Viata mea cu Yuan

Trenul spre Frankfurt e arhiplin. La capatul vagonului stau chirciti doi studenti cu ochi oblici si ochelari. Le suna aproape necontenit telefonul mobil. Vorbesc repezit, in engleza, germana, chineza. Apoi, telefoanele fac pauza. Cei doi tac si ei, cu ochii pironiti in gol. Sau, poate, la usa trenului. Usa e rosie. Oare la ce se gandesc? La ce viseaza? Eu ma gandesc la stirea tocmai auzita la radio: „Fie ca prietenia dintre Germania si China sa infloreasca precum un copac vesnic verde”, a zis directorul Muzeului National Chinez, la inaugurarea oficiala de vineri, a unei mega-expozitii de iluminare germana, de la Beijing. Eu ma gandesc, ca multi altii, la „era planetei rosii”, care deja a inceput.

„China bate Vestul”

In spatiul virtual, hegemonia mondiala a Chinei e anuntata pompos, chiar daca, pe moment, doar la nivelul unui joc ce poate fi descarcat online. „In anul 2060, China e cea mai puternica natiune a lumii, cu cea mai avansata tehnologie”. Asa incepe scenariul de viitor al infruntarii de forte, de pe un site promotional al produsului. Giant Online e un joc tare si protagonistii lui nu se joaca: pana la urma, „China bate Vestul”.

In viata reala, lucrurile stau putin altfel. Insa realitatile se inscriu pe acelasi fagas, de ascendenta a unei noi puteri mondiale. Acum, cand SUA a fost profund afectata de criza financiara si economica mondiala, cand rolul sau de Globocop al libertatii si democratiei in lume e pe alocuri pus la indoiala, un aspirant foarte puternic, mai ales din punct de vedere economic, tinde sa ii ia locul.

Numele sau e China, o tara cu o suprafata de peste 9,5 milioane de kilometri patrati, o populatie de peste 1,3 miliarde de locuitori, o istorie si civilizatie vechi de 5.000 de ani. Cu 845 de milioane de oameni care vorbesc „mandarina”, chineza literara e cea mai vorbita limba de pe glob. La mare distanta urmeaza spaniola (329 de milioane de vorbitori) si engleza (328 de milioane), dupa cum evalueaza pentru 2009, publicatia Ethnologue.

Rezervele valutare (fara aur) ale Chinei sunt de 2.600 de miliarde de dolari. Pe locul al doilea se afla Japonia (1.080 miliarde $), urmata de Rusia (46 mld $) si zona Euro (30 mld $), din datele FMI pentru anul 2009, preluate de publicatiile Economist si Spiegel. Cu sutele sale milioane de contribuabili, China a acumulat enorme rezerve financiare, din fondurile de pensii de stat.

Colonizare cu slapi

Trei chinezi cu umbrelele lor rosii la Mamaia

Foto: Hotnews

China a fost, pana la urma, marele profitor al globalizarii. Chiar daca, politic, lucrurile au stat pe loc, cramponate intr-un sistem monopartinic de culoare intens rosie, in plan economic, China a devenit din ce in ce mai vestica, mai capitalista. Republica populara chineza, o tara condusa de mana de fier a Partidului Comunist, s-a transformat intr-o „strutocamila“, in care practicile capitaliste ale Vestului au fost copiate cu zel si aplicate cu succes, intr-un context nedemocratic, „cu fata uneori umana“.

Capitalism planificat pe termen lung, neafectat de mari tulburari politice, pare a fi reteta cu care China a ajuns sa acumuleze enorme rezerve financiare, devenind marele bancher al lumii, care salveaza in criza chiar si SUA, cumparandu-i obligatiuni de stat contra marfa. La un moment dat, se discuta de alternative la dolarul american, ca deviza de referinta mondiala. Una dintre ele era YUAN-ul, moneda chineza.

Chiar si in clipa de fata, la peste doi ani si jumatate de la momentul septembrie 2008, considerat cel de declansare oficiala a crizei financiare globale, Yuan-ul e mentinut la un curs foarte scazut, facand din China un campion al exporturilor. Metaforic vorbind, toata lumea isi taraie picioarele in slapi chinezesti.

Made in China

Daca „made in Germany” a fost si mai e inca o garantie a calitatii, eticheta „made in China” a devenit atotprezenta. Nu doar in Germania, ci si in Romania, magazinele cu marfa ieftina si preturi de dumping au inundat piata. O noua formula de vanzare e pretul pausal, in care produsul in sine isi pierde orice individualitate. „Totul la 10 lei” (in Romania) sau „Orice produs 2 euro” (in Germania) se poate vedea din ce in ce mai des in ofertele unor magazine care desfac tot ce-si doreste inima unui cumparator strans la punga. Majoritatea acestor marfuri vin din Orientul indepartat, cele mai multe din China.

Cu astfel de marfuri (dar nu numai) cumpara China tari, ba chiar si continente. Grecia amenintata de insolventa de stat a fost pe punctul de a deveni „provincie chineza”, daca n-ar fi intervenit statele europene. Si fara a-si pierde cu totul independenta financiara, tara se afla oarecum in maini chinezesti, rapace la porturile grecesti, o placa turnanta in logistica exporturilor catre Europa. In aceste porturi, in santierele navale si flota greceasca, YUAN-ul se simte „la caldura” si bine investit.

Si mai bine se simte Yuan-ul pe continentul african. In ultimii zece ani, exporturile chinezesti in Africa au crescut de 12 ori, fiind depasite doar de importurile in China, de pe continentul negru. Din anul 2010, chinezii sunt cel mai important partener comercial al Africii. SUA au cazut pe locul al doilea, ceea ce pare a-i enerva pe americani. Citat de publicatia Spiegel in ianuarie 2011, Johnnie Carsson, subsecretar de stat responsabil pentru „afaceri africane” in cadrul Departamentului de Stat al SUA, ar fi spus:. „China e un concurent foarte agresiv, daunator si fara vreun pic de morala”.

Imi permit sa-mi pastrez dubiile cu privire la inalta morala a mai vechilor colonizatori ai Africii, ai

Magazine cu chinezarii

Foto: Hotnews

Orientului indepartat, sau chiar ai Noului Continent american. De sute de ani, natiunile inarmate ale lumii -fie ca armele au fost pusti, tunuri, sau mai nou tehnologie si informatii-, au avut teluri clare, putin umanitare: noi piete comerciale si noi resurse de materii prime. In Africa, s-au vanat diamante si aur, petrol si gaz, carbuni, cupru si lemn. Pentru transportul de marfa, au fost create infrastructuri. Vanzarea de arme a fost incununata de succes. In ridicarea nivelului de civilizatie al autohtonilor, reusita a fost slabuta.

Deosebirea dintre mai vechii si mai noii colonizatori economici este doar interesul afisat de acestia fata de adoptarea, in tarile lumii a treia, a valorilor de referinta „din Vest”: democratie, pluripartitism politic, libertate de exprimare. Pe chinezi insa, nu-i intereseaza asa ceva. Creditele acordate statelor stipuleaza doar returnarea la timp a banilor. Ca la banci. Ca tara e democratica sau nu, ca e condusa de un dictator si un guvern corupt, nu pare a fi relevant pentru „bancherul cu privirea oblica”.

Facand curte, ca la nemti

In aceasta schema de pragmatism al cifrelor si banilor pare sa se fi mulat bine si guvernul german. Cateva vizite oficiale in China are, in palmaresul sau guvernamental, Angela Merkel. Una dintre cele mai relevante a fost cea din 16 iulie 2010, cand presa a remarcat diplomatia economica a cancelarului german. „Contracte grase pentru economie, multe complimente pentru arta sa de a guverna” subtitreaza Stern.de, in articolul despre vizita oficiala a lui Merkel in Rusia si China.

Pe langa „grasele contracte economice”, e insa loc si de „schimb spiritual”. Saptamana trecuta, mass-media de aici anunta cu aplomb importantul aport german la constructia Muzeului National Chinez, un colos realizat pe baza planurilor unui birou de arhitecti germani. Prima expozitie pentru public din cadrul muzeului din Beijing e cu opere plastice aduse din Germania, motto-ul expozitiei e „Die Kunst der Aufklärung“.

„Arta clarificarii” am traduce, prozaic, daca n-am sti ca e vorba de o trimitere la „iluminarea” care s-a practicat si in cultura europeana, in secolul al XVIII-lea. Secolul luminilor a incercat spargerea tabu-urilor mentale mostenite din Evul Mediu, aducerea gandirii omenesti la ratiune si lumina spiritului destelenit de prejudecati si misticism. Cu aceasta metafora incearca nemtii sa-i ilumineze pe chinezi, sa-i scoata din tenebrele unei societati dictatoriale si injuste, dupa criteriile unui stat democratic si modern.

Intre ciocan, nicovala si yuan

Ministrul german al afacerilor externe, Guido Westerwelle, a fost prezent sambata, la inaugurarea expozitiei de la Beijing. Unui membru al delegatiei germane insa, scriitorului Tilman Spengler, i-a fost refuzata viza. Motivul? Spengler „nu e prieten al poporului chinez”. Anul trecut, acesta il omagiase pe Liu Xiaobo, dizidentul chinez care a primit premiul Nobel pentru pace, in tara sa fiind condamnat la 11 ani de inchisoare, pentru „provocare la subminarea puterii de stat“.

Duminica, artistul plastic chinez Ai Weiwei a fost retinut de politia de frontiera, pe cand incerca sa se imbarce pe un avion spre Hongkong. De acolo, acesta voia sa zboare la Berlin, unde urma sa-si inaugureze o expozitie cu lucrari personale, pe 29 aprilie. Se pare ca nici Weiwei nu e considerat prieten al propriului sau popor, cel putin in viziunea autoritatilor de stat chineze. Marelui Panda ii place puterea, insa ii displace critica.

In anul 2000, PIB-ul chinez era pe locul sase in clasamentul pe tari. In 2010, acesta a sarit pe locul al doilea, dupa SUA, surclasandu-l pe cel din Japonia, Germania, Franta si Marea Britanie. Unele pronosticuri trec China pe locul intai in lume, la acest indicator, in anul 2030. Banca de investitii Goldman Sachs prezice ca momentul-cheie va avea loc in 2027. Institutul financiar Standard Chartered pariaza pe 2020, iar publicatia britanica Economist devanseaza momentul pentru anul 2019.

Pe locul pe care se va afla China, din punct de vedere al valorilor democratice si respectarii drepturilor omului, nu pariaza nimeni. Nici nu e de mirare, intr-un context global in care banul si puterea adusa de acesta au ultimul cuvant. Prin urmare, mai bine ma gandesc la cum ar putea arata, peste cativa ani, „viata mea cu Yuan”.