Sari direct la conținut

Istoria onoarei la romani: In Memoriam Vasile Paraschiv

Contributors.ro
Vladimir Tismaneanu, Foto: AGERPRES
Vladimir Tismaneanu, Foto: AGERPRES

A plecat dintre noi un adevarat erou. Vasile Paraschiv si-a ridicat vocea impotriva dictaturii comuniste inca din anii ’70, cand altii preferau complicitatile silentioase, nemaivorbind despre sicofantii de serviciu (unii apar azi pe varii irealitati ca analisti politici). A parasit PCR in 1968, convins ca are de-a face cu un partid al carieristilor, al impostorilor, al lichelelor si al uzurpatorilor.

A vaslit cu temeritate impotriva curentului (sa te retragi din PCR exact in 1968, cand Ceausescu organiza mascarada unanimitatii nationale, proba o intuitie politica colosala). A fost o forta dinamica in cadrul Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din Romania (SLOMR), o initiativa civica independenta de un imens curaj despre care ar trebui sa se invete in scoli (miscarea a pornit cu trei ani inainteaSolidaritatiidin Polonia si a fost sufocata de Securitate inainte de a se putea dezvolta ca actiune sociala colectiva la nivel de masa).

Intr-un regim care se pretindea al celor multi, fiind de fapt al celor putini, Vasile Paraschiv a vorbit intr-adevar in numele oropsitilor vietii. Se intreaba unii care a fost situatia clasei muncitoare romanesti sub comunism, sugerand cumva ca lucrurile nu erau chiar atat de tragice. Ii indemn sa citeasca marturiile acestui combatant pentru libertate.

Vasile Paraschiv a riscat enorm, a devenit un fel de nemesis al liderului unui partid ce-si zicea al clasei muncitoare si era de fapt al unei birocratii parazitare, impertinente si profitocratice. Contestata de Vasile Paraschiv, Paul Goma, Ionel Cana, Gh. Brasoveanu si ceilalti luptatori-disidenti, ideologia oficiala se naruia ca un castel din carti de joc.

Ucenicul de cizmar, omul cu profesie incerta numit N. Ceausescu, in fapt un lumpen semi-analfabet nimerit accidental in miscarea comunista ilegala si lansat pe orbita politica gratie protectiei asigurate de Dej si grupul acestuia, se vedea sfidat de un adevarat proletar. Cum l-au sfidat, pe el si regimul comunist, minerii din Valea Jiului din 1977, condusi de Constantin Dobre si muncitorii de la Brasov din noiembrie 1987.

Cum l-au si i-au sfidat revolutionarii anticomunisti din decembrie 1989. Pentru bonzii pseudo-sindicalismului comunist, Vasile Paraschiv simboliza o traditie pe care ei faceau tot ce le statea in puteri spre a o anihila. Pentru Vasile Paraschiv, esenta comunismului era turpitudinea, samavolnicia, dedublarea, minciuna, persiflarea si negarea drepturilor omului. De aici si insistenta sa, inainte si dupa 1989, pentru refuzul de a tolera abuzurile si faradelegile.

Iata cum ii privea el pe fostii sai tortionari si pe patronii lor:“Ei nu au constiinta si nici sentimente umane care sa-i opreasca sa ucida. Represiunea, terorismul, asasinatele si moartea constituie meseria lor”.Unii dintre acestia (si nu putini) au prosperat dupa 1989 si au continuat sa-si ponegreasca si sa-si ameninte victimele, inclusiv pe Vasile Paraschiv.

Am scris de-a lungul anilor despre Vasile Paraschiv si lupta sa, l-am admirat si m-am bucurat de prietenia sa. A fost un om drept si curat. Istoria onoarei la romani il va include la loc de cinste. Asemeni unor Lech Walesa, Zbigniew Bujak, Jacek Kuron si Karol Modzelewski in Polonia lui Gomulka si Jaruzelski, asemeni lui Milovan Djilas in Iugoslavia lui Tito, Vasile Paraschiv a demonstrat, cu pretul propriei libertati si sanatati, ca asa-zisa “dictatura a clasei muncitoare” era de fapt una asupra acestei clase, o comunitate umana cantata in ode si dispretuita in realitate de parvenitii lipsiti de suflet si de demnitate.

„Trec randuri, randuri muncitorii…” Ar trebui sa treaca, sa aseze drapelul in berna, pentru a-i aduce un ultim si binemeritat omagiu acestui veritabil erou al clasei muncitoare din Romania, autenticul lor purtator de cuvant in vremuri de cumplita opresiune, supliciat, agresat, calomniat, prea putin si prea tarziu recunoscut.

Iata linkul la un articol aparut, cu o superba ilustratie de Devis Grebu, in urma cu cativa ani in ziarul “Cotidianul”:

http://old.cotidianul.ro/vasile_paraschiv_si_teroarea_comunista_din_romania-11829.html

Citeste si comenteaza pe Contributors.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro