Angajații Băncii Centrale din Liban intenționează să suspende greva
Angajații Băncii Centrale din Liban se vor întâlni marți într-o adunare generală pentru a decide dacă suspendă greva provocată de modificările de buget, scrie Reuters, citând afirmațiile liderului de sindicat al angajaților instituției.
„Avem de gând să suspendăm greva… temporar, până când negocierile se vor încheia cu rezultatul pe care îl dorim”, a declarat Abbas Awada, prin intermediul unei convorbiri telefonice. Acesta a adăugat că situația se îmbunătățește în ceea ce privește discuțiile cu oficialii, iar angajații băncii vor să dea dovadă de disponibilitatea de a coopera, întorcându-se la muncă.
Potrivit lui Awada, angajații vor reveni la serviciu după conferința de presă ținută imediat după adunare.
Greva a început luni, din cauza propunerilor de buget prin care salariile angajaților ar fi fost micșorate.