Poale peste cap (de Alina Mungiu Pippidi)

Cine rasfoia la intamplare presa romana comparativ cu presa straina din data de 7 aprilie, nu putea decit sa fie convins ca Romania vazuta dinauntru si cea vazuta dinafara un au nici o legatura. In presa romana, doua evenimente dominau: calificarea fara spectaculozitate a Stelei, descrisa ca un nou Austerlitz, si noul schimb de rele tratamente intre presedintele si primul nostrum ministru.

Cine citea presa straina ar fi vazut pe pagina intii din Financial Times

un articol al corespondentului special care insotise pe Oli Rehn la Bucuresti la intilnirea liderilor balcanici, proclamind ca headline al editiei, ca Romania, dupa Rehn, satisface conditiile europene si va intra in anul 2007.

In interior, un altarticol, si acesta favorabil, semnat de corespondentul permanent regional, despre restitituirea Branului familiei principesei Ileana, o ramura a Habsburgilor, mostenitoarea legala.

In International Herald Tribune, in aceeasi zi, un alt text, despre lipsa de restituire a imobilelor bisericesti, calm, echilibrat, aratind ca aceasta nu e o conditie europeana si ca Romania altfel sta bine. La interfata dintre presa straina si cea locala stau agentiile de presa straine din Bucuresti.

Acestea au criteriile mai exigente ale presei straine, dar opereaza in Romania zilnic, nu precum corespondentii de presa; merg la o bere cu romanii, se socializeaza cu ei, citesc ziarele noastre.

Un import de agenda din presa interna in cea straina prin intermediul agentiilor e totdeauna posibil si, la un moment dat, daca realitatea presei interne si cea a presei straine par de tot divortate, ceva inevitabil. Cind acest lucru se intimpla, conflictul Iliescu-Nastase, sau Basescu-Tariceanu, obiect de birfe perpetue fara mare substanta,

fara a produce evenimente reale, poate lua locul stirilor substantiale, care, in general, pun Romania intr-o lumina mai buna, in presa straina. Si atunci? Romania are rar presa straina buna.

Precedentul dateaza din 1997, cind cistigarea de atunci a alegerilor de catre Emil Constantinescu si CDR trezise un val de simpatie in Europa. Acesta a incetat brusc cind Petre Roman si ai sai au informat presa ca, de fapt, guvernul Victor Ciorbea e minat, ca nu va reusi nimic, si astfel am ajuns sa citim in Financial Times adevarul, ca primul

ministru nu era un om cu discernamint si vointa, iar Partidul Democrat,

membru in coalitia de guvernamint, avea intentia sa il dea jos.

A fost sfirsitul articolelor favorabile despre noi pentru vreo opt ani. Nimeni nu a auzit vreodata in politica occidentala ca aliatii la guvernare sa isi regleze diferendele prin 2 intermediul presei, si asta a fost de ajuns ca tratamentul favorabil aplicat noua sa ia sfirsit.

Hai sa ne imaginam acum ca pe 7 aprilie, presa straina importanta, in loc sa scrie lucruri de substanta despre noi, s-ar fi multumit sa se faca ecoul celei interne.

Am fi citit atunci despre preoti ortodocsi care se roaga pe stadionul Steaua Dumnezeului ortodox ca sa dea o victorie (n-a fost victorie, ci doar calificare, asa a iesit la tirguiala), despre patroni de club care fac evaziune fiscala fara pedeapsa si eticheteaza pe primul ministru drept papagal.

Ca showul sa fie complet, primul ministru tratat drept papagal se imbraca in aceeasi zi in toale de motociclist, care nu-i mai vin ca pe vremea cind, in opozitie, avea silueta, si se duce la stadion, nu in tribuna oficiala care i-a fost refuzata, ci acolo, unde poate si el, iar presedintele, dupa ce spune public ca a facut o greseala sa il numeasca pe acest partener al sau prim ministru, de

parca o asemenea declaratie ar arunca vreo lumina buna asupra discernamintului sau sau ar aduce vreo solutie pentru tara, refuza sa mearga in aceeasi tribuna oficiala dind a intelege ca nu oricine are dreptul sa-l dispretuiasca pe primul ministru, ci doar el.

Dar mai tirziu seara uita de chestia asta si bea cu patronul echipei, care l-a insultat pe primul sau ministru si care se razboieste prin tribunale chiar cu unul din baietii presedintelui, seful ANAF, ca sa evazioneze fiscul si pe viitor.

Concluzia e clara, nimeni nu ar mai respecta pe oamenii care se poarta astfel, si nici tara pe care o reprezinta ei.

De ce sa respecti oameni politici care nu se respecta nici pe ei, nici pe parteneri, nici legea, de sa respecti preoti care nu respecta pe Dumnezeu? De ce sa respecti poporul care ii alege si ii tolereaza, pe ziaristii locali care scriu despre asta ca si cind ar fi foarte distractiv totul si nicidecum vreo rusine? Nu ai de ce.

Din momentul in care o sa reusim din nou, si nu sintem departe, sa exportam lipsa noastra de respect fata de noi insine restului Europei, prabusirea ultimului rest de stima care exista fata de noi va fi doar o chestiune de timp.

De scurt timp.