DOCUMENT Cum motivează instanța supremă achitarea torționarilor disidentului Gheorghe Ursu: „Victima nu a fost un opozant al regimului comunist atât timp cât opiniile sale nu au fost făcute publice”

Instanța supremă – condusă de judecătoarea Corina Corbu – a făcut publică motivarea deciziei prin care un complet de trei judecători i-a achitat pe foștii ofiţeri de securitate Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş, acuzați că l-au torturat pe disidentul Gheorghe Ursu, care a murit la Jilava, în 17 noiembrie 1985.

Cei trei magistrați argumentează, printre altele, că victima „nu a fost un opozant al regimului comunist și nu s-a aflat în relații de adversitate cu organele de securitate ale statului, atât timp cât opiniile sale și dezacordul față de politica și conducerea de stat nu au fost făcute publice, nu a ajuns la cunoștința publicului larg pe vreo altă cale și nu au produs vreo consecință în realitatea exterioară (nu au fost de natură a propaga idei și concepții ostile ori de a instiga la acțiuni împotriva orânduirii socialiste)”.

Judecătorii menționează că Ursu a călătorit în Occident

Foştii ofiţeri de securitate Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş, acuzați că l-au torturat pe disidentul Gheorghe Ursu, au fost achitaţi definitiv joi de către Înalta Curte de Casație și Justiție, care a reacționat „în urma luărilor de poziție din spațiul public” și a publicat motivele care au stat la baza deciziei.

• Cine sunt cei trei judecători de la instanța supremă care i-au achitat pe torționarii disidentului Gheroghe Ursu / ICCJ „reamintește că judecătorii au obligația legală de a se pronunța numai în conformitate cu dispozițiile legii”

• Parchetul General ia în calcul să atace printr-o cale extraordinară decizia de achitare a torționarilor disidentului Gheorghe Ursu

Într-un document de 28 de pagini, cei trei magistrați argumentează, printre altele că victima „nu a fost un opozant al regimului comunist și nu s-a aflat în relații de adversitate cu organele de securitate ale statului, atât timp cât opiniile sale și dezacordul față de politica și conducerea de stat nu au fost făcute publice, nu a ajuns la cunoștința publicului larg pe vreo altă cale și nu au produs vreo consecință în realitatea exterioară (nu au fost de natură a propaga idei și concepții ostile ori de a instiga la acțiuni împotriva orânduirii socialiste)”.

• CONSULTĂ AICI MOTIVAREA ICCJ

Câteva fragmente relevante din motivare:

• „Înalta Curte, în acord cu prima instanță, reține că victima H nu a fost un opozant al regimului comunist și nu s-a aflat în relații de adversitate cu organele de securitate ale statului, atât timp cât opiniile sale și dezacordul față de politica și conducerea de stat nu au fost făcute publice, nu a ajuns la cunoștința publicului larg pe vreo altă cale și nu au produs vreo consecință în realitatea exterioară (nu au fost de natură a propaga idei și concepții ostile ori de a instiga la acțiuni împotriva orânduirii socialiste).
• Astfel, victima nu si-a manifestat public dezacordul față de politica și conducerea de stat și partid, astfel încât să devină o persoană periculoasă pentru securitatea statului, din cauza posibilității de influențare a opiniei publice și de instigare a populației împotriva conducerii de stat și partid.

„Persoana aflată în conflict cu organele statului comunist este acea persoană care avea opinii opuse celor ale regimului comunist totalitar și care a avut și îndrăzneala de a le exprima public”

• „Opiniile și nemulțumirile sale au fost exprimate fie în jurnalul său intim, dar nu a fost făcut public, fie prin materialele transmise la postul de radio „Europa Liberă” (așa cum a rezultat din declarațiile victimei), dar nu a fost menționat numele său, fie prin păreri exprimate la locul de muncă, dar care nu au fost în măsură să atragă atenția organelor de securitate, fiind arestat și deținut pentru infracțiuni de drept comun (infracțiunea de operațiuni interzise cu mijloace de plată străine).
• De altfel, la acel moment, ca și victima H, existau numeroși cetățeni români care, într-un cerc restrâns, își manifestau dezacordul cu privire la regimul comunist și conducerea statului, fără, însă, a manifesta o atitudine critică în prezența unui public larg de natură să influențeze sau să instige populația împotriva conducerii de stat și partid.
• Or, persoana aflată în conflict sau în relații de adversitate cu organele statului comunist este acea persoană care avea opinii opuse celor ale regimului comunist totalitar și care a avut și îndrăzneala de a le exprima public, deschis, punându-se astfel în opoziție față de puterea comunistă, iar „persoana căzută sub puterea adversarului” este persoana aflată în opoziție față de puterea comunistă, care este arestată sau cercetată de organele statului tocmai pentru aceste opinii. Sub acest aspect, martorul J a precizat în declarația dată în fața instanței de apel că „Numărul opozanților deschiși, cu asumare a riscurilor, care au inițiat sau desfășurat activități contestatare la adresa regimului a fost unul mic”

„Nu se poate reține că victima este o „persoana căzută sub puterea adversarului””

• „Sub acest aspect, martorul J a precizat în declarația dată în fața instanței de apel că „Numărul opozanților deschiși, cu asumare a riscurilor, care au inițiat sau desfășurat activități contestatare la adresa regimului a fost unul mic. D-nul H, prin jurnalul care nu a fost dat publicității, putem considera că a fost opozant de for intim, interior. În ce privește articolele trimise la Europa Liberă pot fi considerate ca acte de opoziție, dar neasumate public. Când ne referim la opozanți ai regimului, ne referim la cei care au săvârșit acte publice grave, asumându-și riscuri. Din acest punct de vedere H nu e considerat opozant deschis.”
• Pe cale de consecință, nu se poate reține că victima H este o „persoana căzută sub puterea adversarului” atât timp cât opiniile sale despre regimul comunist și conducerea de stat și de partid nu au fost făcute publice, iar arestarea sa nu a fost dispusă de organele statului pentru opiniile pe care le-a consemnat în jurnalul său intim (așa cum s-a reținut anterior, victima a fost cercetată în stare de libertate pentru infracțiunea de propagandă împotriva orânduirii socialiste, prevăzută de art. 166 din Codul penal), ci pentru o infracțiune de drept comun, respectiv operațiuni interzise cu mijloace de plată străine, infracțiune recunoscută de victimă, în condițiile în care, la percheziția domiciliară, au fost găsite la domiciliul său mijloace de plată străine, care erau interzise la deținere.
• Având în vedere cele anterior expuse, Înalta Curte constată că fapta pentru care inculpații D și E au fost trimiși în judecată nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tratamente neomenoase, fiind astfel incidentă o cauză care împiedică exercitarea în continuare a acțiunii penale, respectiv cauza prevăzută de dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală – fapta nu e prevăzută de legea penală.
• Constatându-se deja incidența unei cauze care împiedică exercitarea în continuare a acțiunii penale, este de prisos examinarea de către instanța de apel a celorlalte elemente de configurare a infracțiunii de tratamente neomenoase (elementul material al laturii obiective, urmarea imediată, legătura de cauzalitate, latura subiectivă), pentru care atât parchetul, cât și apelantele părți civile au făcut ample expuneri în motivele de apel, întrucât o astfel de analiză nu poate conduce la o altă finalitate.
• De asemenea, apărările formulate de intimații inculpați vizând încetarea procesului penal pentru autoritate de lucru judecat (inculpatul E ) sau încetarea procesului penal atrasă de nelegalitatea redeschiderii urmăririi penale (inculpatul D ) nu vor mai fi analizate, dat fiind faptul că soluția de achitare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală, este mai favorabilă inculpaților decât soluția de încetare a procesului penal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. e) și i) din Codul de procedură penală și prevalează acesteia din urmă”.

„Victima s-a bucurat de libertate de mișcare, călătorind de nenumărate ori în Occident”

• „Anterior anului 1985, victima s-a bucurat de libertate de mișcare, călătorind de nenumărate ori în Occident, în scop turistic, așa cum rezultă inclusiv din propriile declarații (în 1974 la Paris, în 1978 la Viena – Veneția – Zürich -Paris – Barcelona – Madrid – Toledo – Granada – Cordoba – Paris, Londra – Burgas – Haga – Amsterdam – Köln, Viena – București, în 1980 în Grecia, Turcia, iar soția sa și în Israel).
• În anul 1983, fiica victimei, B, a plecat definitiv din România în Statele Unite ale Americii, iar la sfârșitul anului 1984, victima H a obținut viză de a călători în SUA pentru a se întâlni cu fiica sa. Or, este de notorietate faptul că, în regimul comunist, orice deplasare în afara țării, în scop turistic, era un adevărat privilegiu de care nu se puteau bucura decât anumite persoane și sub un control strict din partea organelor de securitate.
• Pentru a se acorda permisiunea de a călători în afara lagărului comunist, organele de securitate efectuau investigații speciale cu privire la persoana solicitantă, vizând riscul de a rămâne în străinătate. Victimei i s-a acordat această permisiune, chiar în condițiile în care avea rude și cunoștințe în Elveția, Argentina, Australia, Israel, R.F. Germania, Anglia, astfel cum rezultă din materialele existente la dosarul cauzei, nefiind identificate aspecte deosebite în comportamentul și conduita acesteia.
• La întoarcerea în țară, victima redacta câte o notă despre călătoria efectuată, persoanele cu care s-a întâlnit, discuțiile purtate etc.
• Elocventă sub acest aspect este declarația martorului J (dată în fața instanței de apel) în care a precizat că „Ofițerul de obiectiv avea obligația să dea un aviz de securitate, înainte de deplasări în străinătate ale angajaților din zona de competență, se făceau minime verificări. Interesa dacă pe parcursul deplasărilor are intenții de rămânere în străinătate, să se implice în activități contrare României, interviuri la posturi de radio și în aceste circumstanțe se dădea un aviz negativ, care era consultativ. Faptul că H a efectuat, în anii 70, 80, mai multe călătorii în străinătate, înseamnă că ofițerul de obiectiv îl 20 percepea ca pe un om serios, care nu creează probleme.”
• Așadar, până la momentul identificării jurnalului nu au rezultat suspiciuni care să determine neacordarea de către organele de securitate a permisiunii de a pleca în scop turistic în străinătate, deși se cunoștea că nu era tocmai un simpatizant al conducerii de stat și partid, astfel cum rezultă din declarația părții civile A (în fața primei instanțe a arătat că, studiind la CNSAS documente din arhiva securității, a constatat că au existat informatori care au adus la cunoștința conducerii securității statului, după cutremurul din anul 1977, starea de spirit a locatarilor și inginerilor, printre ingineri fiind menționat și tatăl său ca având atitudine ostilă față de conducătorul statului).
• De asemenea, este de notorietate la ce presiuni erau supuși cei care urmau să părăsească definitiv țara, precum și rudele acestora. Celor plecați ilegal, li se confiscau proprietățile, cei care plecau legal, erau obligați să „vândă” statului comunist, la o valoare arbitrară stabilită de acesta, toate proprietățile deținute, iar dacă le înstrăinaseră anterior plecării, erau obligați să le răscumpere și să le vândă statului comunist la valoarea precizată anterior. Mai mult, rudele de gradul I ale acestor persoane erau, ca regulă generală, date afară din serviciu, fiind astfel obligate să presteze munci necalificate pentru a-și câștiga mijloacele de existență.
• Și din acest punct de vedere victima H a avut un tratament diferit față de majoritatea celorlalte persoane, astfel că, nu numai că nu și-a pierdut locul de muncă după plecarea fiicei sale, ci a și primit viză de călătorie să se întâlnească cu aceasta în SUA, unde se stabilise definitiv încă din anul 1983. Relevantă sub acest aspect este declarația martorului W (din fața instanței de apel) în care a arătat că „Vizele se acordau restrictiv, iar pe spațiul SUA erau imposibil de obținut. Faptul că nu a avut restricții din acest punct de vedere dovedește că era cel puțin un bun cetățean”

„La nivelul anului 1985 nu se mai poate considera că există o intenție clară de exterminare sistematică a oricărui opozant”

Judecătorii fac trimitere la cazurile torționarilor Alexandru Vișinescu și Ion Ficior, susținând că la nivelul anului 1985 „nu se mai poate considera că există o intenție clară de exterminare sistematică a oricărui opozant din partea autorităților statului”.

• „Însă, spre deosebire de anii 1948-1964, în care s-au produs acele atrocități împotriva poporului român, reținute și în hotărârile anterior menționate, la nivelul anului 1985 nu se mai poate considera că există o intenție clară de exterminare sistematică a oricărui opozant din partea autorităților statului, prin acte materiale ce s-ar circumscrie infracțiunii analizate și care să permită încadrarea oricărui comportament nelegal față de persoanele aflate în detenție în acest tip de infracțiune.
• Împrejurarea evocată de procuror în sensul că represiunea organizată de securitate ar avea un caracter sistematic și s-ar exercita prin controlul informativ al „întregii populații active” (și prin aceasta s-ar face dovada situației premisă cerută de textul incriminator) dat fiind numărul cetățenilor români supravegheați sau urmăriți de securitate în anii 1974-1989 nu poate fi reținută de Înalta Curte
• Totodată, prin rechizitoriu se susține, în privința metodelor utilizate de securitate în acțiunile represive, că tortura a fost principala metodă ilegală de anchetă, dar și folosirea bătăii și a subalimentației prelungite, în scopul obținerii de declarații acuzatoare, presiuni morale pentru constrângerea persoanelor anchetate de a declara ce li se impunea etc., însă nu s-a indicat nicio probă din care să rezulte folosirea acestor metode la nivelul anului 1985 și, ceea ce este mai important, nu s-a invocat, cu trimitere la probe, intenția sistematică de torturare, mutilare sau exterminare a persoanelor căzute sub puterea adversarului”.„

CITEȘTE ȘI:

• Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului: Achitarea celor responsabili de moartea disidentului Gheorghe Ursu contravine ideii de justiție în România

• Ministrul Justiției, despre achitarea torționarilor lui Gheorghe Ursu: „Mi-aș fi dorit, ca simplu cetățean, să nu fiu martorul validării oricărei forme de represiune”
• „E o zi a Rușinii Naționale – regizorul Tudor Giurgiu, după decizia instanței de a-i achita pe torționarii lui Gheorghe Ursu