Anunțul făcut de Megaspeed, client major al Nvidia, în scandalul care a stârnit îngrijorări legate de securitatea națională a SUA
Alice Huang, femeia de afaceri suspectată de serviciile americane că spiona pentru China, a părăsit oficial Megaspeed la 30 august 2025 și nu mai deține în prezent niciun rol acolo, a susținut compania într-un comunicat transmis duminică, potrivit Reuters.
În octombrie 2025, New York Times a relatat că Megaspeed, o companie de cloud computing cu sediul în Singapore, era vizată de investigații ale autorităților americane, care încercau să afle dacă a ajutat clienți chinezi să obțină cipuri Nvidia supuse controalelor la export impuse de Washington. Nu s-a constatat că Megaspeed ar fi încălcat regulile.
Compania, care a devenit cel mai mare client din Asia de Sud-Est al producătorului american de cipuri Nvidia, a revenit în centrul atenției publice odată cu scandalul în care este implicată fosta directoare Alice Huang.
Femeia de afaceri este suspectată de serviciile secrete americane că făcea spionaj pentru China. Jensen Huang a demisionat joi din funcția de CEO al Nvidia, după 33 de ani la conducerea companiei, în urma dezvăluirilor despre o relație extraconjugală între cei doi.
„Megaspeed are cunoștință de recentele relatări din presă care conțin afirmații despre afacerea, lanțul de aprovizionare și operațiunile noastre globale ce nu sunt susținute de dovezi verificabile”, a transmis compania în comunicatul de duminică, citat de Reuters.
Megaspeed: „Activități comerciale legitime și legale”
Firma susține că a făcut activități comerciale „legitime și legale” și că a angajat consultanți juridici externi pentru a efectua o investigație internă amănunțită. Potrivit Megaspeed, operațiunile sale și mecanismele de control ale lanțului de aprovizionare au fost concepute pentru a respecta legile și reglementările aplicabile, inclusiv cerințele americane privind controlul exporturilor.
Alice Huang a devenit acționarul majoritar al Megaspeed în martie 2023, potrivit grupului de cercetare C4ADS, cu sediul la Washington, care a analizat documentele societății.
La acel moment, ea și partenerii săi au achiziționat o filiala din Singapore a unei companii chineze de jocuri video pentru a o transforma într-o companie care furnizează putere de calcul pentru aplicații de inteligență artificială. Ea a preluat o poziție de conducere.
Interdicție de intrare în Singapore
Pe fondul scandalului din SUA, autoritățile singaporeze au anunțat că Alice Huang a primit o interdicție de a mai intra în Singapore, acuzând-o că a furnizat în cunoștință de cauză informații inexacte pentru a-și minimaliza rolul în Megaspeed în timpul unei anchete cu privire la această companie.
Investigațiile singaporeze, care nu au dus la inculparea lui Alice Huang, au fost menite să stabilească dacă servere exportate prin Singapore către Malaysia, fără a intra pe piața internă, au fost ulterior redirecționate către o altă destinație, contrar declarațiilor depuse de firme în Singapore, potrivit CNBC.