​Scriitorul Jonathan Coe: Politicienii nostri sunt batrani. Ar fi bun un Macron!/ Curand nu vom face diferenta intre real si fals

Jonathan Coe e autorul britanic care ia peste picior Marea Britanie in declin. Critica tot ce misca pe scena politica de pe insula care s-a despartit de continent odata cu Brexit-ul. Ce vrea de la un cititor scriitorul asta? Sa rada si sa recunoasca cu seriozitate, pe de alta parte, ca viata e doar o serie de evenimente haotice, nu o succesiune infricosatoare de fake news si conspiratii. Un interviu in exclusivitate Haute Culture

Cine va sti, in scurta vreme, daca ce difuzeaza cu adevarat la TV sunt inregistrari video cu Donald Trump si prostituate din Rusia sau un trucaj sinistru? Cred ca in curand orice va putea fi falsificat si nu vom putea face diferenta intre real si fals. A nu putea face diferenta intre adevar si realitate mi se pare o chestie foarte alarmanta. spune Coe in interviul pentru Haute Culture.

E un umorist implicat social si un umanist sarcastic. In operele literare are doua preocupari fundamentale: politica, dar si dezordonata noastra viata contemporana. Angajamentul sobru legat de problemele sociale prin care trec personajele sale este deturnat de comedie. De pilda, in romanul „Ce hacuiala!” reia intriga unui film horror parodic cu acelasi titlu din 1960. Intamplarile din roman se petrec in plin regim conservator al lui Margaret Thatcher, pe parcursul anilor 1980. Coe dezvaluie lipsurile regimului. E un lup moralist, o zice el insusi.

O pretentie de faima pentru Coe se trage dintr-o informatie care-l transforma din scriitor in recordman: a scris cea mai lunga fraza din toata literatura britanica, care se regaseste in romanul „Clubul putregaiurilor”. Fraza are 13.955 de cuvinte (mai lunga decat cea a lui Molly Bloom in „Ulise” de Joyce).

Jonathan Coe e pasionat deopotriva de muzica si cinema. La mijlocul anilor 1980 canta intr-o trupa (The Peer Group) si incerca din rasputeri sa gaseasca o casa de discuri pentru un CD original. N-a gasit. De asemenea, a cantat la clape si a scris versuri pentru un grup de cabaret feminist, Wanda and the Willy Warmers. Filme a vazut la televizor, pe micul ecran. Cand era adolescent, BBC-ul difuza la greu filme clasice. Povesteste ca a invatat sa contruiasca un personaj si sa scrie un dialog din filme. Ii plac noir-urile, comediile si slapstick-urile mute. Adica Alfred Hitchcock, Billy Wilder si Jacques Tati.

In 2012, scriitorul spaniol Javier Marias l-a invitat pe Coe sa devina duce al regatului Redonda, o insula nelocuita din Caraibe. A ales sa-si ia titulatura de „Ducele Prunelor Uscate”, dupa titlul unei piese de Frank Zappa (Duke of Prunes)

I-am luat interviu lui Jonathan Coe la FILIT Iasi intr-un cort incalzit. Am stat de vorba cu scriitorul pe o sofa si mi-a povestit de literatura, politica, de televiziune, seriale, muzica si cinema. Mi-a spus ca e derizoriu sa radem de lumea pe care traim, deoarece e infuzata de tragism, fake news si haos, dar ca, oameni fiind, niciodata n-o sa putem abtine sa nu pufnim intr-un ras purificator.

Razand de probleme, ne gasim o scuzam pentru a nu ne gandi la cat de dificile sunt

Reporter: Scrieti satire politice. Care-i rostul satirei in societatea de azi, are vreun sens?

Jonathan Coe: De fapt, cred ca scriu comedii cu tenta politica, nu satire. Simt din ce in ce mai mult ca rasul, despre care credeam ca poate fi un stimulent pentru o schimbare, nu e, de fapt, niciun stimulent. E foarte placut sa razi, e foarte necesar, este parte a texturii vietii noastre de zi cu zi si pentru motivul acesta, trebuia sa includ situatii comice in romanele mele, dar problemele politice cu care ne confruntam azi sunt mult prea serioase pentru a fi transpuse in comedie. Razand de probleme, ne gasim o scuzam pentru a nu ne gandi la cat de dificile sunt. Comedia din cartile mele este, in prezent, doar o comedie a situatiilor umane in care ne regasim zilnic. Pe de alta parte, tratez cu multa seriozitate continutul politic al romanelor mele.

