Sari direct la conținut

Comisia Europeana: TOP 10 companii care au investit cel mai mult in cercetare si dezvoltare

HotNews.ro

Daimler-Chrysler, Pfizer si Ford Motor sunt clasate pe primele trei locuri intr-un top mondial format din 1400 de companii care au investit cei mai multi bani in cercetare si dezvoltare (R&D) in anul 2004, potrivit datelor furnizate vineri de Comisia Europeana.

Sectorul farmaceuticelor si al biotehnologiei a fost cel mai dinamic domeniu de activitate in 2004, din punctul de vedere al investitiilor in R&D.

Potrivit rezultatelor furnizate de Comisia Europeana, cele 1400 de companii (700 europene si 700 din afara Europei) au investit 315 miliarde euro, in cercetare si dezvoltare.

In 2004, concernul germano-american, Daimler-Chrysler a investit in cercetare si dezvoltare aproximativ 5,7 miliarde euro, fiind urmat indeaproape de Pfizer si Ford Motor cu investitii de 5,6 miliarde euro si respectiv 5,4 miliarde euro.

Companiile europene au inregistrat rezultate pozitive in 2004. Ca dovada, rata de crestere a investitiilor in R&D facute de companiile europene, care a crescut cu 0,7 procente, comparativ cu anul precedent. Rezultatele mai evidentiaza faptul ca oamenii de afaceri europeni sunt la fel de pregatiti in a investi in R&D ca si vecinii lor din afara granitelor UE.

In acest sens, 45% dintre companiile clasate in topul 700 companii din UE, si-au marit investitiile in R&D cu mai mult de cinci procente, in acest an.

Top 10 companii cu cele mai mari investitii in R&D

1. DaimlerChrysler (Germania) – 5,7 miliarde euro

2. Pfizer (SUA) – 5,6 miliarde euro

3. Ford Motor (SUA) – 5,44 miliarde euro

4. Toyota Motor (Japonia) – 5,42 miliarde euro

5. Siemens (Germania) – 5,06 miliarde euro

6. General Motors (SUA) – 4,7 miliarde euro

7. Microsoft (SUA) – 4,5 miliarde euro

8. Matsushita Electric (Japonia) – 4,4 miliarde euro

9. IBM (SUA) – 4,167 miliarde euro

10. Volkswagen (Germania) – 4,164 miliarde euro

Din cele 315 miliarde euro, investitii facute de toate cele 1400 companii analizate de Comisia Europeana, companiile europene au investit 102,2 miliarde euro. Suma totala investita in cercetare si dezvoltare (315 miliarde euro) reprezinta potrivit estimarilor, 53% din volumul mondial al investitiilor facute in R&D.

Desi rezultatele din acest an sunt imbucuratoare atat pentru companiile europene cat si pentru companiile din afara granitelor UE, distanta dintre cele doua tabere este in continuare mare. In aceasta privinta, este de ajuns de notat ca in timp ce investitiile europene au crescut cu doar 0,7 procente, volumul investitiilor facute de companiile rivale a crescut cu aproximativ sapte procente.

O posibila explicatie a acestui fapt poate fi aceea ca majoritatea companiilor europene activeaza in domenii care din punctul de vedere al investitiilor R&D sunt undeva pe la mijloc. Sectoarele de activitate care atrag insa, cele mai mari investitii sunt cele ale biotehnologiei, sanatatii si Internetului.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro