Armata rusă ajută Venezuela în "fața amenințărilor" americane (ambasadorul Rusiei la Caracas)
Trupele rusești care au ajuns în Venezuela în martie ajută armata regimului chavist să se pregătească în fașa amenințărilor americane de „folosire a forței”, declarat vineri pentru AFP ambasadorul rus în Venezuela, Vladimir Zaiomski.
„Guvernul venezuelan este în stare de alertă de la începutul anului, deoarece Statele Unite continuă amenințările de folosire a forței împotriva Venezuelei. În aceste condiții, trebuie să fie siguri că armele pe care le dețin sunt în stare de funcționare”, a spus acesta, într-un interviu acordat la Moscova.
„Specialiștii noștri sunt acolo pentru a forma colegii venezuelani să mențină disponibilitatea materialului lor militar și, cu aceeași ocazie, îi învață cea mai bună modalitate de a-l folosi”, a adăugat Vladimir Zaiomski, precizând că trupele rusești sunt în Venezuela în virtutea unui acord don 2001.
Aliată a președintelui Nicolas Maduro, Rusia a trimis în martie circa o sută de soldați în țara sud-americană, confruntată cu o profundă criză politică de când președintele Parlamentului, Juan Guaido, s-a autoproclamat președinte interimar, fiind recunoscut de circa 50 de țări, începând cu Satele Unite.
Criza politică a provocat o nouă confruntare între Moscova și Washington, care se acuză reciproc de destabilizarea Venezuelei. Președintele Donald Trump a cerut Rusiei să-și retragă trupele, Moscova a acuzat Washingtonul că vrea să conducă o lovitură de stat.
„Suntem împotriva oricărei tentative de ingerință”, a susținut ambasadorul rus, în funcție din 2009 la Caracas, adăugând că „ieșirea din criză se bazează pe calea dialogului și pe căutarea compromisului”.
Vladimir Zaiomski a negat orice rol al Rusiei în menținerea la putere a lui Nicolas Maduro în timpul protestelor ample din 30 aprilie. Secretarul american de Stat Mike Pompeo afirmat că Maduro era pregătit în acea zi să fugă din țară, dar a fost împiedicat de Moscova.
„Colegii noștri americani credeau, vizibil, că eforturile lor de a răsturna puterea în Venezuela vor fi încununate rapid cu succes. Timpul arată (…) că aceste speranțe nu au niciun fundament serios. Dar, vizibil, această lipsă de rezultate a iritat și încep să caute vinovați”, a declarat ambasadorul rus.