Ce ma intristeaza cel mai mult in legatura cu Marea Britanie este lipsa de realism in felul in care ne percepem pe noi insine

Reporter:Ce va face vesel sau trist apropo de Marea Britanie, azi, dupa Brexit?

Jonathan Coe:E foarte pacat ca ultimul meu roman, Number 11, n-a fost inca publicat in limba romana. A fost scris inainte de Brexit, dar descrie foarte bine sentimente care se leaga de Brexit. Este un roman despre nostalgie. Nostagia e un sentiment foarte puternic pentru un scriitor, inainte eram foarte inclinat spre nostagie. Dar acum, la fel ca in cazul comediei si rasului, m-am razgandit. Mi se pare ca nostalgia este un trend periculos. Pe scurt, Marea Britanie incearca sa isi gaseasca singura un rol pe care sa-l joace in lumea moderna. De-a lungul timpului, de pilda in secolul al XIX-lea sau in perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial, a avut un rol foarte important. Un rol dominant. Acum, influenta noastra s-a diminuat si nu ne obisnuim cu acest fapt. Ce ma intristeaza cel mai mult in legatura cu Marea Britanie este lipsa de realism in felul in care ne percepem pe noi insine. Ceea ce genereaza mari probleme la nivel politic. Niciunul dintre politicieni nu pare sa gaseasca o solutie la dificultatile prin care trece Anglia in prezent. Se intampla si in alte tari, insa in Anglia sentimentul este foarte pregnant. Nici macar cei de stanga nu stiu ce sa faca. Chiar Jeremy Corbyn prezinta lucrurile intr-o maniera care ar fi fost potrivita pentru societatea anilor 1970, dar nu pentru contemporaneitate. Toti cei care sunt de stanga in Marea Britanie se uita cu incantare la Emmanuel Macron, sunt impresionati de tineretea si energia lui si de ascensiunea lui rapida in top in doar cativa ani. Nu sunt in mod necesar convins de toate propunerile lui politice, dar cred ca avem nevoie de un om politic similar si in Marea Britanie. Politicienii nostri sunt batrani. De varsta mea sau chiar mai batrani.

Serialele si televiziunea sunt un mediu mult mai bun si mai distractiv de a spune povesti in ziua de azi

Reporter:Va considerati un lup moralist? Spuneati intr-un interviu pentru The Telegraph ca romanul de succes „Ce hacuiala!” ar fi un soi de predica.

Jonathan Coe:E o carte la care tin foarte mult, ea mi-a adus succesul international. Dar uitandu-ma in spate, la perioada in care am scris-o, mi se pare ca am incercat sa manipulez cititorii inspre ce-mi doream eu ca ei sa gandeasca. Acum, in prezent, imi place sa le las cititorilor mei spatiu, sa poata gandi de unii singuri.

Reporter:Cum ati evoluat ca scriitor de la a fi un moralist la a fi echidistant?

Jonathan Coe:Ultima mea carte e mai ambigua, aceasta e diferenta. Ca scriitor sunt mai interesat acum de ambiguitate si de polifonie decat de ce eram interesat inainte, sa-mi fortez cititorii sa creada in ce credeam eu.

Reporter:Televiziunea si serialele de televiziune sunt importante in cartile dumneavoastra. Aveti o referinta la „Downtown Abbey”.

Ce credeti despre televiziune sau noile media?

Jonathan Coe:Cred ca serialele si televiziunea sunt un mediu mult mai bun si mai distractiv de a spune povesti in ziua de azi. In primul rand, pentru ca aceste povesti ajung la mult mai multi oameni. Multe show-uri de televiziune, cele britanice la care ma uit, de pilda, sunt foarte sofisticate si complexe acum. Pentru mine, romanul are inca o insemnatate foarte mare, pentru ca este cel mai bun liant de comunicare intre doua persoane, intre scriitor si cititor. Nu exista nicio mediere intre vocea mea si cititorul care o asculta. Asta-mi place. Nu trebuie sa treci prin comitete, nu trebuie sa discuti inainte despre ce scrii, tot ce-i in capul tau poti transcrie pe hartie si asta va citi cititorului. Cred ca este o foarte mare directete in aceasta metoda de comunicare. O mare simplitate si intimitate. Imi place aceasta intimitate a relatiei dintre cititor si scriitor. Doar ma intristeaza ca devine din ce in ce mai greu pentru carti sa-si gaseasca cititori. Exista piata. Din ce in ce mai multe carti pierd din ce in ce mai multi cititori. Multe voci scriitoricesti sunt reduse la tacere de piata de carte.

Reporter:La ce altceva va mai uitati la televizor, ce seriale, ce va inspira?

Jonathan Coe:Ma uit la seriale britanice, poate nu sunt asa de populare in Romania, sunt show-uri BBC, precum „Doctor Foster”

sau „Happy Valley”. Ma uit si la show-uri scandinave, „The Killing”

sau „The Bridge”, care-mi plac foarte mult. Chestia nefericita in ceea ce priveste show-urile astea e ca trebuie sa se prezinte drept seriale cu crime, sau sa aiba un subiect detectivist sau oricum, un fir narativ despre o crima care trebuie rezolvata, care limiteaza cumva lumea pe care o prezinta, insa in marjele acelei povesti din serial, e foarte multa caracterizare buna a personajelor si scriitura desavarsita.

Nu vei putea face diferenta. Cine va sti daca ce se difuzeaza la TV sunt cu adevarat inregistrari video cu Donald Trump si prostituate din Rusia?

Reporter: Aveti in romane povesti cu spioni si teorii ale conspiratii. Stiti ca azi exista acel concept de fake news, dar si vesnicele conspiratiii. Ce credeti despre lumea asta?

Jonathan Coe:Fake news e o mare problema, nu sunt sigur ca suntem in stare sa ne confruntam cu ideea. In foarte scurt timp se vor putea face video-uri false, masluite. Nu vei putea face diferenta. Cine va sti daca ce se difuzeaza la TV sunt cu adevarat inregistrari video cu Donald Trump si prostituate din Rusia? Cred ca in curand vor putea fi falsificate si nu vom putea face diferenta intre real si fals. A nu putea face diferenta intre adevar si realitate mi se pare o chestie foarte alarmanta. Ceea ce-mi place in roman, de exemplu, – e si motivul pentru care nu scriu memorii, – este ca pot scrie fictiune. Cred ca atunci cand cititorul stie sigur ca tot ce scrii este inventat, nu mai exista o neintelegere. Romanul in sine este o forma de „fake news”. Dar e o foarte onesta forma de „fake news”. Nu se prezinta in niciun fel drept altceva decat este: o lume falsa, inventata, imaginara. Cred ca teoriile conspiratiei sunt destul de confortabile pentru oameni, te pun cumva intr-o schema, iti dau asigurarea ca poti crede in ceva. Ca exista o explicatie, indiferent daca conspiratia spune ca explicatia e infricosatoare. Dar nu cred ca exista o explicatie, de fapt, pentru nimic. Istoria se intampla prin hazard. Ca fiinte umane, suntem prinsi intr-o serie aleatorie de evenimente incontrolabile, aceasta-i realitatea si, in fapt, cea mai infricosatoare prespectiva. Iar noi trebuie sa ne impacam cu ideea ca totul e haotic. Dar sa credem ca in spatele tuturor lucrurilor care se intampla e o minte malefica, de pilda, Vladimir Putin, e, intr-un fel, confortabil, pentru ca asa, cu un tap ispasitor, e mai usor sa gasim o semnificatie. Dar nu cred ca exista mintile care ne controleaza din umbra, ci cred ca universul este intr-o mare dezordine.

Reporter: Se dizolva fictiunea in realitate?

Jonathan Coe:Cred ca Samuel Beckett spunea undeva, scria acum 50 de ani, ca provocarea pentru un scriitor este sa gaseasca o forma care sa contina haosul si dezordinea, care se acomodeaza, se muleaza pe neoranduiala lumii, care se modeleaza. Asta incerc sa fac, sa reflect in romanele mele caracterul aleatoriu al vietii cotidiene, dar nu pot sa pun viata reala in mod direct pe hartie, deoarece cititorii asteapta mai mult de la un scriitor, asteapta ca realitatii sa-i fie data un fel de forma si un fel de structura, ceea ce o face mai simplu de inteles.

Asta inseamna cinema-ul pentru mine, m-a invatat sa spun povesti prin intermediul dialogului.

Reporter: Cum v-a influentat cinema-ul? Ce regizori?

Jonathan Coe:Nu spun povesti prin imagini. Daca va uitati, in cartile mele, rareori veti gasi detalii vizuale. Rar spun cum arata personajele sau cum sunt imbracate sau alte lucruri de genul asta. Cred ca daca m-as fi apucat sa scriu scenarii pentru micul sau marele ecran, ar fi fost o ratare, pentru ca nu sunt foarte bun la povestile vizuale. Tind sa spun povestile prin intermediul dialogurilor sau al personajelor. Aceste doua instrumente vin si din filme. Am fost norocos sa traiesc intr-o perioada, in anii 1960-70 in care dadeau mai mereu filme clasice la televizor. Filme hollywodiene sau britanice. Nu prea te impresiona impactul vizual al acestor filme, pentru ca il vedeai pe un mic ecran alb-negru, asa ca in loc sa absorb semnificatia vizuala a filmelor, le ascultam. Mult din maniera in care scriu dialoguri vine, de fapt, pe filiera dialogurilor din filme. Mai precis, ma refer la filme din anii 1940-50. Asta inseamna cinema-ul pentru mine, m-a invatat sa spun povesti prin intermediul dialogului.

Filme. Top 3

Reporter: Care ar fi filmele favorite? Un top 3.

Jonathan Coe:Aleg un film de Billy Wilder. Probabil The Apartment, o comedie foarte frumoasa, genul meu favorit.

Aleg si un film de Hitchcock, pentru ca e unul dintre cei mai mari regizori. Probabil „North by Northwest”.

Vreau sa aleg si un film european, de pilda „Playtime’ de Jacques Tati, un film fara dialog, mut.

Reporter: Ati ales o comedie, un film cu crime si detectivi si un slapstick. Exact asa sunt si romanele dumneavostra.Sunteti pasionat si de muzica. Ce-ati ascultat in perioada in care ati scris ultimul roman, „Number 11”?

Jonathan Coe:O parte importanta din roman se cheama „The Crystal Garden” si este despre goana dupa un film pierdut din anii 1930. Pasajul a fost inspirat de o bucata muzicala compusa de americanul Harold Budd, care se numeste asa, „The Crystal Garden”, asta am ascultat. Incerc sa ascult muzica foarte calma si linistita, tocmai ca sa-mi conturez un fundal gandurilor mele. De asemenea, incerc sa gasesc piese muzicale care sa fie in prelungirea starii ce se emana din scena pe care o scriu. Depinde de scena. De exemplu, daca scriu o scena comica nu o sa ascult un „gingle” din „Tom si Jerry” doar pentru ca se potriveste cu comicul de situatie, pentru ca o piesa comica nu-mi da automat o stare de veselie. Dar cand scriu o scena nostalgica sau trista, atunci ascult, poate, o piesa tandra, romantica, cat sa activeze in mine o stare.

Scrisul este pentru mine o batalie dusa impotriva timpului

Reporter: Ce este aceasta nostalgie pentru un scriitor?

Jonathan Coe:Cred ca „In cautarea timpului pierdut” de Proust e cam cea mai importanta opera literara pentru mine. Te face sa intelegi ce rost are literatura cu adevarat. Sa faci o experienta permanenta si sa suspenzi trecerea timpului. In mod esential, din acest motiv scriu. Pentru ca experienta mea si a altor oameni sa nu se piarda. Sa ramana fixata, permanentizata, pe pagina. Nostalgia si literatura sunt profund conectate. Scrisul este pentru mine o batalie dusa impotriva timpului.

Iata si intalnirea FILIT cu Jonathan Coe