De mai bine de doi ani de zile, o familie cu patru copii traieste doar la lumina luminarilor

Seara de seara ei aprind luminari. Nu sint paracliserii vreunei biserici, nu o fac pentru a se ruga pentru sufletele celor plecati in vesnicie, ci o fac din necesitate si poate ca o ruga de a scapa din ghearele nemiloase ale saraciei.

De cum se lasa seara, in apartamentul lor nu exista alta sursa de lumina decit luminarile de ceara pe care le iau de pe o policioara, chiar linga intrarea in casa.

Cei sase membri ai familiei Birleanu, pe care saracia i-a condamnat la intuneric, s-au obisnuit deja cu aceasta situatie aproape incredibila, pentru ca in casa lor becul nu se mai aprinde de mai bine de doi ani de zile.

“Am facut o greseala mai demult si de atunci nu-mi mai revin”

Familia Birleanu locuieste in apropiere de Gara Burdujeni, intr-unul din blocurile cunoscute drept caminele SOCIM, pe strada Jean Bart nr.18, bl. 2 sc. A, la capatul unui hol ingust, cu peretii degradati si cu manunchiuri de fire si cabluri iesind din perete.

Doar patru din cei sase membri ai familiei erau acasa, pentru ca cei doi copii mai mari erau plecati la scoala.

Holul apartamentului e atit de mic incit daca mai faci un pas te trezesti in mijlocul “sufrageriei” lor. Au inceput si ei curatenia de Pasti, scot ceea ce au de spalat din casa si merg cu ele la soacra, unde au conditii sa-si spele si ei rufele normal, nu pe intuneric, pentru ca baia lor nu are nici un geam prin care sa mai patrunda si lumina zilei.

Constantin Birleanu si sotia sa, Georgeta, sint operatori chimisti de meserie, au lucrat impreuna la fosta Intreprindere de Fibre Artificiale (IFA).

In 1992, cind IFA a fost complet inchisa, s-au trezit amindoi pe drumuri, fara servicii si fara prea mari sanse de a se mai angaja in alta parte. El a lucrat pe unde a putut, a instalat centrale termice, la reglarea instalatiilor cu aer comprimat, dar nicaieri nu a fost angajat cu carte de munca.

“Am facut o greseala mai demult si de atunci nu-mi mai revin” spune Constantin, pe care greutatile vietii l-au imbatrinit, parul i-a albit aproape tot iar bratele ii atirna vlaguite pe linga trupul slab, desi are numai 45 de ani.

Pe atunci stateau intr-un apartament cu doua camere in cartierul Obcini, aveau casa frumos amenajata, dar lipsa banilor a inceput sa-i inghesuiasca.

Datoriile la intretinere s-au tot acumulat, pina la 15 milioane de lei, incit au fost actionati in judecata de catre asociatie.

De teama ca vor fi scosi din casa fortat iar apartamentul le va fi executat silit de asociatie, in 1999 ei si-au vindut apartamentul, cu banii obtinuti si-au achitat datoriile, iar cu ce le-a ramas, au cautat o alta locuinta.

“Cind am venit aici mai aveam doar 500.000 de lei. Am luat apartamentul de aici si am ramas fara nimic”, povesteste Constantin.

850.000 de lei, venitul lunar al acestei familii

Desi atunci, pe moment, au scapat de datorii, altele au inceput sa se acumuleze la noua lor locuinta.

In fiecare luna, cea mai sigura sursa de venit a lor este alocatia celor patru copii, adica 840.000 de lei in total, din care 500.000 de lei ii costa numai alimentarea buteliei la care isi prepara mincarea.

“Patru dintre noi primesc mincare de la Cantina de Ajutor Social, dar cum sa saturi sase persoane din patru portii? Trebuie sa mai cumparam mincare, sa mai gatim, dar ce poti face cu putinii bani pe care ii luam noi?” se intreaba mama celor patru copii, Georgeta, care are acum 38 de ani.

Nu au nici un apometru in casa, incit, la sase persoane, citi sint ei, lunar li se taxeaza 54 de metri cubi de apa, adica peste 700.000 de lei.

Datoria la asociatie e de peste 33 de milioane de lei si nu au nici cea mai vaga idee despre cum ar putea sa o achite.

Apa calda nu au avut in acest bloc niciodata, dar cel mai rau a fost atunci cind, in urma cu mai bine de doi ani de zile au ramas si fara curent electric.

“Nu am avut bani sa platim curentul doua luni la rind si ne-am trezit ca ne-au taiat curentul si ne mai si actionau in judecata pentru recuperarea datoriilor. De atunci, nu ne-am mai revenit, am ramas in bezna. Am renuntat la frigider, la masina de spalat si la lumina” marturiseste Constantin motivul pentru care ei traiesc acum aproape ca in Evul Mediu.

Sef de clasa care isi face temele la luminare

Florin Marius, cel mai mare dintre copii familiei Birleanu, implineste astazi, 1 aprilie, 16 ani. Mama lui zimbeste cam fortat cind spune asta, pentru ca nu i-a pregatit nici un cadou inca. “Gasim noi ceva pina miine (n.r. azi), spune ea cu jumatate de glas”.

Marius este in clasa a IX-a, la Grupul Scolar Samuil Isopescu si parintii lui sint tare mindri ca este bun la invatatura, incit a fost desemnat drept sef al clasei.

Sora sa, Alexandra Diana, este in clasa a VI-a, iar alta, Madalina Ioana, urmeaza sa mearga la scoala din acest an. Mezina familiei este Irina Florentina, care are 6 ani si o luna, dar tare isi mai doreste sa mearga si ea la scoala.

Ea povesteste ce mult i-a placut sa mearga la niste vecini, la televizor, e incintata de povestea pe care a auzit-o de pe calculatorul unei prietene, iar in timp ce vorbeste roteste continuu nasul de plastic al unui catelus alb, singura jucarie care se vede prin casa.

Bucataria lor e o incapere ingusta, in care nu prea au loc doua persoane in acelasi timp. E afundata in intuneric zi si noapte, acolo poti face mincare doar la lumina luminarilor. Singura masa pe care o au e cea din “sufragerie”, pentru ca ei au transformat fosta bucatarie comuna de la camin in camera, unde se afla paturile copiilor.

Saraci si cu belele pe cap

Constantin spune ca pe capul lor s-au abatut intre timp si alte belele. Anul trecut Georgeta s-a imbolnavit cu fierea, a trebuit internata in spital, unde i-au extirpat bila. “15 milioane de lei ne-au cerut pentru spitalizare. Nu am avut banii si vroiau sa ne actioneze in judecata. Am facut ce am putut si am dat si acea datorie, cu statul nu te joci” spune Constantin.

“Acum doua luni, alta belea, fata cea mare s-a imbolnavit de rinichi”, adauga Constantin, cu un suris amar la gindul ca banul nu se lipeste deloc de ei.

Bucuria lor e faptul ca toti copii lor invata acum dupa-amiaza, incit pot sa-si lucreze temele la lumina zilei, fara sa-si distruga ochii la luminare.

La plecare, Constantin se chinuie sa inchida usa, care are broasca stricata. Mormaie ca pentru sine, ca de mult vrea sa o schimbe, dar… banii nu il dau afara din casa. In spatele acelei usi cu broasca stricata se afla sase suflete prinse in ghearele saraciei.

Sint oameni care se bucura cu adevarat de rasaritul soarelui, il pot numi “lumina ochilor”, pentru ca fara el, apartamentul lor e invaluit in bezna.

Copiii lor poate ca iubesc scoala atit de mult si pentru faptul ca seara, atunci cind pleaca din clasele luminate, stiu ca se indreapta spre un loc saracacios, unde domneste intunericul. O pestera, in mijlocul unui oras cu sute de mii de becuri.