Legile cerute de USR în schimbul susținerii Cabinetului Orban nu au fost introduse pe ordinea de zi. PSD și Pro România s-au opus
Biroul permanent al Camerei Deputaților a respins introducerea pe ordinea de zi a plenului de luni a proiectelor privind alegerea primarilor în două tururi, inițiativa legislativă „Fără penali”, precum și abrogarea recursului compensatoriu, solicitarea dezbaterii acestora fiind făcută de liderul deputaților liberali Raluca Turcan. USR a condiționat discuțiile privind susținerea premierului desemnat Ludovic Orban de adoptarea acestor legi de către Parlament, invocând că astfel se poate testa majoritatea în jurul noului guvern liberal.
Liderul deputaților PNL Raluca Turcan a solicitat, luni, în ședința Biroului permanent al Camerei Deputaților includerea pe ordinea de zi a proiectului pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin, inițiativa USR „Fără penali”, precum și inițiativa legislativă privind transpunerea în lege a rezultatului referendumului național convocat pe 26 mai 2019.
Pentru includerea proiectului „Fără Penali” pe ordinea de zi a plenului Camerei au votat PMP, USR, PNL și minoritățile, în timp ce Pro România și PSD s-au abținut, informează Mediafax.
În ceea ce privește inițiativa alegerii primarilor în două tururi, PNL, USR și USR au votat pentru includerea pe ordinea de zi, iar Pro România și PSD s-au abținut. Minoritățile nu au votat propunerea PNL. Inițiativa „Fără penali”, cea a abrogării recursului compensatoriu și proiectul de lege pentu alegerea primarilor în două tururi de scrutin fac parte din lista de condiții impuse de USR pentru susținerea Guvernului PNL la votul din Parlamentul României.
Președintele Camerei Deputaților Marcel Ciolacu a declarat că PSD va rămâne într-o zonă neutră și va fi precum Elveția, întrebat, luni, la Parlament, cum vor proceda social-democrații cu privire la aceste proiecte. „În primul rând nu e atributul Biroului permanent al Camerei Deputaților, e atributul Comitetului liderilor. În schimb, am văzut și eu ce proiecte de legi au devenit deodată foarte interesante în acest nou context de formare a guvernului și am ținut să specific colegilor din cele 5 partide care au creat această nouă coaliție și majoritate în Parlamentul României, că PSD rămâne în continuare consecvent și noi suntem într-o zonă neutră, precum Elveția în acest moment. Nu vrem să ne implicăm în negocierile dânșilor, aprobând anumite proiecte, unor sau altora. Așa că noi rămânem în continuare, ne abțim și dânșii să își continue negocierile pentru formarea noului Guvern”, a afirmat Marcel Ciolacu, luni, la Parlament.
Liderul USR Dan Barna a afirmat, luni, că trecerea reformelor solicitate de partid înseamnă „testarea” majorității PNL, majoritate pe care acesta consideră că premierul desemnat Ludovic Orban și Klaus Iohannis și-au asumat-o. Barna a spus că dacă nu există majoritate USR nu va avea ce să voteze.