Sari direct la conținut

Topul vorbitorilor non-nativi de limba engleză/ Unde se plasează România

HotNews.ro
Predare limba engleza, Foto: Reprezentanta Comisiei Europene in Romania
Predare limba engleza, Foto: Reprezentanta Comisiei Europene in Romania

Peste un miliard de oameni vorbesc engleza ca prima sau a doua limbă şi pentru sute de milioane aceasta este a treia sau a patra limbă vorbită, conform unui nou raport realizat de EF Education First, citat de CNN. Dintre aceştia, olandezii sunt cei mai fluenţi vorbitori non-nativi de limba engleză de pe glob.

Rezultatele indexului de competenţe în engleză al EF Education First, companie internaţională specializată în educaţie cu sediul în Elveţia, bazat pe un test online efectuat gratuit de 2,3 milioane de voluntari – 59% de sex feminin şi 41 de sex masculin – indică faptul că olandezii sunt cei mai fluenţi în această limbă.

Potrivit noului raport EF EPI 2019, Suedia este poziţionată pe locul al doilea, în timp ce Norvegia se află pe locul al treilea. Următoarele poziţii ale clasamentului sunt ocupate de Danemarca, Singapore, Africa de Sud, Finlanda, Austria, Luxemburg şi Germania.

România ocupă locul al 16-lea în acest clasament, după Ungaria (15) şi înaintea Elveţiei (19), Greciei (22), Bulgariei (24), Franţei (31), Spaniei (35) şi Italiei (36).

Pe ultimele poziţii ale clasamentului publicat pe site-ul www.ef.com se situează Arabia Saudită (98), Republica Kârgâză (99) şi Libia (100).

Ţările cu acces mai mare la computere şi internet este posibil să fi avut un număr mai mare de participanţi, ceea ce ar fi putut influenţa aceste rezultate, notează CNN.

În clasamentul pe oraşe cu cei mai fluenţi vorbitori non-nativi de limba engleză, Amsterdam se află pe primul loc, urmat de Stockholm, Copenhaga, Helsinki şi Oslo. Bucureşti se află pe locul 12, urmat de Budapesta.

Raportul EF EPI 2019 a constatat totodată că engleza este cea mai studiată a doua limbă la nivel mondial.

Sondajul EF Education First a fost realizat prin testarea vorbitorilor non-nativi de limba engleză din 100 de ţări şi peste 400 de oraşe şi regiuni – 90% cu vârste sub 40 de ani – care au acceptat să participe voluntar la test.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro