Ar putea fi inculpat Putin? Curtea Penală Internațională va solicita mandate de arestare împotriva mai multor ruși pentru presupuse crime de război
Curtea Penală Internațională intenționează să deschidă două dosare de crime de război legate de invazia Ucrainei de către Rusia și va solicita, de asemenea, mandate de arestare pentru mai multe persoane, a informat luni New York Times, citând actuali și foști oficiali care sunt la curent cu această decizie, dar care nu au fost autorizați să vorbească public despre acest subiect, scrie Reuters. Potrivit unor diplomaţi şi experţi, este posibil ca preşedintele rus Vladimir Putin să fie inculpat.
Procurorul CPI este de așteptat să ceară unui judecător să aprobe emiterea de mandate împotriva mai multor ruși pe care îi acuză de răpirea copiilor și adolescenților din Ucraina și trimiterea lor în tabere de reeducare din Rusia și de vizarea în mod deliberat a infrastructurii civile din Ucraina, a spus sursa sub rezerva anonimatului.
Judecătorul, sau completul de judecată, potrivit Guardian, va decide dacă au fost îndeplinite standardele legale pentru emiterea mandatelor de arestare sau dacă anchetatorii au nevoie de mai multe probe. Nu este clar pe cine plănuia instanța să acuze în fiecare caz.
Fostul procuror general al Ucrainei a declarat în iunie pentru Reuters că speră că CPI va urmări penal răpirile de copii ca genocid.
Rusia a negat ferm că forțele sale au comis crime de război în Ucraina. Aceasta spune că nu vizează în mod deliberat civilii și a spus că oferă ajutor umanitar celor care doresc să fugă voluntar din Ucraina.
Aceste cazuri sunt primele acuzații internaționale de la începutul conflictului, relatează NYT, potrivit Guardian.
Vestea vine la câteva zile după ce Pentagonul a fost acuzat că a blocat transmiterea informațiilor americane despre crimele de război ale Rusiei din Ucraina către Curtea Penală Internațională (ICC).
Casa Albă și Departamentul de Stat au fost un susținător al cooperării cu CPI cu sediul la Haga, ca mijloc de a trage forțele ruse la răspundere pentru crime de război, dar departamentul de apărare se opune cu fermitate pe motiv că ar crea un precedent care s-ar putea îndrepta în cele din urmă împotriva soldaților americani.
Posibil ca Vladimir Putin să fie inculpat
Potrivit unor diplomaţi şi experţi, este posibil ca preşedintele rus Vladimir Putin să fie inculpat, în contextul în care CPI nu recunoaşte imunitatea niciunui şef de stat în dosare de crime de război, crime împotriva umanităţii sau genocid.
Cu toate acestea, probabilitatea unui proces rămâne scăzută, apreciază unii experţi, având în vedere că CPI nu poate judeca în absenţă, iar Rusia nu este susceptibilă să-şi predea oficialii.
Primul dosar, potrivit unor oficiali la curent, priveşte răpiri, amplu acoperite de presă, despre răpirea unor copii ucraineni, de la copii care învaţă să meargă la adolescenţi.
În cadrul unui program susţinut de Kremlin, ei au fost scoşi din Ucraina şi plasaţi în locuinţe pentru a deveni cetăţeni ruşi sau au fost trimişi în tabere, pentru a fi reeducaţi, potrivit NYT şi unor cercetători.
Unii dintre ei provin din orfelinate sau din grupuri de gospodării.
Moscova prezintă acest program drept o misiune umanitară de protecţie a copiilor ucraineni orfani sau abandonaţi în război.
Comisarul rus însărcinat cu drepturile copiilor, Maria Lvova-Belova, reprezentanta programului, a început să trimită copii în Rusia în săptămânile care au urmat invaziei ruse a Ucrainei, la sfârşitul lui februarie 2022, şi a apărat cu regularitate la televiziune pentru a promova adopţii.
Vladimir Putin a semnat în mai un decret în vederea accelerării accesului ucrainenilor la cetăţenia rusă.
Karim Khan şi-a semnalat în mod public intenţia de a deschide acest dosar, subliniind că transferul ilegal al unor copii în Rusia sau în zone ocupate din Ucraina reprezintă o prioritate a investigaţiilor sale.
El a vizitat luna aceasta o ”casă de copii” în sudul Ucrainei, în prezent goală, iar biroul său a publicat o imagine în care acesta apărea stând printre paturi goale.
”Copiii nu pot fi trataţi ca o pradă de război”, a denunţat el în urma acestei vizite.
Potrivit unui raport publicat în februarie de către Universitatea Yale şi programul Observatorul Conflictelor de la Departamentul de Stat american, cel puţin 6.000 de copii din Ucraina sunt reţinuţi în 43 de tabere din Rusia, iar numărul real ar fi mai mare.
Biroul Naţional de Informaţii al Guvernului ucrainean estima că până la începutul lui martie ar fi vorba despre peste 16.000 de copii.
”S-a acordat multă atenţie acestei probleme, iar urmărirea ei ca infracţiune va genera multe reacţii”, declară şeful Asociaţei Internaţionale a Barourilor Mark Ellis.
”Este interzis să transferi civili cu forţa peste frontieră, iar în timpul unui război poate fi o crimă de război. Poate constitui totodată o crimă împotriva umanităţii, dacă face parte dintr-o politică generalizată şi sistematică. Deportarea copiilor poate face parte inclusiv dintr-o intenţie genocidară”, subliniază ea.
În al doilea caz, procurorul CPI urmează să abordeze atacurile neîncetate ruse vizând infrastructuri civile – inclusiv aprovizionarea cu apă, gaze naturale şi centrale electrice, situate departe de lupte şi care nu sunt considerate ţinte militare legitime, relatează News.ro.
Urmărește ultimele evoluții din a 383-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.