Sari direct la conținut

Mii de avocati supravegheaza alegerile si sunt pregatiti pentru un posibil overtime

HotNews.ro

Echipele de campanie ale lui Barack Obama si John McCain au trimis mii de avocati pe teren de Election Day, care sa supravegheze alegerile si sa se asigure ca nu vor exista fraude. In plus, armatele de consilieri juridici sunt pregatite in cazul in care istoria alegerilor din 2000 se repeta si niciun candidat nu reuseste sa obtina marti cele 270 de voturi electorale necesare pentru a fi ales presedinte.

Potrivit cifrelor furnizate de staff-urile celor doi candidati, fiecare tabara are peste 5.000 de avocati raspanditi in aproape toate statele. Principalele sarcini ale acestora sunt sa identifice cazurile de abuz sau de intimidare ale alegatorilor, precum prezenta masiva a fortelor de ordine in zonele in care exista comunitati importante de minoritari (afro-americani, hispanici etc) sau solicitarea de acte suplimentare de identitate din partea oficialilor electorali.

De asemenea, avocatii vor raspunde la liniile de urgenta instalate special pentru scrutin, unde pot suna alegatorii care au avut probleme la sectiile de votare. Avocatii sunt instruiti sa solicite imediat explicatii de la oficialii electorali si sa depuna plangeri la politie acolo unde e cazul. De altfel, avocatii au descoperit in ultimele saptamani cazuri in care masinile de vot nu functionau corespunzator, nu existau suficiente masini pentru toti cei care au votat anticipat, iar in Florida fusesera inregistrati pe listele electorale Mickey Mouse, Minnie si Donald.

Atentie marita in statele care vor decide alegerile

In principal, avocatii se vor afla in asa-numitele „swing state” sau „battleground states”, adica acele state care vor decide deznodamantul scrutinului (Colorado, Indiana, New Mexico, Ohio, Virginia sau Florida), precum si in zonele unde numerosi alegatori vor vota pentru prima data (potrivit statisticilor, in 2008 exista 9 milioane de alegatori noi inregistrati).

Insa nu doar cele doua echipe de campanie au observatori la alegerile de marti. Organizatii non-guvernamentale, precum Fair Elections Legal Network sau National Campaign for Fair Elections, au trimis mii de voluntari pe teren ca sa faca fata numarului record de alegatori ce se anticipeaza ca vor vota. In general, organizatiile solicita mai multe masini de vot, aprovizionarea sectiilor de votare cu voturi de hartie (in cazul in care masinile cedeaza) si gasirea de solutii potrivite pentru ca alegatorii sa nu fie nevoiti sa astepte ore intregi la coada (s-a relatat deja ca, in unele zone unde s-a votat anticipat, alegatorii au asteptat si cate patru ore).

La randul sau, Departamentul Justitiei are 800 de observatori in 23 de state, care au misiunea de a verifica daca procesul electoral respecta drepturile cetatenilor. Departamentul a anticipat unele probleme, fara insa sa le numeasca. In trecut, principalele plangeri au fost legate de lipsa din sectiile de vot ale materialelor explicative pentru vorbitorii de spaniola, numarul insuficient de masini de vot sau cozile prea lungi din fata urnelor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro