Mann: „Daca raspunsul Romaniei va fi unul pozitiv, este nevoie de un nou audit”
HotNews.ro: Mai intai de toate, care sunt problemele in functionarea Agentiei de Plati?
Michael Mann: In scopul de a primi fonduri europene trebuie sa ne asiguram ca Romania are pus in ordine sistemul IACS (Sistemul Integrat de Administrare si Control). Am constatat ca programele de calculatoare care asigura ca banii sa fie cheltuiti in mod judicios, nu sunt puse in practica.
Exista si o problema cu sistemul identificarii parcelelor de teren, care poate avea consecinte importante asupra modului in care sunt alocate platile pe diferite suprafete. In sfarsit, s-au observat si alte intarzieri asa ca am avertizat Guvernul sa imbunatateasca situatia si sa transmita un raspuns pana la data de 9 noiembrie.
HotNews.ro: Ce se intampla daca la data de 9 noiembrie, autoritatile din Romania nu raspund?
Michael Mann: Daca se intampla ca in data de 9 noiembrie, Guvernul Roman sa ne scrie ca sistemul IACS nu este functional, vom retrage 25% din alocarea pe 2007.
Daca Guvernul spune ca a reusit sa faca sistemul functionabil, atunci este posibil sa nu activam clauza de salvgardare, dar va trebui sa demaram un audit in Romania, la un moment foarte scurt dupa 9 noiembrie, in scopul de a ne asigura ca situatia pe teren este satisfacatoare .
HotNews.ro:Cine pierde? Guvernul sau fermierii?
Michael Mann: Ceea ce vreau sa subliniez este ca fermierii nu vor pierde nimic. Fermierii au dreptul de a li se plati subventiile. De baza este urmatorul principiu: Guvernul Romaniei isi plateste fermierii iar Comisia ramburseaza banii autoritatilor romane.
Ce va insemna in acest caz daca se activeaza clauza de salvgardare? In loc de a rambursa 100% din suma, Comisia va plati numai 75%! Fermierii nu vor pierde nici un ban.