Stelian Tanase, TVR si noul Agitprop
La 24 de ani de la revolutie, USL a decis nominalizarea jurnalistului si politologului Stelian Tanase ca presedinte interimar al TVR. Cum stim, televiziunea a fost una din mizele principale ale perioadei din timpul revolutiei si din lunile, chiar anii, care au urmat. Monopolul comunicatiilor de masa defineste un regim totalitar, chiar si unul cu dintii sparti. Acolo, la Televizunea ce-si zicea Libera, s-au plasmuit mituri, s-au inventat si s-au distrus imagini de oameni politici, s-au nascocit legende si s-au fabricat calomnii in serie. Acolo s-a constituit, de fapt, ideologia fesenista. Acolo, sub conducerea unor Aurel-Dragos Munteanu, Emanuel Valeriu, Razvan Theodorescu, Paul Everac si altii din aceiasi familie politica, s-a concentrat statul major al marilor manipulari. USL-ul continua azi aceleasi practici. Numirea lui Stelian Tanase nu este de natura sa dea motive de optimism celor care spera ca, dupa Claudiu Saftoiu, va urma o perioada mai putin indarjita. As zice ca dimpotriva.
Stelian Tanase a fost student la filosofie in anii 70, a protestat in toamna anului 1989 impotriva actiunilor represive ale regimului, a scris romane, scenarii de filme, carti despre revolutii, elite si societate. Este profesor la facultatea de stiinte politice a Universitatii din Bucuresti. A fost bursier Fulbright in Statele Unite. La inceputul anilor 90, a fost una din vocile importante ale societatii civile in statu nascendi. A fost intaiul redactor-sef al revistei “22″ si membru fondator al GDS. A jucat un rol notabil in formarea Partidului Aliantei Civice. Ulterior, a intrat in conflict cu N. Manolescu, a parasit PAC, a trecut la liberali, s-a apropiat de grupul Patriciu-Tariceanu. Azi nu mai scrie in “22″ si nu mai face parte din GDS. Et pour cause…
In acesti ani, din ratiuni care merita analizate, Stelian Tanase s-a metamorfozat intr-un jurnalist atasat directiei useliste, asociat cu trusturile de presa, in primul rand cel al lui Sorin-Ovidiu Vantu, in efeorturi prea putin favorabile statului de drept (ma explim cu gentilete). Anticomunisul liberal de odinioara a devenit parte a unui grup care, de fapt, este profund dezinteresat de decomunizare ori chiar o priveste cu suspiciune. Ma gandesc la orientarea ideologica a unei reviste precum “Observator Cultural” de care Stelian Tanase este, din cate stiu, profund atasat. Sa amintesc ca Stelian Tanase a fost membru al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. La ora actuala, face parte din Consiliul Stiintific al IICCMER, numit de premierul Victor Ponta.
Stelian Tanase a criticat dur fosta conducere a ICR (echipa H.-R. Patapievici, Mircea Mihaies, Tania Radu), intre altele pentru ca a sustinut proiectele de conferinte internationale de la Washington pe care le-am coordonat. Tot el, cu ajutorul lui Andrei Marga, inscaunat in fruntea ICR de catre Victor Ponta la propunerea lui Crin Antonescu, a publicat pe blogul sau date confidentiale despre mine (numarul si seria pasaportului american, numarul contului meu bancar din Statele Unite), incalcand orice regula de comportament decent si recurgand la metode abominabile de ponegrire a unui fost prieten care, de-a lungul anilor, l-a sustinut constant si consecvent. L-am dat in judecata si vom vedea care va fi decizia finala.
Era, cred, prin 2007, cand unul dintre liderii PNL s-a intalnit la Cluj cu cativa intelectuali apropiati de acel partid si a insistat asupta nevoii de a crea o baza pentru propriile startegii in lumea culturala. A urmat o febrila campanie de atragere spre PNL a unor scriitori si universitari cunoscuti. Ei pot fi lesne regasiti pe lista celor care au semnat scrisoarea din 2012 catre Uniunea Europeana in care, in raspar cu evidentele flagrante, sustineau ca totul era OK in Romania, ca nu avusese loc niciun fel de tentativa de lovitura de stat. Intre acestia, chiar omul care, la inceputul anului 1990, scrisese memorabilul editorial din “22″ intitulat “Nu perestroika!”, un text care l-a enervat teribil, la vremea aceea, pe lidero maximo al FSN, Ion Iliescu. Lista aceea ramane, negresit, in “Antologia rusinii” acestor vremuri…
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-12866745-ilhl.htm
Stelian Tanase a citit texte esentiale ale traditiei marxiste si stie ce intelegea Antonio Gramsci prin “intelectual organic”. La ora actuala, asemeni celor mai multi dintre cei care au semnat acea penibila scrisoare catre UE, Stelian Tanase este un intelectual organic al USL. Sub conducerea sa, TVR va deveni o reincarnare a Agitpropului, sectia de agitatie si propaganda a regimului pontocratic. O admite chiar el atunci cand scria, pe propriul blog, in urma cu doua zile: “Cine va conduce TVR in 2014 va trebui sa sprijine activ campaniile electorale ale USL la europarlamentarele din mai si prezidentialele din decembrie.”
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro