nu știam că se întâmplă, în realitate, în spatele ușilor, există o preocupare. Sunt optimist. Îmi doresc ca ușile să se deschidă și să vedem acțiuni concrete în zona asta. Cu siguranță există loc de mai bine.
-Ați avut o întâlnire cu Nicuşor Dan la New York. Ştiţi care au fost criteriile în funcţie de care antreprenori români din domeniul tech au fost invitaţi la dialog cu preşedintele? –M-a surprins în mod plăcut invitaţia domnului ambasador Muraru, pe care am avut onoarea şi plăcerea să-l cunosc acum câteva luni şi care mi-a scris dacă aş putea să mă văd cu domnul preşedinte. Nu ştiu care au fost criteriile, doar m-am bucurat şi am fost onorat de invitaţie.
– Ce s-a discutat? – În primul rând, m-a bucurat foarte mult să văd deschiderea domnului președinte faţă de subiectul artificial intelligence și tehnologie.
Și a domnului președinte, și a delegației care a fost prezentă. Și au fost discuții foarte concrete: cum putem să asimilăm artificial intelligence, cum putem să fim în control pe subiectul ăsta, ce proiecte să facem, ce talent există în România, ce am avea nevoie.
– Cunoașteți atât piața din România, cât şi pe cea din SUA. Care au fost recomandările care au venit de la dumneavoastră către președinte? – Eu și compania cu care lucrez creăm tehnologie în România. Am creat tehnologie în România, am dezvoltat-o și apoi am început să mergem după clienții români, europeni, americani.
Din experiența mea, e foarte diferit să vinzi într-o piață americană versus a fi o companie americană sau a fi o companie europeană. Trebuie să înveți discipline noi, poziționare, clienți, parteneri.
Lucrurile astea le-am vorbit cu domnul președinte. Faptul că în România avem un fantastic talent tehnic, avem competențe, avem expertize tehnice pe care trebuie să le completăm când ieșim în afară cu parteneriate, cu apropierea de clienți, cu apropierea de finanțatori. Îţi trebuie capital ca să mergi pe o piață.
Şi, în același timp, am vorbit de cum să adoptăm Artificial Intelligence în România, în sectorul public, ca să beneficiem cu toții de avantajele tehnologiei.
„AI ar uşura interacţiunea cetăţeanului cu statul”
– Daţi-ne un exemplu, vă rugăm. – În primul rând, securitatea și controlul în tehnologie trebuie să fie la baza tuturor lucrurilor. Există îngrijorări cu noile tehnologii, dar avem soluții tehnice astfel încât să păstrăm controlul. Apoi putem vorbi despre beneficii.
Exemplu: Numai dacă ne gândim la relația cetăţeanului cu statul – zona de taxe, zona de asistenţă, zona de emitere de documente –, Inteligența Artificială ar ușura interacțiunea. Şi i-ar face şi pe angajații de la stat mult mai eficienți și mult mai asertivi în relația cu cetățenii, pentru că ar fi sprijiniți de astfel de tehnologie.
– Şi credeţi că se poate pune în practică? – Mi se pare că este deja o realitate. Eu și colegii mei implementăm Artificial Intelligence în sectorul public, la fel cum implementăm și în privat. Deci nu este un vis, nu este o dorință, sunt realități pe care le trăim.
Ce a înțeles despre posibilitatea de a face afaceri în România
– Ce așteptări aveți dumneavoastră de la statul român pentru a îi ajuta pe antreprenori și pentru a colabora cu ei? – Săptămâna trecută am fost în Chicago, la summit-ul Comunității Române din America și acolo s-a vorbit foarte mult de apropierea între experți tehnici și zona guvernamentală.
Putem să ajutăm. Putem să sprijinim și să ajutăm statul să fie mai eficient și în obiectivele pe care le are. Chiar domnul ministru de Finanțe (Alexandru Nazare, n.r.) ne-a vorbit despre câteva programe care o să apară în perioada următoare și văd că există deja la nivelul statului inițiative în direcția asta.
Vrem un cadru mai facil pentru obținerea de finanțări, o deschidere mai mare pentru promovarea experților tehnici, investiții din zona statului în infrastructură de AI. Şi eu simt că lucrurile astea se întâmplă.
Le-am aflat în discuţiile cu delegaţia domnului preşedinte, chiar dacă din spațiu public nu le aflam. Deci poate că nu neapărat că nu există programe, poate că nu se comunică la fel de bine. Dar eu sunt optimist.
„Misiunea e să facă oamenii mai eficienţi şi mai relaxaţi”
– Mulţi dintre antreprenorii români din străinătate sunt dezamăgiţi de interacţiunea cu statul. Dumneavoastră sunteţi optimist… – Eu cred cu tărie și este ambiția mea să merg cu tehnologie construită în România în alte țări. Să fiu aici, în America, și să uimesc clienţi și parteneri americani cu tehnologie construită în România. Vreau să păstrez și să continui să dezvolt construcția de software în România cu experți români, dar să o valorific și să o scalez, să o cresc în alte piețe.
Cred că sunt două categorii de antreprenori. Antreprenori care au ales să plece, să se mute cu totul și să construiască în alte piețe. Şi antreprenori care-și păstrează rădăcinile, construiesc în țara noastră și apoi scalează. Motivele sunt diferite și nu le-aș pune pe toate în coșul cu supărări sau dezamăgiri.