Skip to content

Taxa pe avere care i-a înfuriat pe miliardarii din Silicon Valley a căzut la referendumul din California

Proiecțiile realizate de mass-media din SUA la aproape o săptămână de la scrutin arată că alegătorii din California au respins prin referendum propunerea de taxare a averilor miliardarilor din acest stat, o măsură controversată care a stârnit o opoziție puternică în Silicon Valley, transmite marți agenția AFP, citată de Agerpres.

Numărarea voturilor nu fusese încă finalizată marți, însă principalele rețele americane de televiziune au anunțat că problema a fost tranșată: „Propunerea 40” nu a reușit să obțină sprijinul majorității votanților, potrivit proiecțiilor CNN și CBS News.

Potrivit cotidianului Los Angeles Times, propunea a fost respinsă în marea majoritate a comitatelor, dar a primit sprijinul alegătorilor din marile orașe Los Angeles și San Francisco.

Referendumul s-a desfășurat în data de 3 noiembrie, simultan cu alegerile de la jumătatea mandatului pentru Congres și alegerea guvernatorilor în mai multe state americane.

Deși populară la lansare, propunerea de taxare a părut rapid sortită eșecului la urne, în ciuda votului semnificativ de stânga și a victoriei democraților la alegerile de la jumătatea mandatului.

A doua zi după referendum, votul „nu” conducea cu un scor de peste 55% după numărarea a aproximativ 60% dintre buletine.

Cum urmau să fie taxați miliardarii din California, potrivit propunerii ce a ajuns la referendum

Inițiativa propunea taxarea celor aproximativ 200 de miliardari din California cu 5% din averea lor netă pentru a finanța sistemul public de sănătate, de care depind jumătate dintre californieni, un sistem slăbit de reducerile federale masive impuse de președintele Donald Trump.

Taxa urma să fie aplicată o singură dată, iar susținătorii săi sperau să se strângă astfel aproximativ 100 de miliarde de dolari.

California, centrul industriei tehnologice din SUA, este cel mai populat stat american și ar fi a patra cea mai mare economie a lumii dacă ar fi o țară, însă decalajul dintre bogați și săraci este foarte mare.

Oponenții „Propunerii 40”, printre care Mark Zuckerberg și cofondatorul Google Sergey Brin, au cheltuit sute de milioane de dolari pe publicitate la televiziune înaintea votului, susținând că taxa riscă să devină permanentă și să declanșeze un exod al ultra-bogaților și o scădere a veniturilor fiscale.

De ce a stârnit controverse propunerea de taxare a miliardarilor din California


Propunerea a stârnit un val de reacții negative din partea oamenilor de afaceri din California, fondatorii startup-urilor și companiilor din domeniul tehnologiei plângându-se cu predilecție că vor fi afectați în mod disproporționat. Asta fiindcă ei ar urma să fie taxați în baza evaluării companiilor lor, care e adesea de sute de ori mai mare decât numerarul sau celelalte active mai lichide pe care le dețin.

În esență, miliardarii tech spun că, dacă propunerea de taxă va fi aprobată, ei vor fi nevoiți să vândă pachete de acțiuni din companiile lor pentru a putea plăti suma ce le va fi impusă.

Gavin Newsom, guvernatorul la final de mandat al Californiei și un potențial candidat la nominalizarea Partidului Democrat pentru alegerile prezidențiale din 2028, s-a opus și el acestei taxe.

Mai multe tentative de impozitare a marilor averi au eșuat anterior în California, fără a ajunge niciodată la urne.