Biserica, vector de securitate (pornind de la cazul Pr. Justin Pârvu)

Intoxicati cu delirul pseudo-nationalist, este greu sa mai gandesti astazi Biserica drept vector de securitate. Cu toate acestea, este o tema la care merita sa meditam periodic.

Nu este cazul si locul pentru a arata aici ca Biserica si credinta crestina au constituit unul dintre factorii coagulanti esentiali pentru securitatea si apararea provinciilor romanesti, iar apoi ale Romaniei reintregite. Cand spunem Biserica, intelegem prin aceasta, evident, nu numai Biserica Ortodoxa Romana (BOR), ci si Biserica Greco-Catolica, precum si celelalte culte care au contribuit la inchegarea si stabilitatea statului roman. Dar ne vom referi in randurile ce urmeaza la BOR. Gravele bruiaje ale extremismului interbelic, deturnarile si greu imaginabilele persecutii prin care regimul comunist a incercat si, in buna masura, a reusit a o subjuga, toate derivele din istoria recenta nu au ciobit vreodata din rolul coagulant al Bisericii. Nici nu se putea, in fond, deoarece capul Bisericii este chiar Hristos.

De aceea, era de asteptat in anii din urma, pe masura ce sechelele dictaturilor si ideologiilor secolului XX se vor fi indepartat, ca macar BOR sa-si rafineze discursul privitor la relatia cu statul roman, cu nationalismul, cu securitatea tarii. Lucrurile nu stau asa decat intr-o anume masura…

Pare ca unul dintre multiplele blocaje a fost tocmai insatisfactia (resimtita de o buna parte din cler) ca BOR nu a dobandit dupa 89 statutul de Biserica nationala, precum in Grecia, bunaoara. Noua lege a cultelor a facilitat un climat de egalitate intre cultele recunoscute de statul roman, ceea ce, privit in orizontul politicilor UE (de toate culorile) se dovedeste a fi un pretios avantaj strategic. Oricum, raportat la numarul de credinciosi, fiind Biserica majoritara, BOR se bucura in continuare de avantaje importante comparativ cu celelalte culte in raport cu statul.

Pe de alta parte, pentru a nu da decat un exemplu, preotii militari crestin ortodocsi categorie si tema rareori oglindita in media laica au revenit la statutul lor antebelic, regasit de altfel si in alte armate apartinand NATO. Fie in tara, fie in teatrele de operatii, preotul militar are un statut si o viata care ar merita o mult mai generoasa luare in consideratie.

In contextul celor de mai sus ne punem cateva intrebari firesti: in ce masura clerul, ierarhii, dar si cetatenii romani (indiferent de gradul lor de raportare la credinta ori la unul din cele 18 culte recunoscute in Romania) sunt constienti de faptul ca Biserica reprezinta, efectiv, un important vector de securitate?

De ce persista delirul pseudo-nationalist in discursurile unor lideri de opinie ai BOR, cunoscuti teologi sau preoti, mari duhovnici, ba chiar unii ierarhi care parca vor sa-l concureze pe tribunul de Butimanu? Cum poate fi atenuat si imbunat acest discurs? Cu alte cuvinte, cata audienta au astazi pozitionarile nationaliste firesti, decente, adecvate inteligent noilor realitati europene si euro-atlantice, dar care nu aluneca in capcanele ideologice, in extremisme defuncte? Si cum suna o necesara astfel de exprimare identitara in predica unui duhovnic sau ierarh al BOR, de pilda, in conditiile in care acesta se va feri in cunostinta de cauza de filetism, adica de confundarea ortodoxiei cu nationalismul, deriva condamnata de altfel de un sinod panortodox inca de la finele secolului al XIX-lea? A-ti iubi poporul este un lucru bun, insa acela care isi vede propriul popor mai sus decat pe ceilalti crestini este filetist, spunea Pr. Petroniu Tanase de la Muntele Athos, recent plecat din aceasta lume.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro