Macovei – avangarda pierduta in ceata? (de Cristian Ghinea)

Cei surprinsi de reactiile imediate si dure venite dinspre Comisia Europeana dupa respingerea ordonantei DNA in Senat ar trebui sa rememoreze istoria respectivului act.

Povestea e oarecum bizara, ordonanta nefiind o alegere a Monicai Macovei, ci o contra-masura adoptata in disperare de cauza pentru a iesit dintr-un blocaj aranjat cu maiestrie. Cum sigur cititorii isi amintesc, PNA a fost infiintat de Guvernul Nastase. Nu la cererea Comisiei Europene, cum mai mint si acum reprezentanti ai PSD.

Decizia a fost luata la o sedinta de partid de week-end pentru ca trebuia aratat la Bruxelles ca baietii muncesc. Abia ulterior, Comisia a acceptat noua institutie, spunind: daca tot ati facut-o dati-i mijloace necesare pentru a-si face treaba. Noul PNA a (ne)functionat doi ani departe de asteptari.

Dupa ce PSD a pierdut alegerile, un grup de parlamentari PRM si PSD au atacat la Curtea Constitutionala chiar ordonanta lui Nastase de creare a PNA. Motivul: Constitutia spune ca parlamentarii pot fi anchetati numai de Parchetul General.

O Curte Constitutionala onesta ar fi recunoscut principiul ca PNA e asimilat Parchetului General, si atunci nimic nu se schimba. Nu a fost cazul cu actuala Curte. In acel moment, ne gaseam intr-o situatie cu totul stupida: dosarele fara parlamentari ramineau la PNA, iar cele cu parlamentari erau trimise la Parchetul General.

In unele cazuri, dosarele trebuiau sparte in mai multe bucati, in functie de persoanele implicate.

In disperare de cauza, Macovei a recurs la aceasta ordonanta prin care PNA era transferat in cadrul Parchetului General, ca Departament Anticoruptie (pentru a respecta decizia Curtii Constutionale), dar pastrind statutul exceptional al procurorilor de acolo si autonomia de decizie (pentru a respecta doleanta Comisiei: daca tot ati facut-o, puneti-o la lucru!).

Desi e complicata, povestea are un substrat simplu: sistemul reactioneaza prin chichite fata de pericolul de curatenie. De cind a intrat in vigoare ordonanta, DNA a facut mutari spectaculoase, dar respingerea sa la Senat insemna ca DNA redevine PNA, care isi imparte dosarele cu Parchetul General.

Si Delegatia de la Bucuresti, si oamenii de la Bruxelles au reactionat imediat pentru ca vedeau date peste cap evolutii apreciate de ei anterior. Asta vine pe fondul unei impresii extraordinare pe care a reusit sa o lase Monica Macovei acolo.

Pot depune marturie pentru asta pentru ca am avut recent posibilitatea de a ma intilni cu diverse persoane care lucreaza cu Romania la Comisie. Din pacate, aranjamentul e de asa natura incit nu pot cita continutul discutiilor.

Chiar si pentru mine, care am scris in general favorabil despre doamna Monica Macovei, a fost mai mult decit o supriza sa vad cit de bine e vazuta acolo. Pentru functionarii din esalonul doi al Comisiei, Macovei a insemnat cu totul altceva fata de ce erau obisnuiti in Romania.

Rodica Stanoiu ii ignora si insela, Cristian Diaconescu a fost mai binevoitor, dar nu i-a convins ca ar avea vreun control asupra a ce se intimpla aici. Asa ca, in mandatul Diaconescu, au existat intilniri protocolare, primeau rapoarte oficiale si apoi erau anuntati ca s-au mai adoptat niste legi.

De altfel, la finele lui 2004, Directoratul respectiv a dat aviz negativ incheierii negocierilor cu Romania (si nu a fost singurul domeniu in care expertii au recomandat asta; doar decizia politica a lui Günter Verheugen a dat peste cap recomandarile lor, fapt pentru care unii dintre ei ii mai poarta inca pica „prietenului domnului Nastase”).

Macovei a schimbat complet peisajul. A adoptat o tactica de gospodina eficienta: vizite dese, indicatori clari pentru ce va face in perioada urmatoare, apoi ce a facut sau nu a facut si de ce.

Pe scurt, Macovei a facut acolo mai degraba figura de functionar european (stie ce are de facut si face) decit de ministru balcanic (se face ca stie, promite mult si nu face nimic).

Nu-mi ramine decit sa regret de doua ori ca nu pot cita impresiile despre ministrul Justitiei, oricum nu tin minte sa-mi mai fi vorbit cineva vreodata despre un oficial roman in astfel de termeni.

De aceea, nu am fost deloc surprins sa vad ce reactii chiar vehemente pentru standardele diplomatice a stirnit votul din Senat. Purtatoarea de cuvint a lui Oli Rehn l-a calificat ca pe o lovitura data luptei anticoruptie, amenintind voalat ca situatia va fi reflectata in raportul din aprilie-mai.

Ambasadorul Marii Britanii a mers mult dincolo de uzantele traditionale, spunind ca „pestii se zbat sa scape din navodul lui Morar si Macovei”. Am fost intrebat la Bruxelles daca nu cumva Macovei e in situatia lui Gorbaciov: e mai binevazuta afara decit acasa.

Cred ca acum este asteptat un mesaj clar de la Bucuresti: reprezinta Monica Macovei statul roman sau va fi tradata de politicieni? Comisia evalueaza in aceste zile Romania ca stat, cu pe Macovei ca persoana. Adica si Senatul, si politicienii sai, intre care Ion Iliescu spune ca Macovei e „o abuziva”.

Nu stiu de ce l-a gasit tocmai acum pe presedintele Basescu pofta de consultari, cind decizia sa trebuia sa fie ferma si rapida, intorcind votul Senatului, cum ii da dreptul Constitutia. Nu imi dau seama ce o fi de consultat pe aceasta tema.

Din cite aud, se pare ca presedintele Basescu, dupa ce a fost ferm ca Macovei sa ajunga in guvern, s-a cam plictisit de oengistii prea bagaciosi.

Intr-un interviu pentru Cotidianul, Karen Fogg, primul sef de delegatie UE la Bucuresti, spune despre ministrul Justitiei: „Este foarte neplacut pentru ea si pentru Romania daca o singura persoana este vazuta ca simbol al reformei. Nimeni nu poate face reforma de unul singur”.

De fapt, aceste zile trebuie sa arate daca Macovei a inaintat prea repede, cum se intimpla uneori in razboiele premoderne: cavaleria avansa prea rapid si pierdea contactul cu trupele. Se intimpla ca, pierduta in ceata, cavaleria sa fie macelarita de inamici.