Sari direct la conținut

Business report: ​Dacia s-a prăbușit în Franța, scădere uriașă a vânzărilor. Piața auto franceză a căzut cu peste 70% sub impactul pandemiei; „Războiul cash-ului”: companiile și statul – statul și companiile – companiile și companiile

HotNews.ro
Business report, Foto: Colaj foto
Business report, Foto: Colaj foto

​Dacia s-a prăbușit în Franța, scădere uriașă a vânzărilor. Piața auto franceză a căzut cu peste 70% sub impactul pandemiei. Piața auto din Franța este prima care anunță datele privind înmatriculările, astfel că putem vedea în premieră care sunt efectele epidemiei de coronavirus: o prăbușire cu 72%, iar lucrurile ar putea să se agraveze în luna care urmează. În acest context, Dacia a avut o cădere și mai mare, de peste 80%, cu numai 3.169 de autoturisme înmatriculate. Practic, marca Dacia a avut un număr de 3.107 de autoturisme personale înmatriculate în Franța, în martie, la care se adaugă 62 comerciale ușoare, anunță Profit.ro.

Erste: România și toate țările din regiune intră în recesiune. Scenariul negativ devine realitate. Cele mai recente evenimente care au avut loc în Europa au șters ultima urmă de optimism pe care economiștii Erste Group, proprietarul BCR, o mai aveau, aceștia anunțând că se așteaptă la o scadere de 4,7% a economiei în Europa Centrală și de Est (ECE), nicio țară neavând cum să scape de sceptrul recesiunii. Criza Covid-19 ar putea avea un impact structural de proporții, dar de scurtă durată, asupra parametrilor economici ai României. Creșterea PIB reală ar putea să se contracte cu două cifre în trimestrul al doilea, urmată de o revenire de două cifre în T3, pe fondul stimulului fiscal și monetar consistent pe plan intern și internațional, scrie Wall-Street.ro.

BNR a intervenit să apere leul: Rezervele valutare au scăzut în martie cu 1,7 mld. euro, la 34,1 mld. euro. Rezervele valutare la BNR totalizau la finele lunii mar­tie 34,12 mld. euro, în scădere cu 1,7 mld. euro faţă de nive­lul din fe­bruarie, de 35,83 mld. euro, una dintre expli­caţiile acestei scă­deri fiind scăderea nivelului rezervelor minime obli­gatorii (RMO) în valută de la 8% la 6%, dar nu pot fi ex­cluse nici posi­bilele intervenţii ale BNR pentru a susţine mone­da naţio­nală, aflată în martie pe o pantă de depreciere în raport cu euro. Pe parcursul lunii martie au avut loc ieşiri de fonduri în va­loare totală de 4,95 mld. euro, reprezentând reducerea ratei rezervelor minime obligatorii, modificări ale rezervelor mini­me în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele, potrivit Ziarului Financiar.

„Războiul cash-ului”: companiile și statul – statul și companiile – companiile și companiile. Problemele economiei produse de criza coronavirus se află abia în prima fază (cea a gestionării lichidităţilor), care poate lua forma unui veritabil război al cash-ului, al tuturor contra tuturor. Toate companiile caută să atragă bani, să plătească atât cât se poate de puţin, iar comportamentul statului nu este foarte diferit de cel al companiilor, atunci când încearcă să-și dozeze stimulentele pe care este obligat să le dea economiei în vremuri de criză. Or, statul este unul dintre cei mai mari restanțieri din economie, cu arierate consolidate de peste 148 de miliarde de lei, potrivit datelor celor mai recente ale Ministerului Finanțelor, dar deja vechi, din ianuarie, notează cursdeguvernare.ro.

Sănătatea unui român „valorează“ doar 494 euro pe an. România alocă doar 494 euro pe an pentru sănătatea fiecărui român, în timp ce alte state cheltuie de 10 ori mai mult, arată datele biroului european de statistică Eurostat. România aloca în anul 2017 doar 5,2% din Produsul Intern Brut pentru sănătate, cel mai mic nivel din Uniunea Europeană. Spre comparaţie, Franţa şi Germania alocau 11,3%, în timp ce Suedia aloca 11% din PIB. Media Uniunii Europene este de 9,9% din PIB. România cheltuia doar 494 euro cu sănătatea fiecărui român, de peste 10 ori mai puţin decât Suedia, care avea cele mai mari cheltuieli cu sănătatea pe cap de locuitor: 5.206 euro. Media UE este de 2.897 euro, scrie Adevărul.

Dezastru în agricultură: În toată țara este secetă cumplită. Legumele și fructele ar putea fi compromise. Producția de legume și fructe din perioada următoare ar putea fi compromisă în proporții mari, urmare a secetei din această perioadă a anului. Amenințate sunt culturile de mazăre, ceapă, usturoi, cartofi, rădăcinoase, dar și de fructe cu sâmburi. „În toată țara este secetă cumplită. Spre exemplu, astăzi am fost contactat de producători din Constanța care stringă pentru ajutor. Tot ceea ce înseamnă cultură însămânțată în orima epocă, adică mazăre, rădăcinopase, ceapă, usturoi, cartof, are mari probleme”, a declarat Aurel Tănase, președintele OIEPA Legume Fructe, relatează Economica.net.

Cel mai important eveniment auto al anului nu-și va mai deschide porțile anul acesta. Este vorba despre ediția de anul acesta a Salonului Auto de la Paris. Chiar dacă evenimentul are loc abia în luna octombrie, organizatorii au ales să procedeze astfel pentru că industria auto a fost greu încercată de pandemia de Coronavirus. Până acum, majoritatea Saloanelor Auto de anul acesta au fost anulate sau amânate, cum a fost cazul și cu Salonul Auto de la Geneva, Salonul de la New York și Detroit sau Festivalul Vitezei de la Goodwood. O sumedenie de uzine auto de pe întreg mapamondul au fost afectate, anunță Auto-Bild.ro.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro