Video Joel Dicker, "daca are succes cartea, editorul tau este cel mai bun din lume, daca nu are, este cel mai rau din lume".
Munca scriitorului se asemana cu efortul depus de un jucator de fotbal. Si acestuia ii place ce face, se bucura cand joaca, cand marcheaza pe teren. Dar, esential e antrenamentul, pregatirea pentru meci. A scrie o carte presupune o munca enorma.
Joel Dicker, tanarul autor al romanului Adevarul despre cazul Harry Quebert a discutat in redactia Hotnews.ro cu Magda Marculescu, editorul cartii in limba romana, despre felul in care a scris si felul in care a aparut cartea sa.
– Dintodeauna am povestit ceva. Cand eram copil inventam povesti, faceam desene care sa intruchipeze o poveste pe care o spuneam oamenilor. Apoi am descoperit cuvintele, am scris nuvele si apoi romane. Sentimentul de a scrie e asemanator celui de a face muzica. E vorba de o placere a creatiei si apoi de placerea de a-mi imagina ca cineva citeste ceea ce am scris, ca ma asculta. E placerea de a transmite ceva. Asta imi place cand povestesc, se creeaza acea relatie, interactiune cu ascultatorul sau cu cititorul care se gandeste le acelasi lucru le care ma gandesc si eu, aceasta interactiune este lucrul pe care mi-l doresc cel mai mult.
– A scrie o carte este un proces dificil si indelungat. Cand scriu visez, imi imaginez ca oamenii vor citi ce am scris, ca le va place cartea. Scriam cartea odata, apoi inca o data , de cinci ori si de fiecare data editorul caruia i-o trimiteam mi-o refuza. A fost un parcurs dificil, nu in sensul unei suferinte, ci a unor obstacole de trecut. Acum sunt bucuros ca cartea a avut un succes important in Franta si sper sa aiba un succes semnificativ si in Romania.
– Daca cartea are succes, editorul tau este cel mai bun din lume, daca nu are, este cel mai rau din lume. Editorul meu francez Bernard de Fallois (87 de ani) este cel ce mi-a publicat si prima carte ce s-a bucurat doar de un succes limitat. Cand a citit-o pe cea de-a doua a fost foarte incantat, spunea << gata, sa o facem>>. Cand i-am dat textul imi era foarte dificil sa cred ca o sa-i placa, ma gandeam ca nu e genul lui de carte. Mi s-a parut ciudat ca i-a placut atat de mult. El imi spunea ca e un roman formidabil, genial, eu replicam << sunteti sigur, nu cred, sa fim prudenti >>. El este cel ce mi-a transmis o mare energie… Dadea telefon in stanga si in dreapta si intreba pe toata lumea „ai citit cartea pe care ti-am trimis-o?”
– A scrie este pentru mine o placere si o bucurie, dar a scrie nu presupune doar atat. Este vorba de multa munca. A construi si a lucra o carte este pentru mine ceva foarte minutios, un proces ce necesita multa concentrare, mintea trebuie sa fie proaspata si e vorba si de unele sacrificii pe care trebuie sa le faci.
– S-ar putea face o analogie intre scriitor si jucatorul de fotbal. Jucatorului ii place ceea ce face, bineinteles, ii place sa joace, sunt momente fericite cand marcheaza, cand castiga o cupa si sunt momente mai grele cand pierde. Dar meciul ca atare reprezinta un moment infim din viata lui, esential este antrenamentul, pregatirea meciului. Si bineinteles e vorba de unele sacrificii.
Cine isi imagineaza ca stau toata ziua si scriu cand imi vine o idee, eventual cand imi fac siesta sau cand ma plimb prin parc, sa stie ca nu e asa. E vorba de o munca enorma. De exemplu eu muncesc mai mult decat cineva care lucreaza intr-un birou, sa spunem. Scrisul pentru mine nu inseamna multa suferinta, ci multa munca.
– M-am amuzat mult scriind aceasta carte , am avut si multe entuziasme. Personajul cartii fata de care am avut cea mai mare afectiune este Bobo.
– Aceasta carte nu nu contine prea multelucruri din istoria mea personala, dar in final cartea dobandeste o “culoare”, o “tusa” care este in totalitate a mea si reprezinta de fapt viata mea.
– Librariile spun ca vand mai putine carti, in tren am vazut ca oamenii prefera sa navigheze pe internet sau sa scrie emailuri decat sa citeasca. Totusi, niciodata nu au aparut atat de multe carti. In Franta apar 600 de titluri de literatura pe luna. Este rostul nostru, al scriitorilor, al editorilor si al librarilor sa-i facem pe oameni sa citeasca. Trebuie sa le spunem, incearca aceasta carte sau aceasta, nu sa-I stigmatizam pentru ca nu citesc.
(Titlul original: La Vérité sur l’Affaire Harry Quebert
Publicată de: Éditions de Fallois/L’Âge d’Homme, 2012
Limba originală: franceză
Traducere de: Ana Antonescu
Anul apariţiei: 2013
Editura Trei)
INTERVIURILE HotNews.ro