Manelele capata accente de protest social

Astazi, majoritatea romanilor asculta manele. Cintecul te duce in locuri cu femei frumoase, unde dusmanii sint invinsi, iar banii curg girla. In ultima vreme insa, a inceput sa capete accente de protest social.

Maneaua este, pentru majoritatea amatorilor, cumva ca si telenovela – o poveste cu bogati urmarita cu sufletul la gura de saraci. O modalitate de a intra intr-un spatiu in care barbatii sint barbati, cu bani si putere, cu femei care joaca pe masa, cu prieteni si bautura. Iar cind e ceva in neregula, intotdeauna de vina sint dusmanii, care „poarta pica/da’ n-au valoarea mea“.

Iar pentru interpretii de gen, cei mai multi de etnie roma, maneaua este o sursa nesecata de venituri.

Violenta, ghetoul si filmele indiene

O vreme, manelele si hip-hop-ul, desi proveneau din zone diferite, au mers pe exploatarea acelorasi teme. In anii ’90, cind primele, demult tinute in „underground-ul“ bazarelor, au inceput sa-si cucereasca o piata extinsa, nici muzica hip-hop nu semana cu cea de astazi.

Formatiile descopereau violentele de limbaj, iar protestul, atit cit era, se exprima aproape exclusiv, cu rare exceptii, la nivelul invectivei.

Iar cind se vorbea despre „fapte din viata“, evocate des erau, ca si in cazul manelelor, valorile de grup tratate din punctul de vedere al unei solidaritati oarbe sau petrecerile cu „baietii de cartier“ si cu diferite domnisoare, in general cunoscute drept „fetitele“.

Era vremea in care formatia hip-hop BUG Mafia, departe de constiinta sociala de care a dat, mai tirziu, dovada, scotea la iveala piese de genul „Pantelimonul petrece“ sau altele si mai deocheate.

Problemele de viata erau tratate in maniera filmelor indiene (precum, tot la BUG, povestea celor doi frati, Alex si Toni, ajunsi sa se omoare, politist fiind unul, iar celalalt gangster). Hip-hop-ul a adus ulterior tinerilor constiinta unui spatiu transformat in ghetou, cu arme, masini, droguri si povesti de onoare „din cartier“, nu neaparat specifice spatiului romanesc urban.

„Baietii mei asculta doar hip-hop si manea“

Maneaua a ramas pe loc. Diferenta dintre acest gen si hip-hop s-a facut treptat in gusturile si mentalitatea tinerilor. La sfirsitul anilor ’90, trupa „Parazitii“ inca mai putea avea, pe linga piesele care glorificau consumul de alcool, si un vers de genul „baietii mei asculta doar hip-hop si manea“ (in piesa „Asa cum vreau“), ulterior retusat prin taierea ultimei parti.

Ultimii ani i-au radicalizat pe cunoscatorii de hip-hop si i-au adus pe multi dintre „baietii de cartier“ acolo de unde plecasera: la manele. Acestea par a se potrivi mai bine cu profilul „macho“ al fantelui de cartier, caruia problematicile sociale ii sint straine.

Pe deasupra, hip-hop-ul nu prea se (mai) potriveste la petrecerile care trezesc tot cartierul.

Familia, banii si dusmanii

Maneaua standard are foarte putine lucruri de spus. Intilnim des „familia“, indragita cu habotnicie, cu variantele „baiatul meu“, „fata mea“, „nevasta mea“.

Intilnim un nivel de aspiratii destul de simplu, tradus in „arunca cu banii“, spre ciuda „dusmanilor“. De unde provin acesti bani nu ni se spune, pentru ca posesorul este „smecher“, adica nu prea munceste. La fel ca si „baietasul“ din piesele hip-hop.

Totul este o laudarosenie menita a spune lumii: „ma descurc si ma simt bine/cu nevasta linga mine“. Iar tragediile deriva, bineinteles, din pierderea acestor insemne ale puterii. Uneori, o femeie, citeodata, un barbat cinta despre felul in care au fost parasiti.

Cu toate ca in comunitatile romilor si in general in cele mai sarace si defavorizate grupuri sociale este aproape imposibil pentru o femeie sa se desparta de sotul sau, cliseul de romanta a despartirii si suferintei persista. Autorii manelelor sufla insa rar vreun cuvint despre saracie, mar- ginalizare, discriminare, lipsa de educatie.

In lumea manelei totul e bine, aparind doar, cu titlu de exceptie, cite o meditatie „filosofica“, de tip folcloric, asupra existentei in general: „omule, poti sa fii si imparat/nu e-n lume totul banii si puterea“ (Stana Izbasa).

Sau, si mai rar, manele „pe dos“, cu versuri compuse de grupari religioase care au inteles, primele, sa se foloseasca de audienta acestui gen pentru a-si promova mesajul: „N-am nici bani si n-am nici aur/numai Domnul mi-e tezaur“.

Iata insa ca, dinspre compozitorii in majoritate romi ai acestor piese au inceput sa vina, incet-incet, si alte tipuri de mesaje, in care spatiul mizer si la limita legii in care traiesc comunitatile lor de origine a inceput sa se intrevada tot mai clar.

„A intrat mascatii-n casa si a distrus tot“

O piesa auzita pe un radio pirat m-a pus pe ginduri. Pentru prima data, se scotea la iveala o halca de viata cruda. Nici vorba de distractie, femei si bani, ci de o realitate imediata, intruziva, care afecteaza grav „familia-model“ a manelei clasice si impotriva careia se protesteaza.

„A intrat mascatii-n casa si a distrus tot/ A lovit pe mama mea si a meu nepot/ Mi-a pus catuse la miini si lanturi la picioare/ M-a bagat in duba/ Si m-a dus la inchisoare“. Dintr-o data, confortul familial, des invocat in manele, nu mai este un tampon impotriva „lumii dezlantuite“, iar interventia autoritatilor (desigur, nu fara exagerarile de rigoare) este descrisa cu panica autentica.

„Plinge mama,-si rupe parul/ Ca o suta de soldati/ Cu cagulele pe fata si pistoale inarmati/ Cu asalt ei mi-au luat casa /Si striga la mine/ O, tu nu te-mpotrivi/ Ca tragem in tine“.

Intr-o alta piesa, ascultata pe acelasi radio pirat specializat pe manele, asaltul mascatilor este intimpinat tot cu o reactie umanizata, dar cu mai mult spirit de fronda: „Uite, mama, vin mascatii/ Ca sa-mi aresteze fratii/ Eu nu fug de stiu ca mor/ De frica mascatilor“.

Manelele, mai implicate social

Piesa este construita pe tiparul baladelor cu haiduci inconjurati de potera domnitorului fanariot, unde insurgentii reusesc, in cele din urma, sa scape din incercuire. Dar un tipar mutat in spatiul urban si, din pacate, pentru multe din comunitatile romilor, foarte real.

Sigur, unele mesaje dinspre aceasta zona a marginalitatii si a conflictului ei cu legea au mai existat. Este bine cunoscuta piesa trupei Verdikt („Vine politia/Imi ia toata marfa“), aflata la granita dintre hip-hop si manea. Semnale de acest gen apar si in alte piese: „Te distrezi si te simti rege/Vine garda sa te lege“ (Nicolae Guta). Dar mai degraba pe tiparul pasivitatii asumate, fara reactie.

In schimb, exemplele invocate mai sus pot demonstra (si aici sint de acord cu Adrian Schiop si cu articolul sau din „Adevarul literar si artistic“, intitulat „Manelele, intre muzica etno si hip-hop“ si prilejuit de o serie de discutii avute impreuna) un inceput in directia unei implicari mai acute a acestui gen muzical in problematica sociala a grupurilor de romi si nu numai.