HOTNEWS PODCASTS: „Caia și Bejan. Călătorii”. Episodul 1: Prejudecăți: De la „love hotelurile” din Japonia la „Cuba Libre”

​Atunci când călătoresc, mulți oameni spun că pleacă undeva „să se deconecteze”. În realitate, o călătorie ar trebui să însemne o „reconectare” și nu o „deconectare”: o reconectare a noastră la civilizația umană, cu tot ce are ea mai bun și mai frumos, la natură, locuri, oameni. Acesta este motivul pentru care am făcut acest podcast: încercăm să conectăm ascultătorii la locurile frumoase pe care le-am vizitat și care ne-au învățat câte ceva despre lumea în care trăim. De două ori pe lună, vă invităm să ascultați podcastul „Caia și Bejan. Călătorii”.

Poți asculta episodul 1 din Hotnews Podcasts: „Caia și Bejan. Călătorii” și pe Spotify, Apple Podcasts, Google Podcasts, Breaker,Radio Public.

În prima ediție, vom vorbi despre prejudecățile cu care călătorim și care adesea ne împiedică să învățăm lucruri noi. Ca să-l cităm pe Mark Twain, un mare călător, nu numai scriitor:

„Călătoria este fatală pentru prejudecăți, bigotism și îngustime mintală”. Haideți, așadar, să distrugem niște prejudecăți, iar pentru acest lucru am ales două extreme, din toate punctele de vedere: Japonia și Cuba.

Prejudecăți despre Japonia

Onsen din Japonia. Fotografie de Ana Maria Caia

Japonezii nu mai fac sex

Ana Maria Caia: Acesta este unul dintre cele mai la modă clișee despre Japonia. În realitate, japonezii au o tradiție pornografică care pe noi, europenii, ne oripilează.

Deci cum privesc japonezii sexualitatea și corpul?

Ana Maria Caia: Japonezilor le este rușine de multe lucruri. Le este rușine greșesc și le e rușine de mor dacă alții greșesc. Dacă în metrou, de pildă, cineva e nesimțit și ocupă un loc cu bagajele, nimeni nu se uită spre persoana cu pricina, e oripilantă pentru ei afișarea publică a nesimțirii. În același timp, japonezilor nu le e rușine de lucrurile din sfera normalului, cum ar fi cea a corpului.

De pildă, onsenurile, băile lor cu ape fierbinți, publice, sunt locuri în care te duci dezbrăcat complet. Înainte de contaminarea cu occidentalism a japonezilor, aceste băi erau comune, astăzi sunt separate pe sexe. Recunosc că eu, ca româncă, am avut rețineri înainte să mă duc la onsen, doar că acolo am găsit o atmosferă de calm, zen, de fuziune cu natura care m-a făcut să mă bucur de libertatea corpului dezbrăcat.

Tot din categoria “normal”, aveam 25 de ani când am fost prima oară la Tokyo și am mers în Kabukicho, cartierul lor de dezmăț. Am fost uimită profund de scenele în care lucrătoarele sexuale ieșeau în fața bordelurilor, frumos numite health hoteluri și se despărțeau de clienți cu plecăciuni reciproce. Sau eram uluită de faptul că în fața „love hotelurilor” erau înșirați fete și băieți care căutau să se combine cu cineva pentru o seară.

Ce sunt „love hotelurile”?

Ana Maria Caia: Sunt un fel de hoteluri în care poți să te duci pentru trei ore, șase ore sau o noapte ca să faci ce poftești. Cele mai multe au camere decorate fantezist, de la teme „manga” la BDSM. De altfel, japonezii sunt cei mai fetișiști oameni de pe mapamond. Și ca să nu vorbim numai din amintiri, probabil că mai toată lumea a auzit de Hokusai, pictorul naturii desăvârșite japoneze, foarte prizat și în Occident, născut în 1760, cunoscut mai ales pentru Marele Val.

Hokusai era un ilustrator de călătorii, unul excelent, dar ca cei mai mulți artiști ai epocii, picta și scene erotice. Kinoe no komatsu e numele unei lucrări din 1814, în care o femeie face dragoste cu o caracatiță.

Japonezii muncesc prea mult și nu se mai distrează

Ana Maria Caia: Nouă munca ni se pare insuportabilă, dar japonezii n-au nicio vină că noi gândim așa. Japonezii se distrează mult și bine, orașele lor sunt pline de baruri, de cluburi, de restaurante, sâmbătă seară în Shibuya sau în Shinjuku e o nebunie, mulți oameni amețiți încearcă să-și găsească drumul spre casă sau spre „next whiskey bar”.

Deși se înveselesc tare și nu-și mai țin bine echilibrul, e absolut foarte greu să scoți cu alcool bunul simț din japonez. Cu excepția cartierului Dotonbori din Osaka, nu vezi un muc de țigară pe jos după petrecerile de week-end. Și se fumează masiv. Cumva, poți să te îmbeți și fără scandal și gunoi.

Japonezii cei mai marii sinucigași ai lumii din cauză că sunt triști, chinuiți, robotizați

Ana Maria Caia: Statisticile spun că nu-i chiar așa. În top trei mondial al numărului de sinucideri sunt Lituania, Rusia și Guyana, în jur de 30 la suta de mii de locuitori. Japonia are 18, prin comparație cu România, care are 10, e mult. Totuși, cultural, sinuciderea în Orient are un alt sens decât la noi- e mai acceptată, e văzută în anumite circumstanțe ca un gest de onoare, nu e respinsă religios.

Prejudecăți despre Cuba

Cuba, Varadero. Fotografie de Gabriel Bejan

Cubanezii sunt un popor izolat, nu au acces nici la internet din cauza dictaturii comuniste

Gabriel Bejan: E doar un mit. Sigur, internetul e mai scump în Cuba, nu e peste tot, dar și cubanezii stau pe internet. În special, tinerii. Au conturi de Facebook, Instagram, au mici afaceri pe Airbnb sau Tripadvisor, sunt foarte conectați cu lumea. Îmi aduc aminte de o chelneriță din Vinales care-și verifica din jumătate în jumătate de oră telefonul să vadă ce review-uri i-au mai scris clienții pentru că era și ghid montan și tocmai avuse un grup de nemți. Deci oamenii din Cuba numai trăiesc izolați.

Cubanezii sunt supravegheați de securiștii lor, astfel încât să nu interacționeze cu străinii (sau să-și vorbească de rău țara)

Gabriel Bejan: Acest lucru s-a întâmplat până în 1997. Într-adevăr până atunci Fidel Castro le-a interzis cubanezilor să intre în contact cu străinii. Acum lucrurile s-au schimbat. Anul trecut au fost peste cinci milioane de turiști în Cuba, ar fi imposibil să mai aplici astfel de reguli. Dar nu mai are nimeni interesul ăsta. De altfel, nici nu ai cum pentru că majoritatea turiștilor stau acasă la localnici, în așa-numitele „casas particulares”, foarte puțini se duc pe hoteluri, care, fie vorba între noi, sunt scumpe și proaste.

Cubanezii mor de foame, prețurile sunt mici pentru străini

Gabriel Bejan: Cubanezii sunt săraci, dar prețurile din Cuba sunt în realitate foarte mari. Mă refer la prețurile pentru străini, care au și altă monedă decât localnicii, CUC (cuban convertible peso), în loc de CUP. Prețurile pentru străini sunt ca cam prin Europa, deși cubanezii obișnuiți câștigă 20-40 de euro pe lună. Oricum, multe produse de bază sunt subvenționate de stat, localnicii nu ar avea cum să se descurce cu banii ăștia. Dar sunt mulți care câștigă foarte bine de pe urma turismului. În Havana am locuit în casa unei foste asistente medicale care câștiga cam 40 de dolari pe lună, într-un spital din alt oraș. S-a mutat apoi în Havana a luat apartamentul respectiv pe care-l închiria pe Airbnb și acum făcea 30 de dolari pe zi.

Cubanezii îi urăsc pe americani

Gabriel Bejan: Dimpotrivă îi așteaptă să vină în vacanță la ei în țară și să-și spargă banii, desigur. Așa cum așteptam și noi americanii în anii 50. Sigur, sunt și cubanezi îndoctrinați de comuniști care-i consideră pe americani imperialiști, dar mulți dintre cei cu care am vorbit vor să vină cât mai mulți americani în Cuba, să spargă cât mai mulți bani. Obama a relansat relațiile dintre SUA și Cuba, Trump le-a închis la loc. Americanii nu au voie să meargă în Cuba, dar o fac prin Mexic sau alte țări din Caraibe.

Cubanezii merg cu mașini americane, din anii 50 și chiar mai vechi, pe care, dacă le-ar vinde colecționarilor occidentali, s-ar umple de bani

Gabriel Bejan: Cea mai mare parte din mașinile de colecție cubaneze mai au doar carcasa din anii 50. Sunt refăcute, au motoarele schimbate, ca și multe alte piese esențiale. Iar în Havana o plimbare cu o astfel de mașină este chiar scumpă. Sunt niște băieți pe acolo, prin Orașul Vechi, care arată ca valutiștii din anii 90 din România și care fac o grămadă de bani de pe urma mitului cu „mașinile de epocă”. Dacă chiar vrei să mergi cu un Chevy din anii 50 atunci trebuie să te duci la țară și poate ai noroc să mai găsești o mașină originală. Oricum s-au mai schimbat străzile lor, acum sunt și multe mașini noi, din Europa sau China.

Cubanezii nu au străzi, nu au infrastructură

Gabriel Bejan: În realitate, cubanezii au și autostrăzi nu numai străzi. Chiar mai multe autostrăzi, poți să mergi dintr-o parte în alta a insulei. Cea mai lungă e Autopista Nacional lungă de 900 km, de la Havana la Santiago, din care, ce-i drept, doar jumătate este operațională. E chiar o experiență amuzantă să mergi pe o autostradă semi-goală, de la Havana la Trinidad, de exemplu, și să vechi pe banda întâi, căruțe, pietoni, bicicliști. Dar nu se supără nimeni, pentru că sunt mașini puține.

Cum poți să-ți faci „cuba libre” în Cuba, în condițiile în care nu ai Coca Cola americană?

Gabriel Bejan: Există tuKola, adică un fel de Coca Cola făcut de cubanezi. Dar au și Coca Cola, via Mexic. Nu fac afaceri cu americanii, companiile americane nu au voie în Mexic, dar se înțeleg foarte bine cu mexicanii și cu canadienii. Iar Coca Cola importă din Mexic. Găsești în toate barurile.

Poți asculta episodul 1 din Hotnews Podcasts: „Caia și Bejan. Călătorii” și pe Spotify, Apple Podcasts, Google Podcasts, Breaker, Radio Public.

.