DOOMSDAY: in ce an va intra in colaps sistemul de pensii?

deşi, pe termen scurt, România a îndepărtat pericolul colapsului sistemului de pensii, pe termen mediu şi lung, sustenabilitatea acestuia este încă pusă în discuţie. Pe fondul unei rate de ocupare a forţei staționară, pe fondul îmbătrânirii rapide a populaţiei şi a unei involuţii demografice ce se anunţă dezastruasă (INS prognozează că populaţia va scădea pană în anul 2060 cu circa şapte milioane persoane), sistemul de pensii nu va mai reuşi să ofere protecţia socială necesară viitorilor pensionari şi va deveni o piatră de moară de gâtul economiei (afectând investiţiile în sectoare productive şi crescând fiscalitatea).

După recalcularea sistemului de pensii din anul 2010, acesta a devenit mai echitabil, fiind relativ simplu de aplicat și mai ușor de înțeles. În acest contextul în care măsurile din ultimii ani au fost gândite împreună experiții cu Băncii Mondiale și FMI, acestea au favorizat sustenabilitatea. Sistemele de pensii sunt rezultanta tensiunii dintre echitate şi sustenabilitate şi reflectă opţiunile politice ale guvernanţilor. Atunci când echitatea socială este favorizată, bugetele sunt afectate statelor (procentul mare de cheltuieli din PIB, poate inhiba creșterea economică), iar atunci când sustenabilitatea este pusă pe prim plan, acest fapt poate avea consecinţe sociale grave.

Cu toate acestea, în jurul anului 2030, sistemul de pensii, în forma sa actuală, își va atinge limitele și este posibil ca, în lipsa unor schimbări care să intervină în dinamica demografică și economică curentă, să nu fie suficient pentru ca statul să poată asigura pensii adecvate așteptărilor populației. Dacă procentul contribuţiilor va râmâne constant şi piramida demografică inversată (baza formată din beneficiari fiind sus, iar vârful reprezentat de contributori fiind în jos), fondul de pensii de tip pay as you go (PAYG – Bazat pe solidaritatea intre generatii) va intra automat în deficit.

În acest moment sistemul de pensii nu se autosusține complet. Transferăm de la bugetul de stat aproximativ 2,5 din PIB. Dacă procentul s-ar ridica la cca. 3%, pot apărea probleme serioase de echilibru (cu efecte ce vor fi resimțite în economie – creșterea fiscalității, reducerea investițiilor, etc), iar dacă ar ajunge spre 4%, echilibrul ar fi pierdut. Acum, transferurile asigură un grad optim de adecvare a pensiilor, iar România nu ar fi avut probleme cu transferurile, dacă nu ar fi intervenit criza economică globală din 2008, aceasta afectând economia și, implicit, veniturile la buget.

Schimbările necesare sunt structurale și depășesc instumentele de gestiune propriu-zisă a unui sistem de pensii: pentru a asigura un sistem de pensii adecvat, pe termen lung, avem nevoie de (1) avansuri în productivitatea muncii, (2) creșterea ratei de ocupare / a populației active, (3) politici de imigrație atractive (acesta din urmă nu este populară, mai ales dacă presupune atragerea unor pupulații cu origini îndepărtate georgrafic).

Decidenții și experții în sisteme de pensii își spun astăzi speranța în efectul de cohortă: variații de comportament (inclusiv pe piața muncii) între generații diferite, care au împărtășit experiențe intrageneraționale comune, dar diferite față de ale altor generații. Practic, se asteaptă de la generația tânără să fie mai productivă decât cea vârstnică. Nu neapărat să muncească mai mult, dar să fie mai productivă: cohortele noastre sunt diferite de cohortele părinților noștri. Proactivitatea este astăzi mai mare, iar generațiiile active de astăzi trebuie să rămână în activitate mai mult timp.

Cadrul legal curet este mai puțin deschis către pensionarea anticipată decât era acum 10-15 ani. Politicile tranziției din anii 90 au favorizat un tip de comportament care îi scotea pe oameni mult mai devreme din viața activă și care a pus presiuni mari pe sustenabilitatea și robustețea sistemului de pensii. Acum, pensionarea anticipată este puternic descurajată, iar legislația curentă generează comportamente diferite cohortelor de populație activă. Din anul 2005, curba de pensionare anticipată a scăzut constant, iar tendința se menține. Anticipata integrală este foarte restrictivă, penalitățile fiind foarte puternice, ceea ce a dus la o schimbare a comportamentului: oamenii nu se mai pensionează aticipat decât dacă nu au încotro.

Economisirea, economisirea din timp, este o componentă extrem de importantă a sistemelor de pensii, pentru ca acestea să nu devină majoritar dependente de transferuri de la bugetul de stat şi să afecteze, astfel, buna funcţionare a altor sisteme (sănătate, mediul economic, etc). Pe termen mediu trebuie să facem simulări și să găsim răspunsuri la următoarele întrebări: Care este limita suportabilităţii transferurilor? Care sunt principalele tendinţe pe piaţa ocupării? Ce putem face pentru a corecta tendințele demografice dezastruoase? Ce soluţii mai avem la dispoziţie?

România are mare nevoie de o dezbatere informată asupra viitorului sistemului de pensii, dezbatere care până acum, din cauza complexităţii subiectului, a fost dusă în special de către experţi şi funcţionari publici. Este nevoie ca dezbaterea să ajungă la public. Poate părea nerealist să ne propunem să avem la nivelul societăţii româneşti un acord implicit de ne-abuzare și raționalitate a sistemului (acestă abordare este funcțională în sistemele puternic protective, cum sunt cele din țările nordice): generația activă de astăzi este de acord să plătească pentru sistemul de protecție, în măsura în care generația non-activă de astăzi nu abuzează de acesta, astfel încât să nu se creeze dezechilibre majore care să împiedice generația viitoare activă să poată susține financiar sistemul și generația activă de astăzi să se trezească în afara consensului social inițial – cu alte cuvinte, păcălită.

Pensiile sunt întodeauna o temă predilectă pentru campaniile electorale, politicienii promiţând necontenit pensii mai mari unui electorat disciplinat, pe care îl răsplătesc/cumpără.

O astfel de reformă este un subiect sensibil atât pentru politicieni (mai ales că aceştia gândesc cel mult pe cicluri electorale, iar noi avem nevoie de politici care să producă efecte peste 3-5 cicluri electorale), cât şi pentru societate. Politicile publice în domeniul pensiilor trebuie să concilieze interesul pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile de la bugetul public, cu dreptul la pensie decentă pentru cetăţeni; trebuie să se bazeze, pe de o parte, pe date statistice clare şi pe informaţii relevante privind impactul măsurilor proiectate şi, pe de altă parte, pe dezbateri aprofundate în societate.

Perspectiva demografică a României este proastă. Pierdem masiv populație activă prin migrație. Din anul 1990, am pierdut aproximativ 2 milioane de oameni activi. Dacă acest ritm se va menține, contributorii se vor reduce disproporționat cu beneficiarii, iar sustenabilitatea va fi afectată. Mecanic (excluzând migrația), sistemul de pensii se prefigurază sustenabil până la nivelul anului 2030. Una dintre cauze este că speranța de viață în România este încă mică – numărul de ieșiri (decese) este mare. Efectul migrator este greu de estimat pe termen lung/mediu, fiind foarte dependent de factori exogeni: conflicte, calamități, tendințe globale. În orice caz, dacă România se va transforma din țară de tranzit în țară de destinație, forța de muncă va veni, cel mai probabil, din Asia sau Africa.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro