Cele cinci evenimente din 2013 care ne-ar putea schimba viata

Slabita economic si politic, Romania este astazi mai expusa ca oricand evolutiilor din afara granitelor sale.

Cum gandesc rusii relatia cu Uniunea Europeana? Va scadea interesul americanilor in zona Marii Negre? Pe cine vor alege nemtii in fruntea celui mai puternic guvern european?

Viitorul Romaniei depinde de raspunsul la aceste intrebari la fel de mult ca de actiunile guvernului de la Bucuresti.

O analiza HotNews.ro explica importanta celor cinci evenimente din 2013 care vor influenta lumea si efectele lor asupra romanilor.

CONFLICTUL RUSIA – UE: CAT TIMP NE MAI ARDE GAZPROM BUZUNARELE?

Contextul: Cu un presedinte al carui ideal declarat este perioada sovietica, aflat la putere de peste un deceniu si care va mai sta la Kremlin inca un deceniu, Rusia se indreapta spre o perioada de stagnare politica si economica. Kremlinul a strans surubul in ultimul an prin inchiderea ong-ului american USAID si a radio Svoboda. Avocatii care descopera coruptia inaltilor demnitari ajung in puscarie si chiar mor acolo (cazul Magnitsky), fara ca nimeni sa fie condamnat.

Atat Statele Unite cat si unele tari europene au suspendat vizele pentru rusii implicati in acest caz. Rezolutia ParlamentuluI European si alte apeluri ale europenilor pentru respectarea drepturilor omului au fost primite cu aroganta la Moscova, care se considera indispensabila din punct de vedere energetic pentru europeni.

Rusia prezentului este in primul rand Gazprom-ul. 60% din exporturile Rusiei catre tarile UE sunt produse energetice si 40% din gazul consumat in Germania provine din Rusia. Solutia europenilor in a-si dobandi independenta energetica fata de Rusia, proiectul conductei Nabucco, aproape a esuat, in timp ce proiectul concurent sustinut de rusi a prins aripi.

La randu-i, Gazprom are nevoie in continuare atat de piata europeana, cat si de capital si tehnologii avansate din Vest (Rusia consuma de 4 ori mai multa energie decat tarile din aceeasi zona climatica).

Personaje cheie: Vladimir Putin, presedintele Rusiei; Alexey Miller, CEO Gazprom din 2001 si fost subordonat al lui Putin in primaria Sankt Petersburg; Jose Manuel Barroso, presedintele Comisiei Europene; Joaquin Almunia, comisarul european pentru Competitie in responsabilitatea caruia se afla anchetarea monopolului Gazprom.

Potentiala schimbare produsa: Comisia Europeana doreste sa promoveze competitia pe piata gazului, masura impotriva careia Gazprom ridica obstacole. Prin urmare, Comisia a deschis o ancheta in toamna lui 2012 impotriva monopolului rus creat pe piata central si est-europeana de gaz. Nu exista un termen legal stabilit pentru finalizarea acestei anchete.

Printre acuzatii este mentionata impunerea unui pret incorect de catre Gazprom asupra clientilor sai. Este cunoscut ca Romania, tara a carei relatii cu Moscova sunt extrem de reci, plateste un pret supra-dimensionat pentru gazele furnizate de Gazprom printr-o multitudine de companii intermediare.

• Efectul posibil: Rezultatul anchetei ar putea influenta decisiv acest pret si ar reduce sau intari (in functie de rezultat) aplombul cu care Vladimir Putin foloseste Gazprom drept arma politica.

Al treilea pachet legislativ energetic european contine o „clauza Gazprom” care impiedica mentinerea dictarii preturilor la gaze de catre Moscova. In urma cu o luna, Vladimir Putin a catalogat legea ca fiind „necivilizata”.

Comisarul european Jose Manuel Barroso a replicat ca Gazprom-ul trebuie sa respecte in intregime „regulile noastre”. Printre lobistii Gazpromului la Bruxelles se numara personaje importante precum fostul cancelar german Gerhard Schroder sau Silvio Berlusconi.

La randu-i, Putin este nemultumit pentru ca europenii nu dovedesc vointa politica pentru a ridica vizele pentru cetatenii rusi. Problema vizelor are o miza interna pentru Putin, putandu-i imbunatati imaginea sifonata. Ultimul summit UE-Rusia s-a desfasurat in decembrie 2012 si nu a inregistrat nicio incalzire a relatiilor.

Pe termen lung, dependenta energetica a UE fata de Rusia s-ar putea reduce prin exploatarea gazelor de sist. Pana atunci insa, anumite cercuri europene sustin apropierea de Rusia ca o posibila intarire a relevantei internationale a Uniunii Europene.

Si totusi, scrie Le Monde, „Rusia nu este Occidentul. Si nici nu-si mai doreste sa fie”.

ALEGERI IN GERMANIA: DOAMNA DE FIER A EUROPEI SI PISICUL SOCIALIST BUCURESTEAN

Contextul: In sume absolute, Germania este contributorul cel mai mare la bugetul european. Este motorul economic al Europei, desi pentru anul acesta analistii prevad stagnare si ministrul de finante cauta modalitati de a economisi 5 miliarde de Euro din cheltuielile publice. Germania este ultima ancora economica si politica a Uniunii Europene in valtoarea crizei financiare ce bantuie continentul.

Din 2008 incoace, cancelarul Angela Merkel a dictat intotdeauna cursul de urmat pentru Europa, iar interesul contribuabililor germani nu a fost niciodata pierdut din vedere. Nici momentul in care Franta a reusit sa impuna cu ajutorul Italiei si al Spaniei asa numitul Pact de Crestere Economica de 120 de miliarde de Euro, Merkel nu a facut niciun compromis. A fost o pierdere calculata de Berlin care nu a afectat in niciun fel buzunarele germanilor.

Personajele cheie: cancelarul Angela Merkel, sefa Uniunii Crestin-Democrate (CDU); Peer Steinbrück, candidatul social-democratilor (SPD) si fost ministru de finante in primul cabinet Merkel al Marii Coalitii; Philipp Rösler – seful liberalilor (FDP), actual ministru al economiei.

Potentiala schimbare produsa: Angela Merkel este varful de lance al reformelor europene sub dictatul austeritatii. Printre statele adepte ale principiului rigorii bugetare, Merkel are destui sustinatori. In statele aflate in dificultate precum Grecia, Italia sau Spania, Merkel este vazuta drept inamicul public numarul 1. In propria tara, cancelarul se bucura de o cota de incredere de aproape 80%, dar aceasta este diferita de intentia de vot a alegatorilor germani.

Sondajele prezente arata ca CDU este in continuare cea mai populara formatiune politica, ajungand la 40%. Problema doamnei Merkel nu e propriul partid, ci partenerul de coalitie FDP. Liberalii, sub conducerea lui Philipp Rösler, sunt la cote istoric de mici. Dupa ce, in 2009, ajungeau la un scor record pozitiv de 15%, in 2013 putini le dau sanse sa treaca de pragul minim de 5% pentru a fi reprezentati in Bundestag.

Exista posibilitatea unei schimbari la sefia Guvernului printr-o coalitie intre SPD si ecologisti (partid tot de centru-stanga). In acest caz, socialistul Peer Steinbrück ar putea face front comun cu Francois Hollande, presedintele Frantei, iar austeritatea impusa statelor din zona Euro s-ar imblanzi. Cu toate acestea, multi comentatori nu prevad vreo schimbare in pozitia Germaniei.

Daca socialistii si ecologistii nu vor reusi sa depaseasca scorul CDU, atunci este posibil ca Angela Merkel sa ramana in functia de cancelar pentru un al treilea mandat consecutiv.

• Efectul cel mai probabil: In aceste conditii, guvernul USL de la Bucuresti va fi obligat sa colaboreze la Berlin in urmatorii ani cu acelasi lider politic european, supranumit Doamna de Fier a Europei, la adresa careia au facut declaratii extrem de dure pe parcursul lui 2012.

CRIZA NUCLEARA IRANIANA: CUM POATE DEVENI BENZINA UN PRODUS DE LUX

Contextul: Orientul Mijlociu traverseaza cea mai instabila perioada in ultimul deceniu. In Libia, cele trei confederatii tribale au intrat intr-o concurenta dura, iar in Bahrain si Iordania tensiunile cresc. Recentul atac al Israelului asupra fasiei Gaza si acordarea statutului de observator la ONU Palestinei complica imens situatia. Razboiul civil din Siria nu pare a-si gasi solutionarea, ducand in plus la cresterea animozitatilor dintre Turcia si Iran, care sustin tabere diferite in acest conflict. Tot Siria este subiectul care desparte Fratia Musulmana aflata astazi la putere in Egipt de regimul ayatollahilor din Iran. Expertii regiunii nu exclud aparitia unor state arabe noi in urmatoarea perioada.

Personaje cheie: Ayatollahul Khamenei, liderul suprem al Iranului; Chuck Hagel, secretarul american al apararii nominalizat de Barack Obama; Mohammad Ghalibaf, primarul Teheranului si posibil viitor presedinte al Iranului.

Potentiala schimbare produsa: Ultimele alegeri parlamentare din Iran au fost castigate de conservatorii loiali Ayatollah-ului Khamenei, pentru care programul nuclear este o ambitie personala. Desi alegerile politice in Iran sunt teoretic libere, ele nu sunt si democratice pentru ca toti candidatii trebuie sa fie mai intai aprobati de catre Consiliul Gardienilor, controlat de teocrati. Liderii opozitiei iraniene se afla in continuare sub arest la domiciliu. Asadar este esential ce candidat prezidential va sprijini Ayatollahul in alegerile prezidentiale din 2013.

Principalii candidati par a fi:

• Saeed Jalili – apropiat al Ayatollahului si negociatorul sef al Iranului pe problema nucleara;

• Mohammad Bagher Ghalibaf – primarul Teheranului, un personaj popular, sustinut de mai multe factiuni din zona conservatoare.

• Esfandiar Rahim Mashaei – omul presedintelui Ahmadinejad, dar cu sanse indoielnice datorita influentei reduse a mentorului sau.

Presedintele american, Barack Obama, a repetat in numeroase randuri ca va bloca orice incercare a Iranului de a dezvolta arme nucleare. Statele Unite vor fi obligate sa-si intareasca prezenta in Orientul Mijlociu daca Iranul va reusi sa obtina statutul de putere nucleara. Daca la conducerea Iranului se va mentine o grupare apropiata Ayatollah-ului si programul nuclear va evolua, un razboi este inevitabil.

• Efectul periculos: In acest caz, Iranul poate bloca stramtoarea Hormuz, prin care trec o cincime din transporturile mondiale de petrol. Explozia preturilor la benzina in Europa, inclusiv Romania, va fi o consecinta inevitabila.

Initierea dialogului diplomatic neoficial intre americani si iranieni in ultimele luni este un semnal incurajator de solutionare a crizei. Pe de alta parte, recenta nominalizare in pozitia de secretar american al apararii a unui personaj care sustine blocarea programului nuclear iranian, Chuck Hagel, nu prevesteste flexibilizarea pozitiei americane.

CRIZA DATORIILOR SUVERANE: FALIMENTEAZA SAU NU UNIUNEA EUROPEANA?

Contextul: Crize ale datoriilor suverane au mai existat in istorie, dar atunci afectau doar unul sau doua state, iar nivelul datoriilor era mai mic. Acum incendiul e mai intens si pe o suprafata mai mare, iar pompierii par sa isi caute inca tulumbele potrivite.

Criza a inceput printr-o indatorare excesiva a populatiei. La inceput, bancile americane imprumutau bani unor cetateni care nu si-au mai putut plati ratele. Apoi, Statele au imprumutat bani unor banci care nu si-au mai putut rambursa imprumuturile. Acum, organismele internationale imprumuta bani unor State care probabil ca nu-si vor mai putea returna banii. Ca sa-si poata plati imprumuturile luate pentru salvarea sectorului bancar, unele tari au ajuns sa se imprumute la dobanzi mai mari decat cresterea lor economica, ceea ce adanceste spirala datoriei suverane. Suntem in 2013, care se arata un an mai greu decat anteriorul si in care cresterea globala va incetini consistent, afectand deopotriva populatia, companiile si insasi Statele.

In Romania, o parte din deprecierea din ultimii 3 ani a leului poate fi pusa pe seama crizei datoriilor suverane, potrivit BNR. ”Aceasta criza duce la iesiri de capital, amplifica volatilitatea cursului de schimb al leului si la o posibila crestere a preturilor unor materii prime agricole”, se arata intr-un raport al institutiei conduse de Mugur Isarescu.

Din pacate, solutiile pe care s-a mers pana acum nu si-au dovedit eficienta. Austeritatea impusa statelor in ideea consolidarii pozitiei fiscale a fost un esec. Daca ne intrebam de ce suntem aici, raspunsul e relativ simplu: pentru ca a fost tratat efectul si nu cauza. Cauza este o criza bancara perpetua.

Personaje cheie: Mario Draghi, presedintele Bancii Central Europene si sustinator al cumpararii de obligatiuni suverane; Jens Weidmann, presedintele Bundesbank si oponent al pozitie adoptate de Draghi; Christian Noyer, presedintele Bancii Frantei si un suporter al uniunii financiare in UE.

Potentiala schimbare produsa: Riscurile unui derapaj a crizei datoriilor includ somajul, tensiunile sociale sau dezintegrarea zonei euro.

Intrebarile la care lucreaza acum liderii europeni sunt multe: ce ţări ar trebui să suporte povara financiară a stabilizării zonei euro? Statele mai puternice dau vina pe “oile negre” pentru o buna parte a crizei datoriilor, cerand ca acestea să suporte povara prin austeritate. Ţările mai slabe au vrut ca ţările mai puternice să suporte povara prin împrumuturi continue, în pofida riscului ca împrumuturile sa nu fie rambursate integral. Rezultatul a fost o incercare continua de compromis, care nu a rezolvat niciodată situaţia. “Perspectivele de crestere sunt neobisnuit de nesigure si depind in mod esential de rezolvarea crizei datoriilor suverane”, spun reprezentantii OECD.

Una din solutiile recente pentru a diminua costul banilor (dobanda) a fost prezentata de Banca Centrala Europeana in septembrie 2012, cand a anuntat un program nelimitat de cumpărare de obligaţiuni suverane pentru a sprijini costurile de împrumut, devenite nesustenabile, ale unor state din zona euro. Achiziţiile pot începe însă doar după ce un stat aplică pentru ajutorul Mecanismului European de Stabilitate, condiţionat de reforme şi austeritate.

• Efectul periculos: In Romania, criza datoriilor s-a tradus (si o va face si in viitor) in principal prin deprecierea leului si iesiri de valuta din tara.

Care sunt solutiile posibile?

Utilizarea rezervelor de aur pe care le detin Statele pentru a-si reduce costul imprumuturilor. E ca si cand la banca ai aduce o garantie valoroasa pentru a obtine o dobanda mai mica la credit.

Re-analizarea rolului pe care il au agentiile de rating, acestea fiind determinante in determinarea costului la care se imprumuta statele. Aceste agentii au avut un rol urias in aparitia crizei subprime, dar reglementarea lor se face cu foarte mare dificultate. Preluarea rolului lor de catre o retea a bancilor centrale nu ar fi o solutie de abandonat.

Inflatia – este cea mai dureroasa rezolvare a situatiei, dar s-au mai vazut cazuri in istorie in care o tara „scapa” de o importanta parte a datoriei devalorizandu-si moneda.

Renuntarea unei parti a datoriei tarilor aflate intr-un cerc vicios, care se imprumuta mai scump decat poate duce. Grecii au facut-o si e mai mult ca probabil sa repete gestul si in acest an.

Trei observatii scurte:

• Toate cresterile vertiginoase ale datoriilor au venit pe fondul unei instabilitati politice ridicate.

• Statele erau datoare vandute si in trecut si de multe ori rezolvarea acestei situatii s-a facut prin depreciere si/sau inflatie.

• Pana in 1960, datoria agregata a sectorului bancar evolua fara legatura cu evolutia datoriilor suverane. Dupa anii ‘90, graficele sunt gemene.

Vezi aici o istorie a unor crize mult mai vechi a datoriei suverane.

CONFLICTUL DINTRE CHINA SI JAPONIA: ISTERIA CARE POATE APRINDE OMENIREA

Contextul: Marea Chinei a devenit in ultimul an mult prea agitata de vantul nationalist care bate pe tarmurile ei cele mai importante. China are aici dispute teritoriale cu Filipine, Malaysia sau Vietnam. Dar cel mai periculos si isteric conflict este cel cu Japonia, avand in centru insulele Senkaku, opt stanci importante pentru posibilele lor rezerve de petrol, vecinatatea unui camp de gaze, pozitia lor strategica comerciala dar mai ales simbolul pe care-l reprezinta.

In august 2012, activisti nationalisti chinezi au debarcat simbolic pe insulele Senkaku, fiind arestati prompt de autoritatile de la Tokio. Guvernul nipon a decis sa cumpere insulele de la proprietarul lor privat, un om de afaceri japonez.

Intre timp, in mai multe orase din China au izbucnit proteste anti-japoneze, culminand cu atacarea masinii oficiale a ambasadorului Japoniei la Beijing. Ministrul chinez de externe a declarat insulele “teritoriu sacru” si a acuzat Japonia de furt.

Toate evenimentele si mesajele oficiale cu ocazia celebrarii a patru decenii de relatii diplomatice intre Beijing si Tokio au fost anulate. In toamna lui 2012, mai multe nave si avioane chineze au inceput exercitii militare in zona.

Personaje cheie: Shinzo Abe, noul premier japonez cunoscut ca un nationalist dur; Xi Jinping, noul lider al Chinei comuniste, personaj foarte apropiat de Armata Eliberarii Poporului si fiu al unui inalt demnitar al perioadei maoiste; Barack Obama, presedintele Statelor Unite, cel mai important aliat al Japonei care si-a anuntat intentiile de a stabili ca prioritate a politicii externe americane evolutiile din sud-estul Asiei.

• Efectul periculos: Administratia americana a declarat ca insulele Senkaku sunt acoperite prin tratatul de securitate dintre SUA si Japonia. Consecinta: in caz de escaladare militara a conflictului, implicarea directa a SUA este automata.

Potentiala schimbare produsa: Shinzo Abe, premierul nou ales al Japoniei, a promis in repetate randuri ca va intari forta militara a tarii sale ca riposta la atitudinea agresiva a Chinei. Partidul sau a cerut o revizuire constitutionala a articolului 9 prin care Japonia renunta la razboi. Aceasta pozitie riscanta este sustinuta de o noua forta politica nationalista in ascensiune, condusa de primarul din Tokyo.

Este greu de spus daca Shinzo Abe se va folosi de pozitia de premier pentru a-si pune in practica retorica agresiva. Un motiv de moderatie ar fi relatiile economice, China fiind cel mai important partener de comert pentru Japonia. Pe de alta parte, una dintre primele masuri luate de Shinzo Abe a fost cresterea bugetului armatei pentru prima data in ultimul deceniu.

La Beijing, noul lider al Chinei, Xi Jinping, prezideaza peste un birou politic conservator compus in majoritate din fii ai unor inalti demnitari maoisti. Xi este apropiat de armata chineza, sotia sa avand un grad militar inalt, cerc in care factiunile comunist-nationaliste sunt influente. Pe fondul unei incetiniri a cresterii economice, Partidului Comunist Chinez ii este convenabil sa apeleze la coarda nationalista a poporului pentru a-si mentine popularitatea.

Aceasta conditionare interna este vizibila in conduita externa a Beijing-ului, care nu doar ca a devenit mai agresiva, dar este dublata de consistente investitii in dotarea armatei. La ultimul summit asiatic (ASEAN), China a blocat elaborarea unui comunicat final prin care s-ar recunoscut necesitatea unui cod de conduita in sudul Marii Chinei. Este pentru prima data in ultimii 40 de ani cand un summit ASEAN nu se finalizeaza cu un comunicat oficial.

Desemnarea Asiei de sud-est ca pivot al politicii externe americane nu este de natura sa calmeze Beijing-ul. Nationalistii chinezi sunt nelinistiti, ei cerand tot mai des actiuni dure din partea Biroului Politic al Partidului Comunist Chinez. Acesta, pe canale diplomatice, a solicitat americanilor sa nu internationalizeze problema.

Administratia Obama a replicat ca Statele Unite nu au revendicari in Marea Chinei, dar au „interese semnificative” in regiune. O solutionare a crizei nu se intrevede pentru anul ce vine, dar se spera ca prospetimea liderilor chinezi si japonezi la putere va impiedica o potentiala agravare militara, care ar aduce automat si implicarea SUA.

Conflictul insulelor Senkaku a fost asemanat de Haruki Murakami cu „alcoolul ieftin. Te imbata repede si te face isteric.” O isterie care ar putea provoca un incendiu ce ne va afecta pe toti.