Sari direct la conținut

UPDATE De ce ne-a sacrificat ministrul liberal al Sanatatii

HotNews.ro
Vlad Mixich, Foto: Cristian Stefanescu
Vlad Mixich, Foto: Cristian Stefanescu

​In 2013, guvernul nu va mai putea rostogoli la nesfarsit datoriile pe care le are de achitat catre producatorii de medicamente (il obliga o directiva europeana). Asa ca are disperata nevoie de bani. De unde si cum sa faca rost de ei, o crestere bugetara suplimentara fiind imposibila? Aceasta a fost, la inceput de an, cea mai importanta dilema a lui Eugen Nicolaescu, ministrul liberal al Sanatatii.

Ar fi putut alege solutia justa si barbateasca. Cresterea cotei de asigurari de sanatate (in prezent, romanii platesc printre cele mai scazute asigurari de sanatate din Europa – 10,7%) sau extinderea contributiei de sanatate la toti pensionarii in functie de venit (mai putin de jumatate dintre pensionari platesc astazi asigurare medicala, desi ei sunt cei mai frecventi utilizatori ai serviciilor medicale). Dar adoptand aceasta solutie, Eugen Nicolaescu si-ar fi sacrificat o buna parte din imaginea politica pe care si-a creat-o in ultimii ani, riscand sa devina nepopular.

Asa ca a decis sa ne sacrifice pe noi.

Acea subtire clasa de mijloc din Romania care munceste din greu pentru banii ei, nu profita de asistenta sociala a unui stat supra-expandat, isi plateste darile la timp si doreste (naiv se pare) sa traiasca intr-o tara in care meritele sunt recompensate, nu penalizate. Doreste sa poata naste, sa-si trateze copii si sa se vindece de boli intr-un spital curat si luminos, platind desigur calitatea tratamentului oferit la valoarea sa reala. Caci este o clasa alcatuita din oameni care apreciaza si respecta munca si inteligenta, nu descurcareala.

Eugen Nicolaescu a anuntat, intr-o sambata pe la pranz, ceea ce este cea mai importanta masura luata de Ministerul Sanatatii la inceputul acestui an: „vom sista finantarea din fondurile CNAS pentru unitatile spitalicesti private, astfel incat toti banii publici (…) sa mearga catre spitalele publice.”

Ca un ministru liberal al Sanatatii considera ca Fondul de Asigurari de Sanatate alimentat direct si exclusiv de catre noi, asiguratii, contine bani publici (adica ai statului) este uimitor. Dar uimirea devine soc atunci cand intelegem in

Contributia obligatorie la asigurarile de sanatate in Romania este de 5,5% pentru angajat si 5,2% pentru angajator. Valoarea rezultata de 10,7% este mai mica decat in Bulgaria, Ungaria, Germania, Cehia si majoritatea celorlalte tari europene. Ea a fost redusa la acest nivel in primul mandat al lui Eugen Nicolaescu.

ce fel pacientii, medicii si directorii de spitale vor fi afectati de aceasta masura promovata de un ministru liberal al Sanatatii.

PACIENTII

Pacientilor li se interzice sa se mai trateze intr-un spital privat folosindu-si asigurarea medicala platita chiar din munca lor. Acei 10% din totalul banilor nostri, ai cetatenilor, care erau indreptati prin alegerea noastra libera catre un spital privat se vor duce de acum, indiferent de ce decidem noi, catre spitalele de stat. Practic, ne raman doar doua optiuni:

  • Sa mergem intr-un spital de stat pentru a putea beneficia de asigurarea medicala platita din propriii nostri bani. Ministrul liberal ne obliga astfel sa ne tratam in acea cladire cu toalete murdare si asistente morocanoase. Statul nu va face nicio economie, dar va creste cantitatea spagii care circula prin spitalele de stat si ramane netaxata (peste 60% din pacientii spitalelor de stat sunt obligati sa faca plati informale).
  • Daca totusi ne incapatanam sa mergem intr-un spital privat, atunci Ministrul liberal al Sanatatii va folosi, fara permisiune, banii nostri munciti pentru a trata pe altcineva intr-un spital cu toalete murdare. In acest timp, noi vom plati pentru a doua oara in spitalul privat pentru acelasi produs medical pe care Ministrul liberal al Sanatatii  refuza sa ni-l dea, desi l-am achitat la timp prin asigurarea noastra medicala.

MEDICII

  • Medicii care lucreaza doar la stat vor fi avantajati caci vor putea prescrie mai multe retete si investigatii medicale.
  • Medicii care lucreaza doar la privat (o minoritate) vor trebui sa explice pacientilor nervosi de ce au crescut brusc preturile. Pe multi dintre ei ii vor pierde, dar nu pentru ca sunt niste medici slabi, ci pentru ca pacientii nu-si vor mai permite sa plateasca de doua ori pentru acelasi lucru.
  • Medicii care lucreaza si la stat si la privat nu vor mai putea folosi spitalul de stat ca trambulina pentru clinica lor privata, acolo unde efectuau doar serviciile medicale profitabile (o ecografie de exemplu), aducand pacientul pentru operatiile mai scumpe in spitalul de stat in care tot ei lucreaza. Pentru a se adapta, acesti medici vor reveni la o mai veche practica prin care obligau pacientul sa vina la clinica lor privata fie invocand incapacitatea sistemului de stat („aici in spital nu avem aparatura necesara, veniti dupa-masa la mine la clinica”), fie vor intarzia tratamentul pana la primirea „atentiei” cuvenite.

Daca ar fi dorit cu adevarat sa rezolve problema reala a capusarii sistemului sanitar de stat de catre clinicile private, ministrul liberal al Sanatatii ar fi avut la indemana o solutie simpla: interdictia pentru medici de a practica simultan intr-un spital de stat si intr-o clinica privata, cu exceptia minoritatii celor mai buni si experimentati medici din tara (aceasta este practica in Franta). Dar ministrul liberal al Sanatatii a evitat sa adopte aceasta masura extrem de deranjanta pentru cea mai bogata si influenta parte a corpului medical.

DIRECTORII

Directorii spitalelor de stat si politicienii care-i numesc in aceste functii sunt cei mai satisfacuti de aceasta masura. Fara sa-si creasca calitatea serviciilor medicale, fara sa descopere resurse din care sa-i plateasca onorabil pe medici si fara sa-si curete toaletele din spitale, ei se vor trezi in brate cu ceva bani in plus.

Valoarea ciolanului politic din spitalele romanesti totalizeaza 7,4 miliarde de lei, adica 45% din cheltuielile totale ale Fondului de sanatate din Romania (peste media europeana de 36%). Ministrul liberal al Sanatatii nu pare deocamdata prea interesat de intarirea masurilor de control a cheltuirii acestor bani: reteta electronica nu prea e folosita in spitale, mecanismul de supraveghere a re-centralizarii licitatiilor din spitale nu a fost inca publicat, iar distribuirea cardurilor de sanatate este blocata. Toate acestea sunt masuri prin care politicienii care fura din banii nostri, ai asiguratilor, ar putea fi opriti.

Delimitarea completa a sistemului medical de stat de catre cel privat este necesara, corecta si sanatoasa. Dar aceasta separare poate fi realizata fara ingradirea libertatii de a alege a pacientului si sacrificarea clasei de mijloc a Romaniei, ca ea oricum munceste, nu cracneste si nici nu prea voteaza.

Eugen Nicolaescu spunea ca ramane liberal. Fals. Prin acest tip de gandire el nu este nici liberal, nici comunist, nici socialist, ci doar un politician ajuns ministru gratie partidului sau.

Iar atunci cand a ales pe cine sa sacrifice, politicianul Nicolaescu nu s-a gandit la ce e drept sau cine merita, ci doar la popularitatea sa. Care e mult mai importanta decat mamele si tatii care vor plati de doua ori atunci cand vor dori sa-si nasca si trateze copii in spitale curate cu medici politicosi.

UPDATE

  • Spitalele private „ar trebui finantate prin asigurari private sau complementare si nu din fondul asigurarilor sociale de sanatate”, a declarat duminica Raed Arafat. Dar guvernul Romaniei nu ofera in prezent cetatenilor sai un sistem de asigurari complementare deductibile. Interdictia pusa pe folosirea asigurarii de sanatate obligatorii intr-un spital privat va intra in vigoare incepand cu 1 martie 2013. Nu exista deocamdata un termen oficial concret la care sa se introduca asigurari medicale complementare deductibile.
  • Diferenta, una de principiu, este ca oficialii Ministerului Sanatatii considera ca Fondul National al Asigurarilor de Sanatate este unul public, social, deci apartine de drept statului, nu pacientilor. Principiul sanatos in orice sistem medical (care parea a fi fost acceptat si in Romania) este ca „banii trebuie sa urmeze pacientul”, nu invers. Orice roman care munceste cinstit este obligat sa se asigure medical la stat. Dar acei bani platiti statului raman de drept ai lui si trebuie sa-l urmeze in spitalul in care el alege sa se trateze.
  • Din declaratiile oficiale intelegem ca problema contractelor dintre spitalele private si CNAS este ca acestea se fac prin „trafic de influenta si [prin] ce se fura de la stat”, conform ministrului Eugen Nicolaescu. Intre anumite spitale private si lumea politica exista legaturi, dar cazurile de trafic de influenta se rezolva prin controlul sistemului, nu prin stirbirea libertatii pacientului de a-si folosi asigurarea medicala in spitalul in care doreste sa o faca.
  • Raed Arafat „a mai spus”, conform Mediafax, „că din datele centralizate la Ministerul Sănătăţii reiese că în ultimii ani unele spitale private au primit pe caz ponderat, mai mulţi bani decât cele publice din acelaşi judeţ”. Daca spitale private mai primesc si in prezent mai multi bani pentru aceleasi servicii decat cele publice din acelasi judet (desi spitalele nu mai sunt platite pe caz ponderat, cum se citeaza in stirea Mediafax, de doi ani) aceasta este o problema grava de coruptie care nu se rezolva sacrificand drepturile pacientilor. Ci prin instituirea controlului si sanctionarea oficialilor implicati in acest furt.

Puteti citi la link-urile de mai jos si alte articole pe acest subiect, care ofera o perspectiva diferita:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro