Consubstanțialitatea dintre poezia lui Ion Barbu și matematica lui Dan Barbilian, în prezentarea lui Bogdan Suceavă

Studiul recent apărut al lui Bogdan Suceavă – „Adâncul acestei calme creste – Programul de la Erlangen și poetica Jocului secund” [1] examinează conexiunile dintre corpul de idei pe care e construită poetica Jocului secund a lui Ion Barbu și corpul de idei pe care e construită opera matematică a lui Dan Barbilian. Înțelegerea acestor conexiuni este condiționată (1) de cunoașterea cronologiei experiențelor matematice, poetice și existențiale ale lui Dan Barbilian, în anii ’20 ai secolului trecut și (2) de cunoașterea, cel puțin calitativă, a Programului de la Erlangen, al lui Felix Klein.

(1) Să ne referim mai întâi la cronologie:

În toamna lui 1920, Barbilian absolvă Facultatea de Științe a Universității din București, cu o anumită întârziere, produsă prin întreruperea studiilor din cauza războiului. Primește curând o bursă din partea Ministerului Instrucțiunii, pentru a studia în Germania. Contrar sfatului lui Gheorghe Țițeica de a alege Hamburgul, spre a lucra cu unul dintre geometrii cu cea mai intensă activitate creatoare în perioada imediat următoare războiului mondial, anume Blaschke, Barbilian alege Göttingen-ul, fascinat de perspectiva de a studia cu marele Hilbert – care era atunci pe cale de a intra într-un declin pronunțat. Ajuns în Germania, fascinația Crailor... învinge fascinația matematicii, iar periplul german al lui Barbilian se încheie decepționant.

Chiar în situația în care succesul său ca matematician părea îndoielnic, iar cel de poet părea evident (1927), Barbilian afirmă:

Mă stimez mai mult ca practicant al matematicelor și prea puțin ca poet, și numai atât cât poezia amintește de geometrie. Oricât ar părea de contradictorii acești doi termeni la prima vedere, există undeva, în domeniul înalt al geometriei, un loc luminos unde se întâlnește cu poezia.

Întors în țară, cariera lui Barbilian, grav periclitată de eșecul studiilor neonorate, este salvată de Gheorghe Țițeica, prin invitația de a se înscrie la doctorat; își susține teza în 1929 și, prin această reușită, intră într-o nouă etapă a vieții de matematician.

Tot în 1929, Barbilian trimite spre publicare poeziile care vor constitui Jocul secund; în 1930, volumul primește Premiul pentru poezie al Societății Scriitorilor Români.

Așadar, 1929 este anul în care Dan Barbilian își începe cariera de matematician matur, în care Ion Barbu își pregătește un debut editorial de mare succes, și totodată renunță la poezie. De aici încolo, valențele sale creatoare par să fie mai bine valorizate de matematică, decât de poezie. Universul nou, creat prin matematică, pare să aibă mai multă concretețe, mai multă iradiere în lumea spiritului și este mai inteligibil decât cel creat prin poezie [2].

(2) Să ne referim acum la Programul de la Erlangen:

În 1872, Felix Klein, în vârstă de 23 de ani, a fost numit profesor de matematică la Universitatea din Erlangen [3]. Conferința inaugurală pe care a prezentat-o la instalarea sa, conform uzanțelor din învățământul superior din Germania acelui timp, a intrat în istoria matematicii ca Programul de la Erlangen. Titlul propriu-zis al conferinței este Considerații comparative asupra cercetărilor geometrice recente.

„Programul …” apare cam la două generații după crearea geometriilor neeuclidiene, de către Lobacevski, Bolyai și Gauss. Aceste noi geometrii au fost produsul inspirației unor minți geniale, și nu consecința urmării unei anumite strategii a cercetării. Neajunsul unei asemenea abordări este înlăturat de Klein, prin „Programul” său: noutatea constă în definirea unei geometrii nu într-un plan sau în spațiul obișnuit [4], ci pe o varietate oarecare [5]. Anume, o geometrie era definită de Klein prin proprietățile de invarianță ale varietății la un grup de transformări [6]. După Klein, importantă pentru înțelegerea unui spațiu matematic este investigarea a ceea ce nu se schimbă, a ceea ce rămâne invariant, indiferent ce transformare ar suferi.

Programul de la Erlangen reprezintă pentru geometrie un principiu cu forță ordonatoare analog sistemului periodic al elementelor pentru chimie, afirma Richard Courant. El introduce claritate, conciziune, ordine în jungla obiectelor matematice.

Pentru cititorul român, este o coincidență fericită faptul că o monografie esențială pentru înțelegerea Programului de la Erlangen, anume Prelegeri despre dezvoltarea matematicii în secolul al XIX-lea, a lui Felix Klein [7], a ajuns în librării cu câteva luni înaintea cărții lui Bogdan Suceavă. Traducerea aparține regretatului Mircea Iosifescu, reputat specialist în domenii matematice dezvoltate în cartea lui Klein, abordate din perspectiva aplicațiilor acestora în fizica cuantică. Mai mult decât atât, cultura umanistă a traducătorului i-a permis elaborarea unui aparat critic complex, în care evenimentele istorice, aspectele biografice, sursele epistolare conținute în vasta corespondență purtată de marii matematicieni ai secolului XIX și evocată frecvent de Klein, constituie o matrice în care aspectele pur științifice nu apar ca expuneri rigide ale rezultatelor matematice, ci ca voci într-o polifonie seducătoare. De aceea, Prelegerile lui Klein pot constitui, pe porțiuni, o lectură extrem de utilă și pentru persoane fără pregătire matematică specială.

(3) Care este legătura celor de mai sus cu poezia lui Ion Barbu?

Aserțiunea centrală pe care o propune Bogdan Suceavă este că poemele din Joc secund extind până la o poetică explorarea unei abordări generale, care în matematică a fost anunțată prin Programul de la Erlangen … Important, pentru transferul abordării matematice în poezie, e că „ideea de invariant e asociată ideii de frumos: este estetic și esențial să descrii în poem ceva ce nu se schimbă: invariantul,remanentul. Poezia devine astfel un joc al imaginației și al inteligenței; nu este oare un act de maximă inteligență și o esențializare a lumii identificarea unui invariant?”

Modul în care poate fi matematizată și modul în care poate fi poetizată lumea urmează aceleași norme de conciziune, după autorul nostru. Prin urmare, atât poezia lui Ion Barbu, cât și matematica lui Dan Barbilian sunt extrem de greu accesibile, și aceasta nu dintr-o căutare frivolă a ermetismului, ci din consecvența de a urma o distilare a formei, de sorginte gaussiană. „E irelevant câți contemporani pricep, important e adevărul, cel la care oricum ajung puțini”, spune Barbilian, referindu-se la unul din cursurile sale predate studenților matematicieni.

Partea poetică și partea matematică a operei lui Barbu / Barbilian „nu pot fi separate, ci trebuie gândite împreună. Nu doar că aparțin unor domenii diferite ale creativității umane, dar conțin și idei de profunzime și de o mare dificultate, iar sarcina pe care ne-o asumăm aici e de a aduce lumină asupra conexiunii ce reunește acest câmp de idei. Miza discuției e că abia ținând seama de această dualitate a construcției literare din Joc secund putem înțelege poetica celui mai interesant dintre autorii modernismului românesc, un caz unic și greu repetabil în istoria literaturii”. [8]

Pentru explicarea acestei dualități, eseul lui Bogdan Suceavă poate fi considerat, în opinia mea, unul dintre cele mai importante evenimente editoriale ale anului 2022.Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro