Sari direct la conținut

Germania impune noi măsuri de securitate la nivel național, după ce un copil a murit pentru că a fost împins în fața trenului

HotNews.ro
Politia germana, Foto: Deutsche Welle
Politia germana, Foto: Deutsche Welle

Ministrul de interne german propune mai mulți polițiști federali și intensificarea supravegherilor video în gări, după ce în dimineața zilei de 29 iulie, un bărbat de 40 de ani din Eritreea împinge, în gara din Frankfurt, o mamă și pe fiul ei de opt ani de pe peronul 7, în fața unui tren rapid ICE, care se apropia. Mama s-a putut salva, însă copilul a murit. Gara Centrală din Frankfurt a fost pentru mai bine de două ore blocată. De atunci, cazul e în ancheta poliției germane. Însă tocmai în momentul tragicului accident, ar fi avut loc o pană de supraveghere. Videocamera care ar fi trebuit să înregistreze evenimentele de pe peron era defectă, dupa cum relatează presa germană.

FOCUS Online a aflat și ca o a doua videocameră, existentă la fața locului, era destinată exclusiv sălii de călătorie a stației terminus. În consecință, nu a putut fi înregistrată crima, ci doar fuga de la fața locului, a presupusului criminal.

Purtătorul de cuvânt al parchetului din Frankfurt nu a dorit să comenteze această informație. El a declarat pentru Focus online, doar atât: „Avem înregistrări video, iar acestea sunt acum evaluate”. Ce includ exact înregistrările, procuroarea-șefă nu a vrut să detalieze pentru presă.

Ministrul ia măsuri

În urma incidentului mortal intens mediatizat, ministrul federal de interne, Horst Seehofer (CSU), a anunțat o nouă ofensivă referitoare la securitatea în locurile publice din Germania. „Spațiul public nu trebuie să devină un loc al anxietății”, a spus el.

Cazul Frankfurt urmează unui alt caz soldat cu victime, de pe peronul garii Voerde, din Westfalia. Aceste doua situații recente au ridicat noi întrebări despre securitatea în traficul feroviar național. În acest context, ministrul a cerut mai mult personal și o supraveghere video mai bună, în gările germane.

Vulnerabilitățile de securitate a pasagerilor par a fi o mare problemă pentru traficul feroviar, de ani de zile. In decembrie 2012, pe peronul 1 al garii din Bonn, un islamist a incercat un atac cu bombă, din fericire eșuat.

Cele șapte videocamere ale Deutsche Bahn nu acopereau tot peronul. În cele din urmă, anchetatorii au primit imagini ale vinovatului, puse la dispoziție de o filială a McDonald’s. Numai restaurantul fast-food, de pe peronul 1, îl inregistrase pe suspect.

La acel moment, ministrul federal de Interne, Hans-Peter Friedrich (CSU), pledase pentru extinderea supravegherii video în locuri publice, însa nu reușise, din cauza rezistenței partenerului liberal de coaliție și al opoziției din Bundestag.

Acum, colegul său de partid, Seehofer, atacă din nou problema, in forță. Poliția federală se plânge de prea puține camere de supraveghere si l-a somat pe ministru să prezinte propuneri la ședința din septembrie, pentru a consolida sentimentul de securitate în rândul populației.

Poliția are idei

În cadrul Poliției Federale, care raspunde si de gări și aeroporturi, există idei concrete despre cum ar trebui extinsă supravegherea. Potrivit acesteia , un număr de 6.000 de camere filmează evenimentele, în aproximativ 900 de stații de cale ferată. Asta înseamnă că doar fiecare al șaselea punct de oprire este sub supraveghere. Si procurorii se plâng, de ani de zile, că există prea puține videocamere la nivel național, in cele 5.663 de stații și halte de tren.

Și totuși, cu toate cele 93 de videocamere care supraveghează gara centrala din Frankfurt, acum zece zile a avut loc o tragedie, iar acum aflăm că ar lipsi și o dovadă concretă, filmată, a faptei presupusului ucigaș.

În plus față de întărirea supravegherii cu videocamere, ministrul Seehofer a promis încă 11.300 de locuri de muncă pentru Poliția Federală, până în 2025.

„Până atunci, trebuie să depășim criza de personal”, a declarat Jörg Radek, vicepreședinte federal al Sindicatului Poliției Germane (GdP). Acesta a precizat că protecția aeroporturilor și a graniței cu Austria, de la începutul crizei de refugiați din 2015, a dus la „neglijarea stațiilor feroviare”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro