Laserul de la Măgurele, în impas: contractul cu italienii care trebuiau să aducă sistemul de fascicul luminos gamma a fost reziliat / Ministrul Cercetării: "Situaţia este destul de complicată"
Probleme cu Laserul de la Măgurele. Instalarea sistemului de fascicul luminos gamma de la Laserul de la Măgurele, pe care italienii de la consorţiul european EuroGammaS (EGS) trebuiau să o facă, se judecă în prezent în judeţul Ilfov. Ministrul Cercetării, Nicolae Hurduc, a declarat pentru HotNews.ro că încă din luna noiembrie a fost reziliat contractul cu italienii care trebuiau să furnizeze echipamentul şi nu poate face nimic cu privire la această situaţie pentru că este o problemă juridică.
„Este reziliat contractul din noiembrie şi există un proces între EuroGamma şi IFIN – HH. Procesul se judecă în judeţul Ilfov. Se judecă în România pentru că aşa a fost stipulat în contract. Partea română a reziliat contractul. Acum aşteptăm soluţia judecătorească. Noi nu ne putem implica în niciun fel pentru că este vorba de un contract comercial care intră pe drept civil. În faza în care s-a ajuns este o problemă juridică”, a spus Nicolae Hurduc, ministrul Cercetării.
Acesta nu ştie ce-o să se întâmple cu toate că s-a întâlnit de mai multe ori cu comisarul european Corina Creţu pentru a găsi soluţii pentru deblocarea situaţiei.
„Să ştiţi că situaţia este destul de complicată. Nici noi nu ştim ce-o să se întâmple, pentru că depinde de hotărârea judecătorească. Nu vă pot spune ce se poate întâmpla. În momentul ăsta nu ştiu exact să vă spun dacă mai există acestă cale amiabilă de rezolvare din punct de vedere juridic. E blocat în momentul de faţă, cu posibilitatea deblocării pe cale juridică”, a mai spus Nicolae Hurduc.
Într-un comunicat postat pe site-ul http://www.eli-np.ro, reprezentanţii părţii române susţin că EuroGammaS (EGS) a acumulat întârzieri semnificative şi a refuzat să instaleze sistemul de fascicul gamma în clădirea pusă la dispoziţie.
„Maniera deficitară de realizare a Contractului, de către EGS, prin acumularea de întârzieri semnificative și refuzul de instalare a sistemului în clădirea ai cărui parametri și configurație au fost în mod explicit asumați contractual de către Asociere, a atras, într-o etapă inițială, sancționarea acesteia, de către beneficiarul IFIN-HH, cu aplicarea de penalități de întârziere în valoare de peste 3 mil. Euro. Neîndeplinirea în ultimii doi ani, de către Asocierea EuroGammaS, a unei multitudini de obligații contractuale esențiale și persistența în refuzul de executare a contractului, a generat încetarea acestuia de către IFIN-HH din culpa Asocierii, în luna noiembrie 2018”, se arată în comunicat.
„IFIN-HH a întreprins demersurile legale pentru recuperarea prejudiciului cauzat de Asocierea EGS prin neexecutarea contractului. Asocierea EuroGammaS a contestat în justiție aceste demersuri”, mai arată aceeaşi sursă.
Pe de altă parte, la sfârşitul lunii noiembrie, comisarul Corina Creţu a dat un comunicat de presă în care arăta îngrijorarea Comisiei Europene cu privire la întârzierile de la Laserul de la Măgurele şi a spus atunci că e necesară găsirea unei soluţii cât mai rapide de către autorităţile române şi contractorul selectat de acestea pentru implementarea fazei a doua a proiectului. Asta pentru a avea garanţia că proiectul ELI-NP va fi finalizat în cadrul perioadei de programare 2014 – 2020.
„Încurajez părţile implicate să încerce să ajungă rapid la un compromis, pentru a putea finaliza acest proiect în actualul exerciţiu bugetar. Este important, atât pentru Ministerul Cercetării şi Inovării, precum şi pentru comunitatea cercetătorilor din România, să evite o situaţie care, dincolo de pierderile financiare, ar afecta inclusiv credibilitatea şi reputaţia cercetătorilor români. În acest sens, le propun tuturor părţilor implicate în derularea proiectului ELI să avem o discuţie la nivel înalt, de data aceasta la Bruxelles, împreună cu colegul meu, Carlos Moedas, comisar european pentru cercetare, pentru a face o nouă încercare de a ieşi din acest impas. Proiectul laserului de la Măgurele este un proiect fanion nu doar pentru România, ci şi pentru cercetarea din întreaga Uniune Europeană”, a declara comisarul european Corina Creţu.
Cu toate că rezilierea contractului cu italienii a avut loc la mijlocul lunii noiembrie 2018, în luna decembrie 2018, ministrul Nicolae Hurduc declara într-un interviu pentru Hotnews că există posibilitatea ca partea română să schimbe partenerul şi să cumepere acelaşi echipament de la altcineva. Ministrul nu a spus nimic despre vreun proces între partea română şi cea italiană.
Ce a spus ministrul Cercetării despre Laserul de la Măgurele în interviul publicat de HotNews.ro pe 16 decembrie 2018:
Aţi avut o întâlnire cu doamna comisar Corina Creţu, la Bruxelles, care a propus o întâlnire la nivel înalt în vederea deblocării celei de-a doua faze a proiectului laserului de la Măgurele, ce presupune instalarea unui sistem de fascicul luminos gamma. Când va avea loc această întâlnire?
Nicolae Hurduc: La începutul lunii ianuarie. Nu m-am întâlnit numai cu doamna comisar Corina Creţu, ci şi cu domnul comisar Moedas care răspunde de probleme de cercetare, şi amândoi au fost de acord să încercăm să deblocăm acest conflict juridic care a apărut între Institutul de la Măgurele şi concernul condus de italieni. Este un blocaj de un an de zile. E greu de înţeles de ce italienii refuză să instaleze echipamentele. Sunt nişte motive ridicole, nişte motive copilăreşti. Am fost şi am vizitat de câteva ori platforma de acolo. Au spus că nu e platforma dreaptă, au spus că scara nu e destul de largă pe unde au acces, dar nu aveau de cărat echipamente. Deci, tot felul de motive care nu sunt motive reale de a refuza instalarea echipamentelor.
Ce este de făcut în situaţia asta?
Nicolae Hurduc: Există două variante. Fie italienii revin la poziţia normală de a continua activitatea şi a-şi finaliza instalarea echipamentelor, pe care parţial le-au adus. La un moment dat aceste echipamente erau împrăştiate în toată lumea. Ministerul Cercetării şi-a trimis delegaţi ca să identifice prin diverse porturi din lume, aveam dubii dacă ei le-au fabricat sau nu. Ele au fost aduse parţial, nu sunt toate, la Măgurele. Nu au acces decât italienii acolo, în incinta unde sunt depozitate, şi ei nu vor să monteze. N-aş putea să vă spun de ce.
Ce se întâmplă în cazul în care italienii nu vor să aducă echipamentele? Riscă România să rămână fără laser?
Nicolae Hurduc: Să precizez un lucru: laserul funcţionează. E o altă componentă, un alt echipament. Laserul de mare putere este instalat, funcţionează, are o putere de 3 petawaţi. 10 petawaţi este puterea finală. Dar el creşte treptat. În cursul experimentelor se creşte treptat puterea, pentru că se verifică stabilitatea sistemului. Sistemul trebuie să fie foarte stabil în timp. Deci acolo lucrurile sunt în ordine. Partea de laser este rezolvată. Acest echipamente pentru fasciculul gamma sunt o altă componentă a programului. Şi este o noutate ştiinţifică. De aici pot apărea probleme pe plan mondial. Deci, cine reuşeşte să pună la punct acest sistem pentru prima dată are de câştigat un prestigiu la nivel mondial, şi este posibil ca aceste întârzieri să se datoreze şi acestor interese.
Ce poate să facă partea română în aceste condiţii?
Nicolae Hurduc: Schimbăm partenerul. Cumpărăm acelaşi echipament de la altcineva. Furnizorul potenţial care ar putea fabrica acest echipament este în America. Evident că, fiind proiect european, s-a încercat finalizarea acestui sistem cu parteneri europeni, dar dacă nu merge există şi varianta de a achiziţiona acest echipamente de la parteneri americani.
Riscă România să piardă bani?
Nicolae Hurduc: Eu cred că nu, pentru că nu este vina părţii române. Partea română a construit clădirea, le-a pus-o la dispoziţie italienilor, nu văd de ce comunitatea europeană ar dori să sancţioneze România în acest conflict. Noi nu avem nicio vină. Sunt italienii care nu.. şi, mă rog, chiar în interiorul consorţiului există divergenţe de opinie. Partea franceză a spus la un moment dat că poate instala echipamentele, a vrut să se apuce de treabă. Nu i-au lăsat italienii. Deci, e o istorie întreagă aici greu de înţeles. Sigur că va depinde de decizia comisariatului european. Dar eu nu văd motive ca să fie sancţionată România în acest conflict, în acest litigiu. Este un litigiu între două entităţi. Deci nu e litigiu între Ministerul Cercetării din Italia şi Ministerul Cercetării din Italia. Este un conflict între două institute de cercetare.
Contractul dintre Institutul Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN-HH) – şi consorţiul european EuroGammaS (EGS) este în valoare de 66 milioane de euro. Laserul de la Măgurele (ELI-NP) este parte a infrastructurii paneuropene de cercetare şi a început în perioada de finanţare 2007 – 2013.
Bugetul total se ridică la aproximativ 250 milioane de euro, iar finanţarea este asigurată în cadrul Programului Operaţional pentru Competitivitate (COP).
MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unei minți sănătoase. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Educație!