Capitalismul este in codul genetic

La scara istorica, lupta continua a oamenilor pentru o viata mai buna a dus la crearea capitalismului. Punctul sau forte este capacitatea de a creste productivitatea economica. Pe aceasta baza capitalismul produce mai multe oportunitati pentru mai multi oameni si promoveaza libertatea personala si politica. Faptul ca este mai bun decat alte sisteme nu inseamna ca nu are defecte.

Cu toate acestea, cand defectele produc consecinte greu de suportat, apare fie viziunea periculoasa ca sistemul capitalist trebuie sa fie perfect pentru a fi pastrat, fie ideea ca libertatea pietelor trebuie redusa. Suntem pe vreunul dintre aceste drumuri?

• 1.    Omul si defectele capitalismului

In ultimii ani am trecut atat printr-un boom nesustenabil cat si printr-o recesiune severa, iar in unele tari inegalitatea in venituri a atins maxime istorice. Aceste evolutii pun din nou in discutie cele doua defecte principale ale capitalismului. Primul, este ca nu poate evita bule nesustenabile urmate de crize inevitabile.

Al doilea este ca nu poate evita inegalitatea veniturilor si accentuarea episodica a acesteia, mai ales in perioadele de recesiune. Cele doua defecte rezulta din natura umana si de aceea nu exista un leac pentru ele. Interesul personal si increderea- ambele trasaturi umane- sunt sursele ultime ale acestor doua defecte. Cateodata, increderea privind producerea bogatiei creste nemasurat (apare exuberanta), producand boom-uri nesustenabile si prabusiri inevitabile. In acelasi timp, efortul pentru a produce bogatia este prea mare pentru unii si ei raman in urma, astfel ca sistemul functioneaza cu inegalitate in venituri, care se accentueaza in recesiune.

Pentru cei care nu privesc sistemul de productie prin prisma naturii omului, inlocuirea capitalismului pare o solutie pentru rezolvarea problemei fluctuatiilor si pentru eliminarea inegalitatii economice. Cand numarul celor care gandesc astfel a crescut foarte mult, unele tari au trecut la socialism. Socialismul a demonstrat ca nu poate genera o productivitate mai mare decat capitalismul deoarece confisca libertatea pietelor si, din acest motiv, nu poate inova. Pentru a supravietui pe termen lung socialismul confisca libertatea individuala si politica.

In locul fluctuatiilor economice si inegalitatii veniturilor, socialismul a adus penuria generalizata si piata neagra, care i-a imbogatit pe speculanti. Comparativ cu acestea din urma, cele doua defecte ale capitalismului sunt de preferat. Ele vor exista atat timp cat natura umana nu se schimba si in codul genetic scrie ca oamenii nu pot fi egali. Tot ce putem face este sa limitam consecintele celor doua defecte la niveluri acceptabile.

Economia de piata este compatibila cu acest scop datorita capacitatii sale exceptionale de a raspunde la presiuni economice si politice. Pentru a acomoda aceste presiuni, piata ramane deschisa la schimbari. Forta care conduce aceste schimbari este dorinta naturala a oamenilor de a lucra pentru mai binele lor si al familiilor lor. Daca acesta este interesul personal, atunci interesul personal este bun. Schimbarile institutionale si ajustarea relatiei cu institutiile politice ocupa un loc special deoarece asigura incorporarea interesului personal in valori inalte ale societatii, chiar daca acestea se pot separa temporar.

Asa au rezultat societatile cu raspundere limitata, reglementarile prudentiale, reglementarile privind mediul inconjurator, bancile centrale (independente), asigurarile sociale etc. Si crizei actuale i se va raspunde cu noi solutii institutionale si cu o noua relatie a pietelor finaciare cu institutiile politice.

Cu toate acestea, existenta celor doua defecte este suficienta pentru ca ideea unei societati socialiste promitand egalitate, inclusiv economica, sa nu dispara niciodata, chiar daca faptele arata ca socialismul nu a furnizat egalitate. Caderea socialismului este temporal prea aproape de criza curenta, astfel ca eventuale cereri pentru organizarea socialista a societatii par indecente pentru aproape toata lumea.

Prelungirea crizei a determinat totusi aparitia unor mesaje anticapitaliste, de exemplu in miscarea Ocuppy, care este focalizata mai ales impotriva pietelor financiare. Astfel de mesaje au aparut si la Bucuresti, dar raman, ca si in cazul miscarilor Ocuppy, pierdute intr-o multime de mesaje doctrinar incoerente. Nu se vad semnale ca actuala criza economica ar putea sfarsi prin devieri de la capitalismul democratic, dar nu trebuie uitat ca astfel de alunecari au avut loc.

Criza actuala a intensificat insa, asa cum au facut toate crizele majore, lupta dintre stat si pietele financiare- cei doi candidati la rolul central in administrarea economiei. Intensitatea mare a luptei este vizibila inclusiv din discursuri ale liderilor politici si ale sefilor de companii financiare. Fiecare candidat are propriile sale probleme majore care nu pot fi rezolvate pe termen scurt. Publicul le constientizeaza si decide daca statul sau daca pietele libere pot rezolva cel mai bine ambele tipuri de probleme. Sarcina reformelor (repararii problemelor) va fi data de public acelor politicieni care inteleg cel mai bine candidatul ales de el pentru a juca rolul central in administrarea economiei.

• 2.    Criza financiara favorizeaza statul

Politicienii de stinga si centru-stanga vad oportunitati in actuala criza, inspirati probabil de cresterea rolului pe care l-au jucat guvernele in economie dupa criza din 1929-1933. Atunci nu au existat salvari ale industriei financiare de catre guverne. Cu intarziere, pentru a suplini deficitul de cerere cu care s-au confruntat economiile atunci, statele au urmat politici de ocupare a fortei de munca bazate pe lucrari publice.

Efectele crizei s-au intins pe multi ani. Treptat, increderea in mecanismele pietei s-a diminuat, iar increderea publica in stat a crescut la cote nemaintalnite dupa al doilea razboi mondial. In paralel, dupa aparitia sa in 1917 in Rusia, socialismul a cuprins in urmatoarele trei decenii mai bine de o treime din intreaga lume. Discursurile pro-stat, pe care publicul le-a favorizat, dupa criza din 1929-1933 pentru aproape 2 decenii contineau cuvinte ca „lacomia bogatilor”, „nationalizare”, „inegalitate” etc., ca si discursurile de astazi.

Increderea publica in guverne ca agenti principali in administrarea economiei a ramas la cote inalte pana cand, in timpul crizei petrolului si a inflatiei din anii 70, lupta fost castigata de pietele financiare. Si astazi, politicienii de stanga si centru-stanga spera ca dezamagirea publica in legatura cu sectorul finaciar va conduce la reabilitarea guvernului ca actor central in administrarea economiei. Acest lucru este exploatat si in miscarea Occupy si in alte miscari anti-globalism sau de orientare democrat sociala.

Caderea lui Lehman Brothers in septembrie 2008 parea sa fie simbolul coborarii de pe piedestal a pietelor financiare si semnul ca politicienii vor redobandi rolul central in administrarea economiei. Publicul, furios pe ceea ce s-a numit „lacomia bancilor”, pe care le considera principalii vinovati pentru criza, parea sa sprijine aceasta idee. La scurt timp de la colapsul lui Lehman Brothers, lupta parea castigata din nou de politicieni, care cu cuvinte intelepte promiteau o noua arhitectura a sistemului financiar si asigurau ca au invatat lectiile Marii Depresii.

• 3.    Datoriile publice favorizeaza pietele

In ciuda aparentelor, de data aceasta, lupta pentru locul central in administrarea economiei ar putea fi castigat de pietele financiare. Am scris pentru prima data acesta idee intr-un articol din septembrie 2011. Argumentul meu era ca avem nevoie de piete libere pentru a creste productivitatea si a relua cresterea economica sustenabila.

Pietele finaciare libere sunt astazi expresia unei economii globalizate. Lupta se da intre aceasta din urma si guvernele nationale, care se straduiesc sa satisfaca cererile electoratelor nationale. Evident, lupta este inegala, deoarece economia mondiala este prea puternica in raport cu orice guvern. Ca sa ramana puternice, guvernele trebuie sa coopereze, dar situatia din zona euro arata ca acest lucru este foarte dificil.

Datoriile publice mari afecteaza si mai mult echilibrul dintre stat si piete. Cresterea datoriilor suverane, sanctionata de agentiile de rating, a slabit si mai mult capacitatea guvernelor de a lupta impotriva crizei si a creat probleme sectorului bancar. Unele guverne au devenit ilichide si chiar insolvabile, bondurile suverane pierzand statutul de activ fara risc. Aceasta a indus neincredere pe pietele de finantare a bancilor si a readus spectrul recesiunii si al somajului in Uniunea Europeana.

Astfel, cel putin in Europa, criza a ajuns sa fie vazuta in constiinta publicului nu numai ca o consecinta a lacomiei bancherilor, ca in faza de inceput a crizei, dar in egala masura ca o criza a datoriilor publice. Este posibil ca, pentru public, marimea, rolul si eficienta statului sa fi devenit deja o problema centrala comparativ cu instabilitatea si libertatea pietelor. Aceasta va orienta voturile pentru mult timp si va influenta structura politica a societatii.

Publicul intelege ca raspunsul la problema datoriile nesustenabil de mari nu poate fi largirea deficitelor. Ajustarile necesare in sectorul financiar si „repararea” capitalismului in general vor fi lasate de public in grija celor care inteleg cel mai bine pietele. Vom evita, in acest fel, sa intram pe vreuna dintre cele doua cai de care vorbeam la inceput. In acelasi timp, deschiderea pietelor la schimbari va asigura ca interesul personal va fi permanent incorporat in valori inalte ale societatii, pentru a nu pierde reperele morale ale capitalismului.

• 4.    „Reparatii” necesare

Nu inseamna ca daca publicul favorizeaza pietele si dreapta politica, problemele vor fi rezolvate fara dificultati si ca fundamentele economiei de piata nu sunt in pericol. Dimpotriva, increderea in economia de piata si libertatea societatilor sunt serios amenintate atat de entitatile too big to fail cat si de capcana anticipatilor in care se afla guvernele (Un echilibru prost, rezultat din prevalenta conceptiilor etatiste, in care pentru a da satisfactie electoratului, guvernele maximizeaza salvarile (bail out) entitatilor economice in perioade de recesiune si reglementeaza insuficient in perioadele de avant economic).

In criza actuala, spre deosebire de cea din 1929-1933, entitatile financiare too big to fail si nu numai, au fost salvate de guverne, care din acest motiv nu au mai putut initia proiecte suficiente pentru a crea locuri de munca. Exact invers comparativ cu Marea Depresie. Astfel, aceasta criza a zdruncinat bazele economiei de piata.

Entitatile too big to fail pot fi justificate prin economiile de scara, dar in mod cert sunt in contradictie cu principiul ca entitatile care esueaza trebuie sa suporte consecinte. Ele slabesc principiile economiei de piata si extrag venituri de la platitorii de impozite atunci cand o parte a banilor publici trebuie utilizata pentru a salva institutii too big to fail.

O reglementare mai buna trebuie sa asigure ca riscurile pe care aceste institutii le creeaza sunt internalizate. Astfel se pastreaza economiile de scara concomitent cu reducerea riscurilor pentru societare, ceea ce reprezinta o „reparare” esentiala a capitalismului. O solutie trebuie gasita si pentru capcana anticipatiilor, care amplifica atat cresterile economice nesustenabile cat si recesiunile care le urmeaza in mod inevitabil.

Datorita capcanei anticipatiilor, in fazele ascendente ale ciclului de afaceri, entitatile financiare au mentinut stocurile de capital la niveluri relativ mici comparativ cu cele pe care le-ar fi mentinut daca ar fi stiut ca nu exista posibilitatea de a fi salvate de catre guverne. Aceste comportamente se pot regla prin crearea de reguli care sa interzica salvarile de catre guverne a entitatilor private. Astfel s-ar reduce componenta nesustenabila a fazelor ascendente ale ciclului de afaceri si, implicit, profunzimea recesiunilor care urmeaza.

Succesul capitalismului depinde de politici monetare si fiscale bune, care modereaza fluctuatiile in activitatea economica pentru a evita somajul nenecesar si inflatia crescatoare. Deoarece produce democratie, capitalismul poate asigura un raport bun intre discretie si reguli in conducerea politicilor monetare si fiscale, desi nu a invatat inca cum sa o faca bine in cazul celei din urma. Este nevoie de reguli care sa limiteze prociclicitatea politicilor fiscale si sa limiteze datoria publica ca procent din PIB, astfel incat guvernele sa nu ramana fara instrumente in perioade de recesiune.

In sfarsit, sistemul are nevoie de redistribuire pentru a evita niveluri aberante ale disparitatilor in venituri. Important este insa ca acesta sa nu interfereze cu preturile si salariile, ci sa se bazeze pe impozite si sisteme de securitate sociala. O inegalitate prea mare nu numai ca ii loveste pe cei saraci, dar impiedica productivitatea si cresterea economica prin sufocarea initiativei in interiorul clasei de mijloc si prin zdruncinarea increderii in economia de piata.

Lucian Croitoru este consilier pe probleme de politica monetara al guvernatorului BNR, Mugur Isarescu

Din septembrie 2003 pana in iulie 2007 a fost consilier principal al Directorului Executiv al FMI pentru Armenia, Bosnia Hertegovina, Bulgaria, Croatia, Cipru, Georgia, Israel, Olanda, Republica Macedonia, Moldova, Romania si Ucraina.

Intre 1995 si 1996 a fost consultant Bucharest Investment Group, dupa care, pana in 1997, a fost partener in programul „Firms, Banks and Financial Distress in Central and Eastern Europe” al PHARE pentru Romania, Bulgaria, Marea Britanie si Grecia, pozitie in care revine, din ianuarie 2001 si pana in mai 2002, ca partener.