VIDEO Corespondenta de la Cannes: "Robin Hood" deschide festivalul fara Ridley Scott; Russell Crowe sustine ca "In film e vorba despre monopolul media"

Nici n-a inceput bine festivalul, dar la Cannes deja s-a declansat nebunia. Abia am gasit un loc in Sala Wifi din Palatul Festivalului ca sa ma pot asterne la scris. Am ajuns marti si prima impresie a fost ca am lipsit o saptamana, rastimp in care nu s-a schimbat nimic. Staff-ul festivalului are aceleasi figuri simpatice din anii trecuti. Jurnalistii deja se saluta cu ei si se gratuleaza cu „Ca va?”, dupa care fiecare isi vede de ale lui.

Ce s-a schimbat fata de anul trecut? In primul rand, parca toti jurnalistii au venit din prima zi la cele doua sali de presa, desi nu toti au venit si la prima proiectie din festival, „Robin Hood”, vazut in avanpremiera mondiala. (Oricum, publicatiile care se respecta trimit oameni care vad filmele si scriu despre ele, si alti oameni care fac interviuri si merg la conferintele de presa. In urmatoarele zile, pana in 23 mai, voi incerca sa le fac pe amandoua).

Robin Hood 2010. Subiect de criza

Ridley Scott – care marturisea acum cateva zile pentru BBC ca, dupa parerea sa, legendarul Robin Hood chiar a existat – nu a putut veni la Cannes din pricina unei operatii la genunchi care s-a lasat cu o convalescenta lunga. Reprezinta filmul protagonistii Russell Crowe si Cate Blanchett, precum si producatorul Brian Grazer – care vor urca azi scarile care duc la Grand Théatre Lumière. E celebra „la montée des marches” despre care Cate Blanchett spunea intr-un interviu pentru suplimentul scos de „Le Monde” special pentru Festivalul de la Cannes ca seamana cu desfacerea apelor Marii Rosii.

„Am crezut ca dupa filmul meu s-a terminat cu Robin Hood”, spunea Mel Brooks intr-una din revistele de aici, de la Cannes, referindu-se fireste la filmul sau „Robin Hood: Men In Tights” care pentru unii e cel mai bun film care s-a facut despre legendarul erou.

Ideea generala este ca presa a fost impartiala si respectuoasa. Russell Crowe, fireste, isi apara munca si spune ca acesta e cel mai bun film despre Robin Hood facut vreodata, nu doar pentru ca are referinte la probleme foarte actuale – cum e „monopolul media” (cine s-ar fi gandit!), dar si pentru ca vorbeste despre falia dintre bogati si saraci. Motivatia lui Crowe de a face acest film a fost faptul ca vorbeste despre un om care, dupa ce a luptat 10 ani pentru tara sa se intoarce acasa si isi gaseste tara saracita, iar acest om cunoaste o „gacica” („chick”) si va invata s-o iubeasca, si de asemenea un tata (interpretat de Max Von Sydow) pe care va invata sa-l respecte.

Cu toata carisma lui Crowe si dezinvoltura mult mai jucata a lui Cate Blanchett – care a spus ca s-a pregatit pentru rol facand balet si yoga! – filmul ofera mai putin decat multi jurnalisti se asteptau. M-a surprins insa faptul ca e un bildungsroman, un prequel – si prin asta e o premiera pentru filmele cu Robin Hood. Mare parte din poveste se refera la imprejurarile prin care Robin care nu e inca Hood ajunge in afara legii.

Din acest punct de vedere filmul seamana cu „Diarios de motocicleta”, de Walter Salles, prezentat la Cannes acum cativa ani, numai ca in loc de Che Guevara cinematograful a gasit acum un alt personaj iconic, la fel de potrivit vremurilor de azi, ravasite de criza economica.

Filmul lui Ridley Scott are prea putine ingrediente metafizice, psihologice sau de mare adancime – cum ne-am fi asteptat de la autorul lui „Kingdom of Heaven”. In afara unor referinte la debarcarea aliatilor din Normandia (la imaginile de epoca sau la cele refacute de Steven Spielberg din „Saving Private Ryan”), o ironie foarte fina la adresa hitului lui Brian Adams din filmul in care Kevin Costner era Robin Hood sau stilul de joc al lui Cate Blanchett care sper ca e intentionat plin de citate – si care te trimite la Vivien Leigh din „Pe aripile vantului” si la Katharine Hepburn cu sau fara duelurile verbale cu Spencer Tracy – pentru ca si iubirea dintre Lady Marianne si Robin Hood incepe cu tachinarea.

Ce e frumos in filmul lui Ridley Scott e insa felul in care orchestreaza desfasurarea de forte din timpul luptelor. E de inteles de unde fascinatia lui pentru aceasta perioada si pentru cruciade. Confruntarile armate de odinioara aveau o carnalitate a lor, erau fruste – de aici frumusetea lor cinematografica – atat de vizibila intr-o proiectie buna cum e cea de la Cannes. Sabiile aveau lama lata si scoteau un anumit zgomot; cand o cetate era asaltata se arunca smoala incinsa de sus, iar arcasii trimiteau o ploaie de sageti. E cu totul altceva decat intr-un film de actiune din zilele noastre, cu lunetisti si drone. Dar e prea putin pentru ce am fi asteptat de la Ridley Scott…

Sosirea lui Russell Crowe si Cate Blanchett la conferinta de presa

4000 de ziaristi, mize politice si romani in festival

La Cannes sunt asteptati in aceste zile intre 25.000 si 30.000 de profesionisti. Numai jurnalistii sunt aproape 4000.

(Ma intrerup din idee ca sa notez un lucru foarte dragut pe care l-a spus adineaori Benicio del Toro, membru al juriului, in cadrul conferintei de presa a juriului. Intrebat care au fost imprejurarile in care a fost invitat la Cannes, a spus ca a fost sunat de Thierry Fremaux, delegatul general al festivalului, si ca a acceptat pentru ca a aflat ca si cineastul spaniol Victor Erice e in juriu. „Mi-am spus ca e un juriu serios daca Victor Erice e in el, asa ca am spus da in ideea ca o sa am doua saptamani sa vorbesc cu el si sa-l conving sa ma ia intr-unul dintre filmele lui, ale carui fan sunt.” )

Continui: printre profesionistii prezenti in acest an figureaza din nou Ken Loach, al carui ultim film, „Route Irish”, a fost inscris in Competitia Oficiala dupa ce lista fusese deja anuntata. E pentru prima oara cand se intampla asta la Cannes. Si pentru ca s-a intamplat chiar in ultimul moment, filmul nici nu figureaza in programele tiparite ale festivalului. Va fi proiectat in 20 mai.

Nici n-a inceput oficial editia a 63-a, si Cannes-ul a deschis lupta pentru eliberarea a doi cineasti privati de libertate din motive cu totul diferite: iranianul Jafar Panahi, membru al juriului – arestat de autoritatile iraniene si pentru care a facut recent apel si FIPRESCI (Federatia Internationala a Criticilor de Film) si Roman Polanski – pentru eliberarea caruia aici la Cannes s-a deschis o lista pe care a semnat si Cristi Puiu, alaturi de alte nume mari.

Daca Thierry Frémaux anunta o editie heteroclita, doar simpla lecturare a titlurilor te face sa gasesti cateva puncte interesante. Unul dintre ele este cu siguranta „Carlos” de Olivier Assayas, un film de patru ore despre 20 de ani din viata lui Carlos Sacalul (1974-1994), care a fost plimbat dintr-o sectiune intr-alta – pentru ca e prea lung – pana cand a aterizat in Selectia Oficiala Hors Competition, pe acelasi nivel cu „Autobiografia lui Nicolae Ceausescu” de Andrei Ujica.

Russell Crowe la conferinta de presa

De maine intra si romanii in scena. Primul e Radu Muntean cu „Marti, dupa Craciun”, care are primele doua proiectii din cele trei programate.

Daca pana si Robin Hood trimite la monopolul media si la lumea in care traim, de ce nu s-ar modeniza permanent si Marche du Film, locul unde filmele se vand si se cumpara la Cannes? In acest an, exista posibilitatea ca cei care vor sa cumpere sa nu mai trebuiasca sa vada filmele in sala de proiectie, ci pe internet, la cinando.com. Cu ajutorul unei parole, descarca filmele si le vad acasa. Sau la birou. O alta noutate e faptul ca sunt 10 sali de proiectie pentru 3D. Inca nu se fac proiectii de filme intregi in 3D, majoritatea sunt trailere, dar nu departe va fi ziua cand se vor face proiectii de filme in 3D. Oricum, daca mai era nevoie, a spus-si si Jerome Paillard, directorul executiv al Marche-ului, DVD se invecheste pe zi ce trece.

De retinut e si faptul ca de doi ani, piata de film de la Cannes e deschisa si documentarelor, in sensul crearii unei retele a producatorilor. Legat de documentare, trebuie sa corectez o greseala pe care am facut-o in avanpremiera Festivalului de la Cannes, legata de documentarul de scurtmetraj al lui Ionut Piturescu, „Cautare”. El va fi prezentat in sectiunea Quinzaine des Realisateurs si nu in Semaine de la Critique. Je m’excuse!

Sosirea juriului la conferinta de presa