FOTO 1.000 de zile de război în Ucraina: Cum arată 24 de ore din viața oamenilor de rând, printre teamă și speranță

Războiul din Ucraina a intrat marți în ziua 1.000. Ucrainenii se confruntă cu perspectiva unei noi ierni sub asaltul atacurilor rusești împotriva infrastructurii energetice a țării, sub ofensiva rusă care avansează în estul, nordul și sudul țării. Agenția Associated Press a făcut o radiografie unei zile din viața lor.

Reportajul publicat astăzi de AP se bazează pe interviuri cu ucraineni din mai multe orașe ale țării, realizate de reporterii agenției de presă în 11 noiembrie, ziua în care forțele aeriene ucrainene au anunțat că rușii au lansat un atac combinat în timpul nopții, folosind aproape 100 de drone kamikaze și rachete de croazieră și balistice.

„Tărâmul nimănui”

Pentru Natalia Panasenko, o femeie în vârstă de 63 de ani care a fugit în orașul Zaporojie după ce localitatea în care trăia a căzut sub ocupație rusească, ziua a început la ora 01:45. Suflul unei explozii a aruncat peste ea ușa camerei în care dormea, i-a făcut țăndări frigiderul și florile pe care tocmai le primise de ziua ei.

Cu doar o zi înainte „casa era plină de oameni și flori. Oamenii mă felicitau… iar apoi nu a mai rămas nimic. Totul a fost amestecat cu dărâmături”, a relatat ea. „Eu vin dintr-un loc în care se poartă lupte în fiecare zi. Numai ce plecasem de acolo și părea mai liniștit aici. Dar războiul ne-a ajuns iar din urmă”, a deplâns femeia.

În jur de 20% din teritoriul recunoscut internațional al Ucrainei este controlat acum de armata rusă. Aceste linii geografice invizibile se mută constant, iar cu cât o persoană este mai aproape de ele, cu atât este mai periculoasă viața de zi cu zi.

În „tărâmul nimănui” dintre liniile ucrainene și cele rusești viața a dispărut aproape cu totul. Ucrainenii numesc acest loc „Zona cenușie” din cauza bombardamentelor care au devastat locuințele, a cioturilor care au rămas din ceea ce erau odată copaci verzi și a numeroaselor cratere.

Odesa, ora 6:50 dimineața

Temperatura Mării Negre e în jur de 13 grade Celsius la sfârșitul toamnei. Coasta ucraineană e minată. Odesa, orașul în care trăiește Dmîtro, este atacat constant cu drone și rachete.

Dar bărbatul, care a cerut să fie identificat doar cu prenumele din cauza temerilor pentru siguranța sa și a familiei sale, nu e speriat de frig în timp ce plonjează în valuri alături de o mână de prieteni pentru înotul lor de dimineață.

Înainte de începerea războiului pe scară largă grupul cu care Dmîtro ieșea la înot număra zeci de persoane. Mulți au fugit din țară. Alții au fost mobilizați în forțele armate. Unii s-au întors cu dizabilități. Fiul vitreg în vârstă de 33 de ani al lui Dmîtro se numără printre cei dați dispăruți în urma luptelor.

Însă pentru Dmîtro și ceilalți înotători ritualul lor zilnic îi ajută să își păstreze sănătatea mintală și să facă războiul mai suportabil. El spune că riscurile pe care le aduce pasiunea sa merită. „Dacă ți-e frică de lupi atunci nu intra în pădure”, spune el.

Zaporojie, la prânz

Pentru Serhii Safonov conducerea fabricii de oțel din Zaporojie pe timp de război înseamnă zile întregi de calcule.

Acum are 420 de angajați, mai puțin de jumătate comparativ cu nivelul de dinaintea începerii războiului. Atacurile rusești asupra infrastructurii energetice înseamnă că el trebuie să se bazeze pe un „algoritm de acțiuni” pentru a ține fabrica în funcțiune.

Forțele rusești se apropie de mina de cocs din Pokrovsk, care furnizează fabrica cu cărbune. Iar orașul e tot mai des atacat cu bombe glisante pentru care forțele ucrainene nu au răspuns.

Chiar în afara biroului lui Safonov e afișat un panou cu numele celor 92 de foști angajați ai fabricii care s-au alăturat armatei. Sub el sunt fotografiile celor care au căzut în luptă. Angajații rămași strâng bani pentru a cumpăra provizii pentru colegii lor ajunși pe front.

„Muncitorii vechi, ei poartă totul pe umerii lor. Ei sunt înăspriți. Ei știu să își facă treaba”, afirmă Safonov. „Toată lumea știe ce trebuie să îndurăm, să rezistăm, sperând că lucrurile vor deveni mai bune pe viitor”, adaugă acesta.

Cernigău, 13:00

Dr. Vladîslava Friz a făcut mai multe operații de reconstrucție în ultimele 1.000 de zile decât în anteriorul deceniu al carierei sale. Iar multe dintre răni sunt cu totul diferite față de ceea ce a mai întâlnit înainte de război.

Zilele ei încep dimineața devreme și se încheie noaptea târziu. Ea povestește că în primele luni ale războiului spitalul la care lucrează primea 60 de persoane pe oră și că chirurgii lucrau non-stop. Ei încă lucrează peste program fiindcă atât de multe din persoanele rănite au nevoie de operații multiple.

„Înfățișarea este identitatea vizuală a unei persoane. Avem muncă de făcut și o facem. Nu avem alte opțiuni. Există medicamente, echipament și personal, dar nu avem structurile metalice necesare pentru reconstruire. Nu există fonduri de stat pentru implanturi”, spune Friz.

Ea afirmă că nu își va abandona pacienții, dar că e îngrijorată că lumea va abandona Ucraina pe măsură ce războiul se apropie de al 4-lea său an.

„Comunitatea internațională continuă să își piardă interesul față de evenimentele din Ucraina în timp ce noi pierdem oameni în fiecare zi. Lumea pare să fi uitat de noi”, deplânge ea.

Odesa, ora 18:00

Yulia Ponomarenko a adus pe lume doi copii de când a început războiul. Denîs, soțul ei, luptă pe front. Al doilea copil al lor născut pe timp de război, o fiică pe care au botezat-o Mariana, s-a născut pe 11 noiembrie.

Oleșkî, orașul lor natal, a fost acoperit de ape după explozia de la barajul hidrocentralei Hahovka. Însă Yulia a fugit înainte ca Oleșkî să fie inundat, temându-se de forțele rusești care iau la țintă familiile soldaților ucraineni.

Mariana s-a născut sănătoasă, cu 3,8 kilograme și 55 de centimetri la naștere. Ea va crește alături de un frate și o soră mai mare și o menajerie cu două pisici și doi câini.

„Copilul a fost foarte așteptat, foarte dorit. Avem acum încă o prințesă”, le-a spus Ponomarenko jurnaliștilor de la AP.

Kiev, ora 21:00

Actorii nu pot juca în teatrul lor din Harkov – prea multe bombe, prea puțini oameni care se strâng într-un singur loc. Așa că s-au mutat în capitala Ucrainei, unde piesa lor de teatru a umplut aproape toate locurile Teatrului Franko din Kiev în seara zilei de 11 noiembrie.

„Din cauza războiului, teatrul din Harkov nu poate pune în scenă piese. Am interpretat în subteran. Este la modul propriu artă subterană. Există doar 2-3 locuri în Harkov unde putem juca și atât”, a declarat Mîhailo Tereșcenko, unul dintre actorii principali ai Teatrului Dramatic Taras Șevcenko, numit după unul dintre cei mai cunoscuți scriitori ai Ucrainei.

Yevhen Nîșciuk, directorul Teatrului Franko, spune că acesta a oprit producțiile pentru câteva luni după începerea războiului. În schimb, teatrul este acum plin aproape în fiecare noapte iar ovațiile sunt „asurzitoare”, potrivit acestuia.

El spune că motivele nu țin doar de calitatea actului artistic, ci că ovațiile exprimă „realizarea interioară că, în pofida a tot ceea ce se întâmplă, noi vom crea, noi vom trăi, noi vom veni, ne vom întâlni și ne vom aplauda unii pe alții”.

Urmărește ultimele evoluții ale celei de-a 1.000-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.