Skip to content

Noua putere din Serbia oferă primele detalii legate de orientarea politicii sale externe. Ce spune Srdanovic despre relațiile cu Rusia

Medicul sârb Ilija Srdanovic, aflat în fruntea Listei Studenţilor, mişcarea care s-a impus la alegerile legislative anticipate din weekend, afirmă că aceasta va continua dialogul privind Kosovo-Metohija şi implementarea acordului de la Bruxelles – facilitat de UE şi semnat în 2013 – care vizează normalizarea relaţiilor dintre Belgrad şi Pristina, informează miercuri agenţia de presă sârbă Tanjug, citată de Agerpres.

În declaraţii acordate marţi postului Radio Europa Liberă, Srdanovic a precizat că Lista Studenţilor va continua parcursul integrării europene, asigurându-se că cetăţenii sârbi sunt mai bine informaţi cu privire la avantajele aderării la UE, iar politicile interne vor fi aliniate la standardele europene.

El a menţionat că noile autorităţi sârbe vor respecta acordurile politice internaţionale semnate de guvernele conduse de Aleksandar Vucic, adăugând că înţelegerile cu companii străine privind investiţiile în Serbia vor fi onorate „dacă sunt conforme cu sistemul juridic sârb şi cu actele internaţionale”.

Întrebat despre relaţia Serbiei cu Moscova şi dacă poziţia privind sancţiunile împotriva Rusiei ar putea fi reevaluată, Srdanovic a subliniat că toate chestiunile ce ţin de relaţiile internaţionale trebuie abordate printr-un dialog deschis, cu implicarea cetăţenilor Serbiei.

El a reiterat necesitatea de a evita orice formă de „revanşism” în Serbia şi a afirmat că „guvernul interimar care îşi încheie mandatul” poartă responsabilitatea pentru situaţia actuală a securităţii în ţară.

Lista Studenților a câștigat duminică alegerile parlamentare anticipate din Serbia, învingând coaliția grupată în jurul Partidului Progresist Sârb, condus de Aleksandar Vucic, care s-a aflat la putere în ultimii 12 ani.

În timpul campaniei electorale, mișcarea de opoziție generată de protestele conduse de către studenți în ultimii doi ani s-a referit în primul rând la obiectivele sale de politică internă, lăsând oarecum neclare chestiuni precum raportarea sa la procesul de aderare la Uniunea Europeană sau relațiile cu Rusia, un aliat tradițional al Belgradului.