Un vernisaj senzual

Trei femei prezinta un vernisaj futurist de arta. Trei femei, trei continente. Dorothea e romanca, Sylvia nemtoaica, Du Chuen chinezoaica. Arta lor se plimba intre Carei, Beijing si New-York.

La Stuttgart, in decembrie, cele trei artiste plastice au socat publicul cu o expozitie de arta plastica de o cu totul alta factura decat cea obisnuita: „NA-H-VISION” se cheama experimentul plastico-muzical-coregrafic oferit in sala centrala de expozitie, dar si in … pivnita !

O jurista care face aurul sa curga

Sylvia Reiser sculpteaza in marmora si metal poleit cu foita de aur de 24 karate. Pentru sculpturile ei, dupa cum ne spune Robert Tichauer, vizitator german al expozitiei, „trebuie o locuinta sau o sala adecvata”, care sa puna in valoare luxul operei plastice.

De profesie jurista, Sylvia a parasit pragmatismul pledoariilor „de drept” pentru o viziune mult mai abstracta si mai poetica despre lume. Ea ne spune: „Aurul nu are pentru mine o valoare materiala, ci o valoare interioara., metafizica, raportata la pamant, la soare, la Univers. Sunt foarte orientata spre lumina”.

Referitor la inceputurile artei sale, ea adauga: „ Intotdeauna am creat, de mic copil. Am lucrat si cu alte materiale, nu numai cu pensula si culoare, ci si cu lemn, cu metal, cu email. Am fost si la scoala incurajata, insa creatia a fost pentru mine intotdeauna o necesitate interioara. Bunica mea m-a sustinut in mod deosebit.

Ea insasi era foarte creativa, insa nu si-a transformat chemarea in profesie. Am avut expozitii in America, la New-York si Washington, in China, Japonia, Elvetia, Spania. De un deosebit rasunet s-au bucurat expozitiile mele in tarile Orientului Indepartat, deoarece arta mea este si ea orientata inspre Est, este relationata la principiul curgerii universale.

Aceste instalatii suspendate sunt asemanatoare unei scrieri caligrafice chinezesti.

In arta chinezeasca exista multe forme curgatoare, ce exprima fluxul vietii si filosofia de viata orientala. E o intamplare faptul ca aceasta viziune se identifica cu a mea proprie. E vorba de o topire a formelor vietii si artei, una intr-alta”.

Prof. Dr. Roland Doschka descrie creatiile plastice ale Sylviei Reiser ca „jucause, lirice si pretioase, metalul si poleiala in aur dand un efect sarbatoresc formelor vietii cotidiene intruchipate”.

Elanul vital desprins de cartezianism si ancorat in principiul curgerii universale a stat, la vernisajul din decembrie, nu doar la baza creatiilor expuse, ci si a „performance”-ului muzical-coregrafic oferit de artista.

In acorduri celeste, á la Jean-Michel Jarre, pe fondul unui tablou supradimensionat –„Mana-n mana cu caldura inimii”, in puternice nuante de rosu si corai, de Dorothea Fleiss- in arome orientale si un joc de lumini aducand a ploaie de stele, blonda Sylvia, imbracata intr-un kimono alb-auriu, a dansat ca o gheisa a Universului.

In anul 2007, cand Romania va intra in UE, Sylvia Reiser, impreuna cu romanca Dorothea Fleiss au initiat un proiect de anvergura, sustinut din fonduri federale germane, in cadrul unui program sustinut de Ministerul Economiei landului Baden-Württemberg si ministrul

sau Pfister. Este vorba de o expozitie care va avea loc la Muzeul de Arta din Ulm si prezumtiv, la Galeria de Stat din Stuttgart, care va reuni creatii si participari de artisti plastici germani si din tarile Europei de Est, inclusiv Romania.

O fosta soprana cu indemanare la pensula

Cand Du Chuen Prießnitz mi-a spus, jumatate in engleza, jumatate intr-o germana aproximativa, ca „si-a pierdut glasul” si astfel creativitatea ei interioara a irumpt inspre pictura, am fost socata. Si totusi, asa e. Fosta soprana -solista in concerte cu orchestra nationala din Manila, Phlipipine- a emigrat in anul 1976 in SUA.

Acolo, dupa studiul incheiat cu Magister la Scoala de Muzica din Oregon, a mai cantat o vreme, dupa care, in urma unei boli, a intervenit socul pierderii vocii. Astfel, dupa o vreme de tanguire, Du Chuen a pornit-o pe panta picturii.

In stilul picturii traditionale, cu o nota de burlesc, Du Chuen picteaza preferential portrete si figuri legate de lumea scenei in care odata a fost diva. Ea locuieste in Esslingen (zona Stuttgart) si isi imbina creatia cu practica „terapeuticii prin arta”, un domeniu in care ea insasi a fost subiect si are si altora multe de spus.

O pictorita romanca cu antene la chinezi

Dorothea Fliess e cea mai vesela pictorita pe care am intalnit-o vreodata. Energia ei debordeaza in comunicativitatea fata de oameni, in ambitia cu care realizeaza proiecte culturale internationale, in tipatul liric din volumul sau de versuri „Jurnal caligrafic” (ed. Europrint Satu-Mare, 2005), in panzele sale pline de seva si culoare.

Descendenta a expresionismului tarziu, Fleiss sublimeaza tensiunea expresiei plastice intr-un abstract, in care cromatica folosita reda contrastul starilor sale de spirit, continuitatea si disjunctia experientelor sale subiective.

Coexistente la nivel temporal -un timp subiectiv, paralel cu cel real- zbaterile sale de suflet se lovesc de cenzura limitarilor impuse de spatiul bidimensional al sevaletului. Artista il depaseste, prin partitura dramatica orchestrata la nivel cromatic: galben, turcoaz, verde, rosu, portocaliu, totul in „tare” pe alocuri inmuiat de tuse delicate.

Intre enorm si miniatural, panzele pictoritei pot acoperi pereti sau nise in cotloane retrase.

Coborand in subsolul expozitiei cu tematica „Estul intalneste Vestul” din 13 decembrie 2005 din Mittelstr. 14 Stuttgart, oaspetii au fost calauziti de lumini tremuratoare de lumanarele dispuse pe trepte. In „pivinita” complet restaurata de Dorothea si sotul ei…

surpriza: alte exponate, conlucrand la crearea unui spatiu plastic tridimesional, o masa plina cu delicioase canapeuri, sampanie nemteasca, dar si tuica tare de Bihor.

Dupa doua paharele si un intens studiu al paletei volante cu picturi Fleiss, un alt musafir german, Ulrich Pfann, ne-a spus ca este patruns „de senzualitatea pe care o degaja locul, realizata prin contopirea formelor plastice expuse si prin fluidizarea perceptiei acestora, ca intr-o armonie generala, dar pina de suspans.

Astfel, se deschide un spatiu, in care nivele diferite se intrepatrund si pe care il simt ca infinit”.

Aceasta este de fapt si esenta NA-H-VISION, o viziune a APROAPELUI (nah in limba germana) despartit cu cratima de DEPARTELE cosmic, „floarea cea albastra” a tanjirii dupa dragoste si implinire in poezia lui Rilke si Eminescu.

Reactiile romanilor prezenti la vernisaj, familia muzicologului Voicu din Esslingen si pictorita Mioara Adler din Stuttgart, au fost ceva mai moderate. Aceasta din urma, cu ochi de specialist, a remarcat „efectul pe care il creeaza multiplicarea miniaturilor Dorotheei si incadrarea lor pe fundal negru, contrastant cu vioaia cromatica a acestora”.

Coloristica intensa o datoreaza pictorita romanca nu doar firii sale debordante, ci si unui repetat contact cu arta Extremului Orient.

Cu itinerarii expozitionale pe tot globul (Romania, Ungaria, Olanda, Blgia, Argentina, Italia, Finlanda, Brazilia, Franta, Germania, India, Israel, Mexic, Noua Zeelanda, Filipine, Africa de Sud, Coreea de Sud, Spania, Taiwan, Bosnia, Vietnam, Turcia, China, Cuba, Japonia) Dorothea Fleiss este si curator si profesor-oaspete, in fiecare an, la Belearte in Huhhot (Mongolia) si Beijing.

Estul intalneste Vestul

„Visul meu este sa fac cunoscuta cultura din Est in Vest si sa fac mai bine inteleasa cultura din Vest in Est” ne spune Dorothea, in pivnita cu vedere spre Luceafar din Stuttgart.

„ In acest sens, am fondat Asociatia „d.f.e.w.a” din Stuttgart, impreuna cu alti artisti, internationali. La inceput a fost foarte greu sa-mi realizez proiectele, insa, dupa cativa ani, am inceput sa colaborez cu Academii estive si sa fiu ajutata si de statul roman. Proiectul meu intercultural din 2006 este unic in felul lui si de mare anvergura.

Anul trecut, la Tabara de Creatie de la Carei, au luat parte 55 de artisti din 17 tari ale lumii… si nu orice fel de artisti.

La Carei este ses, este… nimic, este pampa Romaniei si, desi fac aceste proiecte si in alte locatii, vreau sa demonstrez ca „omul sfinteste locul”.

Conceptul meu este ca putem sa traim impeuna, indiferent de ce nationalitate avem, si ca putem sa intelegem cultura altor natiuni, DACA VREM ! In cadrul proiectelor mele au lucrat impreuna oameni de nationalitati diverse, oameni care, cu doua luni in urma, se luptau pe front, unul impotriva celuilalt.

Mai vreau sa demonstrez ca Romania nu este o tara saraca (o pot argumenta prin nenumaratele mele calatorii in lume, unde am vazut destule), ci are o spiritualitate foarte bogata. Este foarte important ca noi, cei din strainatate, sa ajutam si sa facem cunoscut acest lucru.

In cadrul proiectului de la Stuttgart din 2007, voi aduce artisti din Bulgaria, Ungaria, Rusia, China, dar si multi din Romania”.

Am intrebat-o pe Dorothea, cum se inteleg intre ei artistii care lucreaza impreuna in taberele de creatie. Raspunsul a fost surprinzator: „Nu se-nteleg numai cu pensula si dalta, e vorba de o limba si o mimica specifica. Cu cativa ani in urma, o pictorita din Argentina vorbea cu un ungur. Ea vorbea spaniola, el ungureste. Eu ii intelegeam pe amandoi, dar si ei intre ei comunicau foarte bine. A fost incredibil!”

In timpul scurtului meu interviu cu artista plastica romanca, lumea se bulucea la o nisa din beciul cu iz medieval si totodata futurist. Se dadea un colaj video al unui proiect realizat de Thea in Parcul Central din Viena si la Berlin. In dans de flacari, peste 100 de palariute vietnameze albe, de hartie, trimiteau printre scantei si cenusa, un mesaj de pace universal.

Acelasi mesaj ca si „Copilul” pe panza al chinezoaicei Du Chuen Prießnitz sau dansul eteric al nemtoaicei Sylvia Reiser.